Ultimatum contra ultimatum

Moţiunea de cenzură care va fi pusă la vot astăzi nu este altceva decât replica democraţilor la ultimatumul lui Vlad Filat din 13 februarie.

Deşi nu democraţii au fost cei care au depus moţiunea – a fost verbalizată de Mihai Godea, iar PCRM a înregistrat iniţiativa - gruparea Plahotniuc-Lupu din PD este autorul adevărat al acesteia. PCRM se bucură că astfel poate crea dezordine în societate şi pescuind în apele tulburi, nutreşte speranţa că ar putea prinde peştele mare: alegeri anticipate şi revenirea la putere.

La rândul lor, democraţii – cu excepţia notabilă a lui Dumitru Diacov care e contra demiterii Guvernului – neagă faptul că prin înaintarea moţiunii de cenzură ar vrea să provoace alegeri anticipate. Ei spun că vor doar demiterea lui Filat din funcţia de premier, nu şi eliminarea PLDM din ecuaţia puterii. Acelaşi ton ultimativ l-a folosit şi Filat la adresa PD pe 13 februarie, menţionând nevoia încheierii unui nou acord al AIE, dar fără Plahotniuc. Până una alta, e greu de imaginat PLDM fără Filat, şi PD – fără Plahotniuc, atât liberal-democraţii, cât şi democraţii considerând solicitările celeilalte părţi drept inacceptabile.

Responsabilitatea instabilităţii politice aparţine în egală măsură PLDM şi PD. De la asta însă cetăţenilor nu le este mai uşor. Le-ar fi dacă liderii AIE ar înţelege că stabilitatea Guvernului până la alegerile ordinare din anul următor trebuie asigurată cu orice preţ. În ciuda asigurărilor democraţilor că demiterea lui Filat nu va aduce la alegeri anticipate, situaţia se prezintă cu totul altfel. A admis-o, din neatenţie probabil, unul dintre purtătorii de cuvânt ai grupării Plahotniuc-Lupu din PD, deputatul Igor Corman.

La o emisiune televizată de sâmbătă seara, acesta a declarat că refuzul lui Filat de a demisiona de bună voie înseamnă alegeri anticipate. Prin urmare, atât demisia, cât şi demiterea lui Filat sporeşte probabilitatea organizării unui nou scrutin electoral. Mai puţin contează dacă înlăturarea lui Filat se va face la iniţiativa acestuia – acesta a exclus-o categoric – sau va fi impusă de PD şi PCRM, cu concursul unor deputaţi neafiliaţi.

Astăzi Parlamentul se va convoca pentru a decide soarta Guvernului şi, prin extensie, a Republicii Moldova, pe o perioadă nedeterminată. Dacă trece moţiunea de cenzură, riscăm să intrăm în următoarele luni într-un proces de negocieri dintre diferite fracţiuni care vor paraliza activitatea Guvernului şi a variilor sale agenţii şi departamente. Ceea ce va compromite, fără îndoială, şansa – care rămâne încă în picioare – de a semna cele trei acorduri cu UE în noiembrie, la Vilnius.

Deznodământul votului va depinde de mai mulţi factori. Va fi decisiv votul neafiliaţilor. Godea e pentru demisia lui Filat, iar grupul Dodon, trei la număr, probabil, va vota şi acesta pentru moţiunea de cenzură. Dacă admitem că ceilalţi neafiliaţi, cinci la număr: Mişin, Botnariuc, Babenko, Ion Ceban şi Sergiu Sîrbu, ar vota împotrivă, totul va depinde de gruparea Diacov din PD.

Dacă Diacov va avea cel puţin doi susţinători printre deputaţii din fracţiunea parlamentară democrată, moţiunea de cenzură nu ar întruni voturile necesare (51) şi ar cădea. Printre deputaţii democraţi care ar fi loiali în continuare în primul rând lui Diacov şi ar fi înclinaţi să voteze împotriva demiterii Guvernului Filat se vehiculează numele lui Oleg Ţulea, Iurie Bolboceanu, Stella Jantuan şi Valentina Stratan. Iniţiativa liberal-democraţilor de a cere exprimarea votului deschis de către fiecare deputat este menită să responsabilizeze aleşii poporului şi să sporească astfel şansa ca moţiunea de cenzură să pice.

Dacă votul de neîncredere va trece totuşi, Republica Moldova va pierde şansa istorică de a semna acordul de asociere cu UE, aşa cum a pierdut-o în 1999, când PPCD-ul lui Iurie Roşca s-a aliat cu PCRM-ul lui Voronin pentru a demite Guvernul Sturza. De data asta, pe rol de tartor, în locul lui Roşca, va fi Plahotniuc şi Lupu. Iar 5 martie ar putea deveni o zi la fel de nefastă în istoria Republicii Moldova, aşa cum 6 martie 1945 a rămas o zi blestemată în istoria României postbelice.