Trei scenarii ale Rusiei vizavi de integrarea europeană a Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

În opinia expertului politic Dionis Cenuşă, alegerile parlamentare din 2018 sunt cruciale pentru viitorul geopolitic al Moldovei. Scrutinul se poate solda cu o majoritate controlată de socialişti sau cu o coaliţie fragilă formată din forţe proeuropene (PAS, Platforma DA, cu sau fără PDM), sau cu un nou ciclu de crize politice şi alegeri anticipate.

Analistul politic consideră că trecerea la votul mixt promovată de PDM sporeşte şi mai mult incertitudinile legate de perioada post-2018.

Dionis Cenuşă evidenţiază trei scenarii principalele conform cărora vor evolua relaţiile Moldovei cu UE şi, respectiv, cu Rusia. Acestea reies din şansele mari ale socialiştilor de a prelua guvernarea după 2018.

Potrivit scenariului optimist pentru Rusia, Moldova în frunte cu Igor Dodon la preşedinţie şi PSRM în Parlament şi Guvern va renunţa la actualul Acord de Asociere/ZLSAC, aderând la Uniunea Economică Euroasiatică. Acest scenariu presupune ca Moldova ar putea merge pe modelul Armeniei, , deşi este ţară membră a Uniunii Euroasiatice, a negociat şi parafat un Acord de Parteneriat Extins şi Cuprinzător cu UE.

Scenariul moderat ar cuprinde mai puţine schimbări radicale în relaţia Moldova-UE. Preşedintele Dodon şi socialiştii vor aprofunda relaţia cu Uniunea Euroasiatică, dar totodată vor renunţa la abandonarea rapidă a Acordului de Asociere şi ZLSAC. Precauţia dată va fi cauzată de presiunea politică, precum eventualele proteste în masă inspirate din Euromaidanul anti-Ianukovici din 2013-2014.

Al treilea scenariu este cel negativ pentru Rusia care va însemna repetarea de către Igor Dodon a acţiunilor lui Vladimir Voronin, care în 2003 a refuzat să semneze Memorandumul Kozak. În acest caz, vor urma noi sancţiuni din partea Rusiei.

Politologul consideră că până în prezent, Moldova a minimizat dependenţa faţă de piaţa rusă şi, respectiv, faţă de politicile comerciale restrictive ruse, exporturile moldoveneşti migrând spre pieţe mai previzibile şi stabile.

Cel mai vulnerabil sector ar fi cel energetic, consideră Dionis Cenuşă. El enumeră problemele din sector, printre care datoriile istorice pentru gaze naturale ce vor depăşi 7 miliarde USD, poziţia dominantă a Gazprom, dar şi construcţia lentă a interconectărilor cu România.

Pe lângă “embargoul energetic”, Rusia mai poate ţinti migranţii moldoveni sau destabiliza autonomia găgăuză şi regiunea transnistreană.

Politologul reiterează că prin acţiunile sale, precum schimbarea sistemului electoral, guvernarea nu face altceva decât să asiste Rusia în realizarea obiectivelor sale în Moldova, alături de socialişti şi preşedintele Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite