Un Acord Stânga-Dreapta în toată puterea cuvântului la Chişinău: Guvernarea la impuse

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Republica Moldova a adoptat un acord de guvernare după model german, Stânga-Dreapta, în toată puterea cuvântului.

Înţelegerea politică privind “obiectivele tranzitorii” este în mod paradoxal, o decizie pragmatică şi un document bun, cu câteva elemente discutabile. Vorbesc despre decizia politică de alcătuirea a unui guvern pe termen lung, având la bază două formaţiuni politice dintre care una se află la extrema stângă, pro-rusă, PSRM şi cealaltă în format pro-european declarat, ACUM, cu nuanţele de rigoare. Însă această guvernare a fost smulsă la impuse, condiţionată de perspectiva preluării de către PSRM a guvernării complete şi este un compromis major, asumat de către ACUM (PAS-PPDA).

Constrângerea încastrării la Guvernare a guvernului pro-european de vitrină

Diferenţa majoră între GroKo – marea coaliţie SPD-CDU/CSU – şi coaliţia PSRM- ACUM(PAS-PPDA) este prezenţa în extremă a socialiştilor pro-ruşi. Într-adevăr, ar fi ca şi cum Die Linke s-ar asocia cu CDU/CSU, lucru de neconceput în istorie. Nici în Grecia, Syriza nu a marşat la extrema strângă – deşi formaţiune anarhistă anti-sistem – dar s-a asociat nefericit cu Zorii Aurii, formaţiunea naţionalistă de extremă dreaptă de care s-a despărţit în alegeri anticipate după acordul cu Macedonia pe numele de Macedonia de Nord. Într-adevăr, partidele extremiste nu pot face compromisuri, or guvernarea şi acordurile internaţionale se fac cu compromisuri. Dar, din nou, e alegerea politică de la Chişinău.

Spuneam că e o guvernare la impuse, pentru a evita guvernarea singular pro-rusă după alegeri anticipate, pentru că PSRM deţine deja peste 50% în intenţia de vot. Mai mult, ameninţarea credibilă reprezentată de critica lui Igor Dodon în Parlament a arătat clar că e vorba despre omul forte din Republica Moldova care poate critica dur guvernarea, în timp ce îşi constituie regimul Dodon şi cu ajutorul pro-europenilor, şi că oricând perdantul este formaţiunea de la Guvernare, ACUM (PAS-PPDA). (Am să eludez aici zvonurile privind alte tipuri de înţelegeri separate şi ameninţări cu rămânerea la putere dacă ACUM iese de la Guvernare, făcute de unele formaţiuni/personalităţi pro-europene, multe dintre ele foarte civice.)

PSRM ameninţa să preia cu totul guvernarea şi să arunce peste bord ACUM după localele şi generalele anticipate din 24 octombrie, după ce completau panoplia resurselor şi cu legitimitatea votului şi câştigului la locale. Pe această bază, ACUM a preferat o împărţire frăţească a poziţiilor locale (sau măcar o competiţie corectă, crede formaţiunea pro-europeană) şi, în contrapartidă, PSRM şi mai ales Dodon au acceptat să evite transfugii, transferurile de parlamentari şi constituirea majorităţii (erau la 47 de deputaţi după debandada fără sfârşit din PDM şi ultimele arestări din Partidul Şor nu vor face decât să consolideze bazinul de racolări posibile).

Cât e de viabilă întelegerea, vom vedea în timp. Cert este că PSRM nu mai are contracandidat / competitor politic şi electoral serios pe stânga, iar eforturile lui Renato Usatâi sunt departe de a produce rezultate pe termen scurt. E în afara spectrului public, iar spaţiul său de mişcare este redus până după localele când va consolida sau nu primăria Bălţi şi, poate Orhei sau, din contra, se va confirma dominaţia totală a PSRM între partidele pro-ruse.

Acordul instituţional-politic: o struţo-cămilă care tace opţiunile strategice şi securitare

Acordul este de salutat prin trasparenţa propusă, mai ales că părţile au jurat că nu există înţelegeri secrete sau anexe de orice fel. Reţine atenţia şi referinţa la obiective tranzitorii, dar mai ales faptul că s-a vrut o înţelegere nepolitică, interinstituţională, fiind incluse Guvernul, Preşedintele şi Parlamentul, cu atribuţii în adoptarea reformelor. Punctul unde se rupe întreaga şaradă de-politizantă este acolo unde din start apar toate fracţiunile politice majoritare menţionate ca atare şi, în acelaşi timp, în preambulul profund politic al acordului/înţelegerii.

Într-adevăr, majoritatea continuă să menţină spectrul Oligarhului Rău care a Capturat Statul deşi se află la putere şi de facto de mai bine de 3 luni şi va face raportul de 100 de zile cât de curând. Chiar primul paragraf al preambulului marchează “acţiunile comune de rezistenţă contra statului capturat de fostul regim cleptocratic”. Dincolo de bau-bau-ul strigat de actuala guvernare, referinţa este una profund politică şi anulează caracterul instituţional pe care doreau să-l dea (şi aici o copilărie, fracţiunile fiind implicate, deci şi partidele, este, în consecinţă, o formula de a te ascunde în spatele degetului o asemenea pretenţie de neasumare la nivel partinic a acordului) referinţa este una rizibilă prin faptul că semnatarii sunt toate instituţiile de putere, care se bat cu o himeră, Statul Capturat(un fel de stat paralel în varianta PSD-Dragnea, o bătălie care l-a trimis în spatele gratiilor).

Să ne lămurim: puterea reală în stat e deţinută de cei care îndeplinesc funcţiile formale şi constituţionale şi care au toate pârghiile. Mai mult, au dat peste cap şi principiul stabilităţii instituţionale şi al continuităţii pentru a prelua puterea pe deplin şi pentru a controla pe deplin spaţiul securităţii şi justiţiei(aici mai degrabă Dodon) – preocupările rezultă chiar din înţelegere.

Acordul e bine scris, ca un acord de guvernare tip mare coaliţie – influenţa germană e transparentă. E menţionat Acordul de Asociere cu UE şi principiile sunt corecte. Apare matra actualei guvernări, a abţinerii de la scindarea societăţii pe criterii etnice, geopolitice şi religioase – o prostie totală pe fond, dar un angajament util limitării unora din ieşirile publice ale lui Igor Dodon. Să vedem în ce măsură e respectat un asemenea acord. Până azi, Preşedintele ostentativ pro-rus al Republicii Moldova a acţionat ca şi cum el era singurul îndrituit să asume angajamente geopolitice, vădit pro-ruse – vezi celebrul acord militar pe 3 ani cu Ministerul rus al Apărării.

De altfel, marea lipsă a acordului este eludarea completă a angajamentelor pe zonă geopolitică, securitate şi apărare, care se consideră deja adjudecată de preşedinte. La politica externă, lucrurile par echilibrate, dar nu îndiguiesc acţiunea preşedintelui, nici nu o subordonează, constituţional, Parlamentului şi guvernului, care are atribuţii executive. Aici e marea slăbiciune a acordului (ca şi a Strategiilor Naţionale de Securitate ale Republicii Moldova la care am lucrat) - lipsa coerenţei şi coeziunii strategice şi geopolitice, identitare şi securitare a Chişinăului.

Obiectivul: Păstrarea majorităţii guvernamentale

Dacă cineva avea vreo îndoială obiectivul înţelegerii este păstrarea majorităţii parlamentare. Asta presupune neacceptarea nici unei alianţe sau discuţii cu opoziţia – PDM şi Partidul Şor (pe motive oligarhice, în fapt pentru evitarea opţiunilor alternative şi încastrarea ACUM în guvernarea de către Dodon). Chiar şi prevederea despre traseism este determinată în acelaşi sens, de această dată ţinta fiind Igor Dodon. E însă o prevedere slabă, fără garanţii reale şi cu posibilitatea de a inversa lucrurile şi a denunţa angajamentul peste noapte. Fără constrângeri. Vom vedea recuperările de la fostul regim continuând la nivelul Preşedintelui şi instituţiilor de forţă şi securitate pe care le tutelează.

După ce a fost un guvern de vitrină, frumos şi bine împachetat, cu oameni pregătiţi la nivel internaţional şi parteneri de discuţii, cu propriile relaţii internaţionale, azi Guvernul Maia Sandu devine un partid ostatic al Regimului Dodon, care trebuie să contribuie la instalarea, perpetuarea şi consolidarea acestui regim. Toate prevederile din acord vizând justiţia sunt făcute să schimbe ceea ce există şi să ducă la o formula corectă, competitivă, a raportului ACUM-PSRM. Însă limitările sunt departe de a fi piedici în preluarea controlului total al justiţiei de către Igor Dodon. Paşi a făcut la CCM şi Procurorul General, vom vedea rezultatul după ce Curtea Supremă de Justiţie va fi reaşezată.

Procurorul General, Curtea Supremă de Justiţie şi Procuratura anti-corupţie, împreună cu alegerile locale, sunt spaţiile de competiţie lăsate de PSRM şi ACUM între candidaţii lor. Dacă nu există într-adevăr alte înţelegeri, ne vom trezi după alegeri cu consolidarea regimului Dodon. Aici se vor crea spaţiile şi pentru determinarea supărărilor în coaliţia de mezalianţă. Puţini vor putea accepta că au creat reguli şi garanţii doar pentru a fi păcăliţi de Dodon care-şi consolidează puterea pe seama acestor reguli schimbate. Dar aici vom trăi şi vom vedea.

Spuneam că salut această abordare pragmatică a pliticii actuale: era singura soluţie pentru a nu închide definitiv drumul european al Republicii Moldova prin preluarea deplină a puterii de către PSRM şi, indirect, de către Rusia. E adevărat că sondajele nu dau alte soluţii şi e bine că, până la urmă, cineva a făcut pasul la acest nivel. Costurile sunt enorme şi vin de la păctul originar: mazalianţa cu Dodon şi pro-ruşii de la PSRM. Iar riscul major este prăbuşirea definitivă a ideii pro-europene în Republica Moldova.

De criticat ar rămâne doar un punct: Modificarea constituţiei în sensul excluderii prezumpţiei licite a proprietăţii pentru demnitari şi funcţionari publici. Oricine vrea să consulte cărţile de democraţie va observa că acestea sunt garanţii democratice. Mai mult, prezumpţia de nevinovăţie stă la baza prezumţiei licite a averii(dobândirii corecte) iar proba oricărei încălcări a legii revine procurorilor, nu persoanei incriminate. În plus, plasarea într-o categorie aparte, constituţional vorbind, a demnitarilor şi funcţionarilor publici este egală cu discriminarea. Oricine va câştiga la CEDO iar o modificare de această factură e contrară angajamentelor Republicii Moldova la iniţierea Acordului de Asociere cu UE: respectarea Drepturilor Omului. Cam ca ridicarea imunităţii în Rada supremă sau legea de demitere a Preşedintelui Ucrainei, ambele inacceptabile democratic pentru că sunt garanţii pentru evitarea mandatului imperativ.

Un acord care a amânat deznodământul majorităţii, dar care a îndiguit şi mai mult libertatea de acţiune a guvernării pro-europene şi i-a pus pe seamă toate costurile reformelor, guvernării şi a eventualelor accidente de parcurs. Cât timp reuşeşte să împingă reformele înainte prin Parlament, Guvernul Maia Sandu mai are o şansă. Orice accident se va deconta pe seama sa, ca şi evaluarea la decontul final, la finalul instalării depline a Regimului Dodon. Care, apropo, nu e pentru cine se pregăteşte. Dar asta vom mai vorbi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite