Un ţel la care ar subscrie şi Voronin

La mulţi ani, România...La mulţi ani, români buni...Sunt urări care au nins prin studiourile de televiziune brusc interesate de condiţia militarilor români. Anonimii aceia, cu pasul întins, ţinuta ireproşabilă, privirea ageră, care au defilat pe timpul ultimei parade patronate de preşedintele în funcţie, taman prin faţa Parlamentului, încă suprapopulat.

Anul trecut, alături îi stătea preşedintele republicii dintre Prut şi Nistru.

Şi ministrul apărării din acea vreme.

Anul acesta a defilat la Bucureşti, pentru prima oară, o subunitate din Armata Naţională a Republicii Moldova.

Una formată din 31 de militari din compania Gărzii de Onoare, parte componentă a Batalionului de Gardă, care asigură, la Chişinău, activităţile protocolare de stat, ceremoniile de acreditare a diplomaţilor străini şi înmânare a distincţiilor de stat.

Comandantul formaţiei venite din Republica Moldova a fost căpitanul Vasile Ojoga, portdrapelul drapelului de stat era locotenentul Vitalie Josan, iar ca portdrapel al Armatei Naţionale a acţionat locotenentul Victor Şipilov.

La parada militară a asistat viceministrul Apărării, de la Chişinău, Aurel Fondos.

Ei bine, Generalul Iarnă, cu omuleţii săi albi, nu verzi, a dat iama printre cameramanii televiziunii publice, care au filmat secvenţial, la foc automat, detaşamentele distincte de defilare, astfel că moderatorii tocmai menţionau prestaţia meritorie a fraţilor de peste Prut şi pe micul ecran defilau…militarii americani.

Acesta este timpul în care trăim.

Unul în care graba, pripeala, mimarea unei evoluţii par a marca multe momente de interes public.

Precum reflectarea alegerilor de la Chişinău, într-un cadru dorit colocvial, cu un moderator probabil de bună credinţă, cu o invitată de te mirai dacă a venit la parada infatuării personale sau la exprimarea unor opinii pertinente, cu cineva care transmitea din capitala celuilalt stat românesc, dintr-un spaţiu ce semăna a baie de hotel, iluzie optică desigur, şi un singuratic, bun cunoscător al metehnelor celor dintre Prut şi Nistru.

Culmea raţiunii infirmate este că niciuna din predicţiile celor două cosânzene, din transmisia live, nu a fost confirmată de realitatea de a doua zi, dar asta nu contează.

Parada de la Bucureşti - cu un ministru al apărării zâmbitor, parada de la Alba Iulia cu benzina asigurată militarilor uşor, de administratori locali, cu dragoste de ţară.

România, in integrum, dincolo de parada militară, aşteaptă însă limpeziri rapide.

Care depind de preşedintele ales al ţării.

Acesta impune respect prin sobrietatea şi laconismul său.

Dar realitatea indică dificultăţi în privinţa aducerii de noi chipuri, în administraţia prezidenţială.

După cum menţinerea actualului guvern, unul care pentru armată are încă, după vechiul tipic, două variante de buget, minimal şi simbolic mărit, indică, mai degrabă o viitoare primăvară fierbinte, decât o Românie a lucrului bine făcut.

În schimb, bursa zvonurilor este la mare preţ.

Nici preşedintele ales nu a vândut ungurilor Transilvania, nici premierul în funcţie nu a plecat cu România în China.

Însă viitorul şef al statului a poposit la Chişinău, unde, ulterior, forţele pro-Vest au devansat pe cele pro-Est.

Pentru prima oară, după 1989, acţiunile preşedintelui de la Bucureşti vor avea o altă evaluare la Berlin, unde, fie şi neoficial, în spatele uşilor închise, problema reunificării celor două state româneşti nu va putea fi ocolită mereu şi nici nu mai poate fi amânată la calendele greceşti.

Asta cu atât mai mult cu cât, prin forţa împrejurărilor, nu este exclusă apariţia unui guvern de uniune naţională, pe malul Dâmboviţei, al cărui viitor premier, după ce va reuşi integrarea serviciilor de intelligence, ar putea seconda pe noul preşedinte în efortul lucid, etapizat, pragmatic şi programatic, de readucere a României răsăritene acolo unde îi este locul.

Un ţel la care ar subscrie şi Voronin, cu condiţia ca un bărbat de stat să discute reunificarea şi cu el.

La mulţi ani, România...La mulţi ani, buni români...