Un răspuns potrivit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una din caracteristicile spiritului mancurt este absenţa memoriei. Mancurtul trăieşte numai în prezent. Viitorul e ca o ruletă, fie ce-o fi, iar trecutul, ce a făcut ieri şi ce a spus alaltăieri, nu există.

Multe dintre reacţiile publice, de după ’89, din statele foste socialiste, atestă faptul că experimentul comunist, chiar dacă n-a mers până la capăt (ca-n defuncta URSS), s-a apropiat de acest ideal funest. Oamenii uită uşor ce s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă, ca să nu mai vorbim de decenii, iar foştii luptători anticomunişti, de pildă, devin „vulnerabilităţi ale capacităţii naţionale de apărare”. Mancurtul nu se împiedică de dubii şi de întrebări, cum ar fi împotriva cui trebuia să ne apărăm, cât timp eram ocupaţi chiar de „aliaţii” noştri sovietici?, după cum nu se tulbură nici când este expus în tot ridicolul poziţiei sale.

Însă, cum spuneam, nicăieri în Europa de Est mancurtizarea nu a ajuns la performanţele atinse în fosta Uniune Sovietică. Acolo de unde răsar, parcă pe bandă rulantă, figuri ca Dumitru Moţpan (vi-l mai amintiţi?), Vladimir Voronin sau, acum, Igor Dodon. Oameni ai prezentului, oameni fără trecut şi fără viitor.

Astfel, încă preşedintele Republicii Moldova – susţinut, să nu uităm, de 50% din populaţie, conform celor mai recente sondaje! –, a avut obrăznicia ca, după un an de insulte la adresa României şi a oamenilor ei politici, să îi adreseze preşedintelui Klaus Iohannis invitaţia... de a vizita Chişinăul. Precizând chiar că se cuvine ca, între state vecine, să existe relaţii „responsabile” şi „civilizate”.

Cu alte cuvinte, nu contează că te-am făcut albie de porci, că mi-am bătut joc de eforturile tale de a mă ajuta, că am complotat cu adversarii tăi şi că ţi-am insultat până şi memoria istorică şi victimele. Fii responsabil şi vino la Chişinău, ca să mă legitimezi.

Dodon ignoră faptul că preşedintele României este un om extrem de bine-crescut, de echilibrat şi de înţelept. Care are pe deplin sensul misiunii sale publice, de reprezentare a ţării, pe care (spre deosebire de predecesorul său, „unionistul” Băsescu) nu a făcut-o niciodată de râs. Klaus Iohannis este ceea ce în România se numeşte un domn. Domnii nu intră în polemici cu vechilii, paznicii şi portarii, şi nu răspund niciodată cu aceeaşi monedă celor care îi stropesc cu noroi. Se curăţă demn (căci le repugnă noroiul) şi trec mai departe.

Mai pe înţelesul sbuciumaţilor care, la ordin, postează comentarii sub articolele mele: Klaus Iohannis, preşedintele României, nu a uitat nici una dintre jignirile şi ofensele aduse de Igor Dodon ţării noastre. Toate sunt înregistrate şi vor primi (dacă nu primesc deja) răspunsul cuvenit. Numai că acest răspuns nu trebuie căutat în repertoriul gesturilor de colhoz. Domnii, cum spuneam, au un alt discurs.

Sper din toată inima că o vizită a lui Klaus Iohannis la Chişinău se va produce din nou, cât mai curând. Asta înseamnă şi că îmi doresc ca Dodon să redevină cât mai repede ceea ce este: o fantomă transnistreană...

Trecând peste asta, se cade să reamintim că România dovedeşte prin fapte, de ani buni, dorinţa sa permanentă nu doar de relaţii amicale cu statul vecin, ci şi de succes a acestui stat. Care, din păcate, deocamdată este un stat eşuat, luat prizonier de o oligarhie post-sovietică mediocră, fără identitate naţională, fără ideal şi fără viziune. Guvernele României şi Republicii Moldova ţin regulat şedinţe comune şi derulează serii întregi de programe menite să sprijine Moldova de peste Prut să revină, încet-încet, în Europa. Sensul colaborării este cel pe care îl atestă cifrele ajutorului economic, văzut şi nevăzut, rambursabil şi nerambursabil, pe care Chişinăul îl primeşte de la Bucureşti. România nu are nici un interes economic în Republica Moldova, altul decât refacerea acestui stat, spre binele românilor care sunt cetăţeni ai lui. E un adevăr dureros că ţara noastră poate trăi fără probleme în absenţa oricărei legături cu cea vecină. Invers, mă tem că e mai greu.

Dar această colaborare tot mai strânsă (care se vede şi pe plan european, unde Republica Moldova nu are un avocat mai devotat decât România) nu îl include şi pe Dodon. Şi pe prea mulţii dodoni care îl susţin. Ei trebuie purtaţi în spinarea acestei colaborări româno-române, ca pe un blestem al trecutului care refuză să moară. Republica Moldova trebuie (şi este) ajutată în pofida lor, nu datorită lor.

Sper din toată inima că o vizită a lui Klaus Iohannis la Chişinău se va produce din nou, cât mai curând. Asta înseamnă şi că îmi doresc ca Dodon să redevină cât mai repede ceea ce este: o fantomă transnistreană...

Acesta este, cred, şi răspunsul pe care preşedintele României l-a sugerat, la obraznica „invitaţie” a locatarului din strada Nicolae Iorga din Chişinău.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite