Un judecător, suspendat din funcţie de CSM la iniţiativa lui Dumitru Robu

Un judecător, suspendat din funcţie de CSM la iniţiativa lui Dumitru Robu

FOTO simbol

Consiliul Superior al Magistraturii a dat curs demersului procurorului general interimar, Dumitru Robu, şi a dispus suspendarea din funcţie a unui judecător. Până acum, şeful interimar al Procuraturii a solicitat acordul CSM pentru pornirea urmăririi penale şi efectuarea percheziţiei în cazul a doi magistraţi, inclusiv în privinţa judecătorului suspendat marţi, 30 noiembrie, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Contactată de IPN, procurorul Mariana Cherpec, responsabilă de comunicarea Procuraturii Generale cu reprezentanţii mass-media, a declarat că instituţia nu poate divulga numele judecătorului şi nici instituţia în care acesta activează. Sursa a făcut trimitere la datele cu caracter personal, dar şi principiul prezumţiei nevinovăţiei persoanelor vizate. Presa scrie că judecătorul suspendat astăzi de CSM este fostul preşedintele al Curţii de Apel Bălţi, judecătorul Alexandru Gheorghieş. Atât magistratul, cât şi două persoane au fost puşi sub învinuire pentru îmbogăţire ilicită. Aceasta după ce, acum două săptămâni, au fost efectuate percheziţii în biroul de serviciu şi acasă la magistrat. Judecătorul a fost reţinut, iar apoi plasat în arest preventiv.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările