Usatîi: Plahotniuc a cumpărat recent restaurantul McDonald's. După asta îţi vine să mănânci numai peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO colaj Renato Usatîi şi Vlad Plahotniuc
FOTO colaj Renato Usatîi şi Vlad Plahotniuc

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, afirmă că prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a intrat în posesia restaurantului McDonalds din Chişinău, fiind cumpărat de la un cetăţean român. Usatîi promite însă să-l naţionalizeze de îndată ce preia puterea în Republica Moldova.

„Nu ar vrea Plahotniuc să ofere un interviu postului său de televiziune, Publika TV, şi să răspundă la nişte întrebări: în ce condiţii, când şi de la cine din România Plahotniuc a cumpărat o parte din McDonalds?”, se întreabă politicianul.

Politicianul afirmă că Plahotniuc încearcă să-l ţină departe de politica moldovenească, iar pentru asta i s-ar pregăti nişte dosare penale. De asemenea, preşdintele Partidului Nostru susţine că democratul ar fi dat un ordin avocaţilor săi, unde cere ca aceştia să găsească o posibilitate în legislaţie prin care să fie interzise două partide, cel condus de Andrei Năstase, PPDA, şi Partidul Nostru.

„Dacă mă vor închide, cel puţin voi fi sta în puşcărie ca simbol al luptei cu regimul criminal al lui Plahotniuc”, a declarat Usatîi.

Renato Usatîi a afăcut aceste afirmaţii duminică, 25 septembrie, într-o postare video pe pagina sa de Facebook.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite