Tupeul imperial al ambasadei care omite actul dezonorant prin care URSS a răpit României teritoriul dintre Prut şi Nistru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
23.08.1939: Iosif Visarionovici Stalin dă mâna cu emisarul lui Hitler, Joachim von Ribbentrop.
23.08.1939: Iosif Visarionovici Stalin dă mâna cu emisarul lui Hitler, Joachim von Ribbentrop.

Cu un calcul machiavelic tradiţional, ambasada Rusiei în România a publicat, în dimineaţa zilei de 28 iunie a.c., un text propagandistic vizând mistificarea ocupării mârşave, dezonorante, cu 79 de ani în urmă, prin recurs la manu militari, a teritoriului dintre Prut şi Nistru. 28 iunie fiind, în 2019, ziua când liderul actual de la Kremlin s-a întâlnit cu omologul de la Casa Albă.

Dacă am fi avut şansa unor bărbaţi de stat, pentru o asemenea întinare a memoriei militarilor români care au căzut la datorie pentru deplina eliberare a acelor teritorii mioritice ocupate temporar, de megieşi ostili, ar fi fost rapid trimişi acasă cei consideraţi responsabili, la nivelul menţionatei ambasade, de acest act provocator, revanşard, specific propagandei iluzioniştilor de la Moscova, care speră în refacerea Uniunii Sovietice, sub stindardul Federaţiei Ruse. 

Numai inculţii pot lua de bună afirmaţia aiuritoare “În urmă cu 79 de ani, Guvernul URSS, care nu a recunoscut niciodată aderarea Basarabiei la Regatul România, a trimis Guvernului român o notă, oferind „în scopul de a restabili dreptatea, să se procedeze împreună cu România pentru soluţionarea imediată a problemei revenirii Basarabiei la Uniunea Sovietică“. ”

Nicio vorbuliţă despre ruşinosul Pact Ribbentrop-Molotov, alias Pactul Stalin-Hitler, semnat la 23 august 1939, la Moscova. Cu precizarea că Stalin ştia că semnarea pactului cu Germania va genera declanşarea imediată a războiului. Pactul de neagresiune, însoţit de tristul protocol secret, a fost semnat cu referirile documentului clasificat prin care au fost sacrificate statele baltice, Polonia şi teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru.

Nicio menţionare a cuvintelor de motan în călduri ale lui Stalin, care a a ridicat un pahar, în prezenţa ministrului de externe german Joachim von Ribbentrop, cu următoarea dedicaţie, ca de la dictator roşu, la dictator negru: „Ştiu cât de mult îşi iubeşte naţiunea germană Fuhrer-ul. Prin urmare, aş vrea să beau în sănătatea acestuia”. Prin urmare, umilirea premeditată şi imperial motivată a României era decisă din 23.08.1939, 28 iunie fiind doar ocazia concretizării ocupării jignitoare a estului statului român. 

Autorii textului asumat de ambasada Rusiei subestimează voit publicul ţintă din ţara noastră, prin fraza de sorginte sovietică: ”După ce s-a pronunţat acordul părţii române de a-şi retrage trupele la 28 iunie 1940, Armata Roşie a intrat nestingherit pe teritoriul Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.” De acord a mai vorbit Moscova şi la ocuparea Cehoslovaciei, în 1968, sau de acordul populaţiei din peninsula Crimeea, probat de referendumul cu privire la aderarea acestui teritoriu la Federaţia Rusă, organizat de Rusia pe 16 martie 2014, 95% din participanţii la scrutin fiind – cum altfel?... - în favoarea alipirii Crimeei la Rusia. Nimic de râs. De plâns, da! 

Ce mai minte trompeta sovietică, din Bucureşti? “Analizând, în prezent, motivele care au adus omenirea la tragedia fără precedent al celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi lecţiile trase din acesta, ne permitem să afirmăm că o interpretare eronată a evenimentelor din vara anului 1940 în Basarabia l-a împins pe dictatorul I.Antonescu la decizia care s-a dovedit cu timpul una aproape fatală pentru România, şi anume „să se poziţioneze pe latura incorectă a istoriei", prin aderarea la invazia Germaniei naziste în URSS. Consecinţele acestui "calcul strategic eronat ", din păcate, sunt, de asemenea, resimţite şi în România modernă.” 

Deci, dictatorul Antonescu s-a poziţionat “pe latura incorectă a istoriei", prin alegerea singurei alianţe atunci posibile, pentru menţinerea ţării, în graniţele grav ciuntite, dar dictatorul Stalin s-a poziţionat pe latura corectă a istoriei, prin acceptarea unui Pact al Diavolilor Geopolitici, cu omologul său de la Berlin, Adolf Hitler! Iată o logică demnă de nivelul comandanţilor lagărelor de concentrare stalinistă.

Şi ca “arătarea pisicii” să fie şi mai convingătoare, în 28 iunie 2019, urmează un pasaj la lectura căruia terţi europeni, de la Budapesta, probabil că au savurat câte un pahar de vin de Tokay:

” Este relevant de menţionat că cererea sovietică pentru revenirea Basarabiei se bazează în totalitate pe normele de drept internaţional din acea epocă, iar Protocolul de la Paris (de la 28.10.1920) cel notoriu, prin care foştii aliaţi ai Rusiei în cadrul „Antantei“, fără acordul ei, au recunoscut „suveranitatea România asupra teritoriului Basarabiei“, niciodată nu a intrat în vigoare datorită refuzului Japoniei de a-l ratifica. ”

În acest caz, pot pentru ca să zic, câte ţări au recunoscut alipirea manu militari a peninsulei Crimeea la federaţia imperială răsăriteană?...

Revoltătoare, profund jignitoare este insulta publică:

” Amintirile martorilor oculari şi numeroasele fotografii care s-au păstrat de atunci arată că trupele sovietice au fost întâmpinate de populaţia locală cu bucurie şi chiar exultare.”

Amintirile bunicilor mei, Alexandru, născut în judeţul Soroca, precum şi Alexandra, născută la Cetatea Albă – ambele locaţii fiind temporar sub administraţii străine de România – sunt cu totul altele. Bunicul, mecanic de locomotivă, a fost bătut, cu patul armei, de militari sovietici, dar a reuşit să îşi urce soţia şi cele două fetiţe pe locomotiva cu care s-a refugiat în România, la Gheorgheni. Bucuria era sinonimă cu brutalitatea soldatului sovietic? Exultarea era similară cu isteria celor ce rupeau epoleţii ofiţerilor români, aceştia fiind obligaţi, prin ordin, să nu riposteze la provocări?

Nici nu mai merită comentate cele ce urmează în textul care idolatrizează violarea Basarabiei de ocupantul sovietic. Dar câteva repere trebuie punctate. 

În galeria ambasadorilor Moscovei la Bucureşti, cel actual nu are, din păcate, nici rafinamentul şi nici pregătirea universitară a predecesorului său, fiind doar un exponent tipic perioadei Războiului Rece. De aici şi "gafele" repetate, de genul celei semnalate în aceste rânduri, care nu fac decât să submineze relaţiile bilaterale - aflate şi aşa la nivelul minim...- între două state care chiar dacă au resentimente istorice, trebuie să accepte realitatea unei vecinătăţi bazate pe un dialog măcar amiabil, în absenţa unuia la alte nivele de decizie, ce ar putea atenua stările reciproce de adversitate, care nu sunt utile menţinerii unui areal paşnic, în zona Mării Negre. 

La Bucureşti există mulţi pesimişti, printre care unii jurnalişti, altfel respectabili, dar şi unii seniori militari în rezervă, care nu renunţă, chiar şi pe 28 iunie 2019, la teoria drobului de sare. Unii nu ştiu, alţii au uitat că în august 1968, Ministerul rus al Apărării a elaborat un studiu privind ipoteza ocupării militare a României, în 12 ore, cu peste o sută de mii de militari. Lucizi, generalii ruşi au recunoscut că ocupaţia va genera o reacţie masivă din partea autohtonilor şi numai în prima săptămână s-ar fi ridicat la 20.000 de oameni pierderile în rândurile trupelor sovietice. Există voci care susţin că Moscova nu avea vreun interes real în ocuparea atunci a României, pentru că aceasta - dincolo de apetenţa pentru independenţă a lui Ceauşescu - rămânea parte a sistemului socialist est-european. Asta este o poveste de adormit copiii neştiutori de carte! În august 1968, graniţele de nord şi de est a României au fost apărăte cu baionetele la arme, ale militarilor dislocaţi la câţiva paşi de bornele de frontieră, dincolo de care mărşăluiau trupele sovietice, zi şi noapte, la lumina unor proiectoare menite a face vizibile tancurile, camioanele şi alte elemente ale tehnicii de luptă destinată celor care călcaseră în picioare libertatea cehilor şi slovacilor.

La Bucureşti mai există şi iluzia că în decembrie 1989 nu au fost trupe sovietice la frontierele de nord şi est, nici trupe maghiare la graniţa de vest. 

Un cinic, cu gust amar, afirma că trupele străine menţionate nu au mai intrat în România deoarece s-au măcelărit între ei cetăţeni autohtoni, excelent manipulaţi pe plan mediatic. O afirmaţie poate demnă de Radio Erevan, pentru că trupele sovietice şi maghiare aşteptau o chemare, de la Bucureşti, numai că pe malurile Dâmboviţei se ştia deja capcana de la Praga, bine simulată de la Kremlin. 

La un simplu tur de orizont, Republica Moldova pare o victorie de etapă a Moscovei – deşi se uită că două treimi din membrii actualului legislativ, de la Chişinău, nu privesc spre Est, ci spre Vest -, Ucraina aşteaptă o limpezire geopolitică mereu amânată, Georgia trăieşte drama presiunii constante din partea Rusiei, Turcia pare să fi renunţat la semeţia turbanelor şi preferă închinăciunea pe covoraşul destinat rugăciunilor zilnice, iar Bulgaria parcă tocmai a fost lăudată de un oficial de la Moscova, unul care a uitat de partea cui a fost Sofia în ultima conflagraţie mondială. 

Tupeul imperial al ambasadei care omite ultimatumul prin care URSS a răpit României, în 1940, teritoriul dintre Prut şi Nistru poate fi considerat, din perspectivă infantilă, o nouă dovadă a aroganţei imperiale persistentă la Kremlin. 

Din perspectivă strict pragmatică, este o probă a fricii de erodare, în timp, a posibilităţii refacerii Uniunii Sovietice, visul de aur al preşedintelui pe viaţă Vladimir Vladimirovici Putin. 

Precum am afirmat, la postul naţional de radio, în dimineaţa zilei de 26 iunie, aşa cum a avut şansa reunificării o mare naţiune, cea germană, pe cale paşnică, şi România va avea posibilitatea, tot pe cale paşnică, democratică, în viitor, să îşi revadă graniţele aşa cum au fost în perioada interbelică.

Nu mor caii, când vor unii...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite