Oleg Babenco s-a născut în anul 1968. La prima vedere, parcursul său profesional este unul de excepţie, deoarece la vârsta de doar 29 de ani devine rector al unei instituţii de învăţământ superior – Universitatea Slavonă din Moldova. În acelaşi timp, din declaraţia de avere a deputatului PCRM Oleg Babenco (2009-2014) rezultă că dumnealui este proprietarul sediului respectivei universităţi, dar şi al sediului liceului „Svetoci”, afiliat universităţii, precum şi acţionar cu 8,2 milioane de lei la Universitatea Slavonă şi cu 2,4 milioane de lei la liceul ”Svetoci”. În acelaşi timp, Babenco este preşedintele Consiliului Fondatorilor Universităţii Slavone. El a fost rectorul universităţii între 1997 şi 2001, apoi din nou între 2005 şi 2008. Între anii 2001 şi 2005, a ocupat funcţia de viceministru al educaţiei în guvernul Vasile Tarlev.

Din 2003 până în 2012 a fost membru al PCRM, ales deputat din partea acestei formaţiuni la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, apoi la anticipatele din 29 iulie 2009 şi la cele din 28 noiembrie 2010. În 2012, Babenco părăseşte fracţiunea PCRM şi partidul, împreună cu Vadim Mişin (fost vicepreşedinte al Parlamentului din partea PCRM) şi Tatiana Botnariuc. Împreună cu fostul prim-ministru Vasile Tarlev, aceştia au fondat partidul ”Renaşterea”. Babenco a devenit vicepreşedinte al partidului (Mişin şi Tarlev fiind copreşedinţi). Partidul susţine integrarea în Uniunea Eurasiatică, identitatea moldovenească distinctă de cea română, având o platformă asemănătoare cu cea a Partidului Socialiştilor, cu care, de altfel, colaborează din februarie 2013 în cadrul Consiliului Coordonator Comun al partidelor de stânga. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie, Partidul ”Renaştere” a obţinut 0,26% din voturi. Este interesant că doar cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Babenco a aderat la Partidul Democrat din Moldova, motivându-şi decizia prin faptul că PDM ”respectă minorităţile naţionale” şi ”este un partid care promovează ”valorile naţionale şi limba moldovenească”. Limbă pe care Oleg Babenco nu o vorbeşte ostentativ şi, după toate probabilităţile, o cunoaşte foarte aproximativ, însă îşi permite să le indice vorbitorilor ei nativi cum s-o numească. Este de menţionat aici şi faptul că Babenco părăsise PCRM în 2012 invocând nedorinţa conducerii partidului de a-şi îndeplini promisiunile din 2001 de declarare a limbii ruse drept limbă de stat şi de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus.

De numele lui Oleg Babenco şi instituţia pe care a fondat-o sunt legate două scandaluri mediatizate pe larg în presa din Republica Moldova. În 2011, jurnalistul Oleg Brega a fost agresat verbal şi fizic, în incinta Universităţii Slavone, de tatăl fondatorului, proprietarului şi fostului rector, Andrei Babenco. Ultimul deţinea funcţia de director executiv în cadrul universităţii, şi a intervenit violent atunci când Brega a încercat să solicite informaţii în română despre statutul unei studente aflate în litigiu cu instituţia de învăţământ. Babenco l-a înjurat în rusă, lovit şi sechestrat pe Brega împreună cu alte 3 persoane, fapte mărturisite de jurnalist şi fixate de camera de luat vederi, însă la sfârşitul anului 2013, el a fost achitat. În vara anului trecut, premierul Chiril Gaburici a demisionat după ce în presă au apărut informaţii că diploma sa de bacalaureat ar fi falsă, fapt demonstrat de expertiza poliţiei, iar procuratura s-a autosesizat şi a iniţiat un dosar penal în acest caz. Dosarul a fost clasat în luna iulie, la scurt timp după demisia sa. Universitatea Slavonă este instituţia de învăţământ superior pe care Gaburici declara că ar fi absolvit-o, fiind înmatriculat în baza diplomei false.

Un alt detaliu familial interesant despre Oleg Babenco este că vărul secundar al acestuia e nimeni altul decât Evghenii Şevciuk, aşa-zisul preşedinte al autoproclamatei ”republici moldoveneşti nistrene”. Faptul este recunoscut chiar de Babenco într-un interviu, în care fostul deputat declară că a fost un susţinător al memorandumului Kozak de federalizare a Republicii Moldova. În interviul respectiv, Babenco mai declară că se vede ”foarte rar” cu Şevciuk, însă că ultima dată s-au întâlnit ”cu câteva luni în urmă”.

Oleg Babenco a mai fost numit o dată în funcţia de director al Biroului pentru Relaţii Interetnice pe 25 februarie 2015, de cabinetul de miniştri condus de fostul său discipol Chiril Gaburici. Atunci, el a demisionat a doua zi declarând că nu poate activa într-un mediu ostil.

Ca tabloul să fie complet, trebuie să mai menţionez un detaliu. Oleg Babenco este numit şef al Biroului pentru Relaţii Interetnice în condiţiile în care dumnealui figurează pe site-ul BRI ca preşedinte al Asociaţiei Lucrătorilor Instituţiilor de Învăţământ Slavone din Republica Moldova, organizaţie non-guvernamentală acreditată pe lângă Biroul Relaţii Interetnice. Informaţia apare într-un tabel al ONG-urilor acreditate, la poziţia 83. În condiţiile în care Biroul, instituţie de stat, lucrează cu organizaţii din societatea civilă care reprezintă minorităţile naţionale, mă întreb dacă şeful BRI şi în acelaşi timp preşedintele ONG-ului menţionat anterior Oleg Babenco nu se va afla în conflict de interese atunci când va semna pentru alocarea de fonduri publice în conturile ONG-ului pe care îl conduce. Poate că ar fi bine ca instituţii precum CNA, CNI, Procuratura Generală, să investigheze mai atent acest caz şi să acţioneze în consecinţă, dacă va fi nevoie.

Şi, oare, cum va fi tratată la nivelul instituţiilor Uniunii Europene numirea unui oponent al integrării europene, prorus şi părtaş al integrării în spaţiul eurasiatic controlat de Rusia, într-un post important pentru starea relaţiilor interetnice din Republica Moldova? Poate că România ar trebui să reacţioneze în cazul numirii unui antiromân notoriu într-o poziţie care poate fi utilizată pentru provocarea unor tensiuni cu substrat etnic de natură să transforme Republica Moldova în Donbas? Va mai oferi România un credit de 150 de milioane de euro, cu o tranşă iniţială de 60 de milioane, unui guvern declarat proeuropean, dar din care fac parte românofobi?

Pasul logic din partea Bucureştiului ar fi acum să ceară guvernului de la Chişinău revocarea lui Oleg Babenco, acest cal troian al Rusiei, din funcţia de şef al Biroului Relaţii Interetnice. Sau să-şi ia adio de la bani.

P.S. M-aş fi aşteptat de la miniştrii liberali, în special de la Valeriu Munteanu, să protesteze împotriva cedării domeniului sensibil al relaţiilor interetnice către un reprezentant de marcă al partidei pro-ruse, aflat în relaţii excelente cu ambasada Rusiei de la Chişinău. Mai ales că în urmă cu un an, atunci când Babenco mai fusese numit o dată de guvernul compus din reprezentanţi ai PDM şi PLDM, susţinuţi în parlament şi de PCRM, deputatul liberal Valeriu Munteanu comenta acest fapt în felul următor:

”Comuniştii intră în guvernul Monstruoasei Coaliţii pe uşa din faţă.

Oleg Babenco, fost deputat PCRM, trecut apoi la Vozrojdenie, partidul lui Vadim Mişin, a fost numit şef al Biroului Relaţii Interetnice.

Babenco este patronul Universităţii Slavone, care i-a eliberat diploma de studii lui Chiril Gaburici.

Babenco nu poate ocupa o funcţie, unde s-ar ocupa de armonia dintre etniile din Republica Moldova pentru că a dat dovadă de şovinism, agresându-l în 2011 pe activistul civic Oleg Brega, când acesta i-a cerut să i se adreseze în limba română.

Universitatea Slavonă este un focar al şovinismului imperial rus, unde s-a creat aşa-zisul ”drapel” al Republicii Moldova, ce ar ”trebui” să înlocuiască tricolorul.

Numirea lui Babenco este o gravă insultă la adresa românilor basarabeni.”.

La un an distanţă, nu mai consideraţi că numirea lui Babenco este o gravă insultă la adresa românilor basarabeni, domnule ministru liberal (nu democrat, adică membru al PDM) Valeriu Munteanu?