Unioniştii au depus plângeri faţă de acţiunile poliţiei din ziua de 1 septembrie: Am fost bătuţi şi aruncaţi pe acostament fără niciun fel de explicaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alianţa pentru Centenar, reprezentată de mai multe organizaţii unioniste, a depus la Ministerul Afacerilor Interne mai multe plângeri împotriva acţiunilor poliţiei în ziua de sâmbătă, 1 septembrie, când trei autocare ale participanţilor la Marşul Centenar, care urmau să ajungă în centrul Chişinăului, la Marea Adunare Centenară, au fost oprite, iar mai mulţi participanţi care au protestat faţă de acest lucru au fost bruscaţi.

Luni, 3 septembrie, la o conferinţă de presa la IPN, vicepreşedintele Blocului Unităţii Naţionale, Oleg Chicu, a povestit că, imediat ce s-a apropiat Marşul Centenar de Chişinău, două maşini ale poliţiei, fără a oferi vreo explicaţie, au blocat autocarele. Poliţiştii au dat indicaţii şoferilor să îi urmeze. Autocarele au fost păzite de mascaţi, persoane în civil şi mai multe multe maşini ale poliţiei. Poliţiştii au intrat în autocare, au făcut fotografii şi au interzis ca cineva să urce în ele.

Deputatul în Parlamentul României, Constantin Codreanu, a spus că în autobuze se găseau lucrurile personale ale participanţilor la marş. Iniţial autocarele au fost duse în preajma uzinei de tractoare Tracom. Nemulţumiţi că forţele de ordine au reţinut unităţile de transport, participanţii la Marea Adunare Centenară au pornit să discute cu forţele de ordine. Însă poliţiştii au dus autocarele la marginea oraşului. După ce mulţumirea a pornit către marginea Chişinăului, locul aflării autocarelor a fost iarăşi schimbat.

Ajunşi la destinaţie, nu au avut parte de dialog, mascaţii au refuzat să discute şi să anunţe superiorii. Mai mult, au recurs la violenţe, încercând să-i îndepărteze de autocare. „Am fost bătuţi, luaţi pe sus, aruncaţi pe acostament fără niciun fel de explicaţii. Acest lucru demonstrează că actualul regim este în agonie”, a spus Constantin Codreanu.

Liderul Asociaţiei Obşteşti „Unirea ODIP, Vlad Bileţchi, a remarcat faptul că, după ce au avut loc altercaţiile, s-a aflat că autocarele au fost reţinute pentru că cineva ar fi sunat la 112 şi ar fi anunţat că în ele se află substanţe explozive. Vlad Bileţchi spune că aceste declaraţii sunt false, or autocarele au fost mutate de câteva ori, lucru care nu se face când există suspiciuni de substanţe explozive.

Potrivit lui Vlad Bileţchi, aflându-se la faţa locului, a asistat la trecerea bunurilor din două autocare în unul. Ulterior a apărut propunerea să fie evacuate toate bunurile într-un microbuz ce aparţine poliţiei şi toate trei autocare goale să ajungă în Piaţă. Acest lucru, spune Vlad Bileţchi, arată că a fost vorba despre un abuz, despre depăşirea atribuţiilor legale.

Preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, Ion Leaşcenco, a menţionat că săptămâna trecută am fost cu toţii martorii la derapajele antidemocratice din Republica Moldova. La vamă participanţilor la Marşul Centenar li s-au pus interdicţia de a intra în Moldova timp de 24 de ore, iar sâmbătă au fost sechestrate autocarele care au însoţit tot traseul participanţii la marş. Ion Leaşcenco a spus că autocarele erau aranjate cu expoziţii, poze de epocă, acte ale unirii, hârţi istorice şi urmau să fie prezentate şi participanţilor la Marea Adunare Centenară.

Într-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei spune că participanţii la evenimentul de sâmbătă, contrar prevederilor declaraţiei prealabile, intenţionau să aducă mijloacele de transport în Piaţa Marii Adunări Naţionale, lucru care este inacceptabil din motive de securitate, dar şi pentru a nu perturba traficul în zonă. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, poliţiştii au somat manifestanţii să deblocheze traseul, iar după aceasta au evacuat silit persoanele de pe partea carosabilă pe acostament. Toate acţiunile poliţiştilor s-au încadrat complet în normele legale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite