Traian Băsescu: Unirea cu Republica Moldova va face România mai puternică

Traian Băsescu: Unirea cu Republica Moldova va face România mai puternică

FOTO mediafax

Fostul lider de la Cotroceni Traian Băsescu consideră că o eventuală Unire a Republicii Moldova cu România va contribui la formarea unui stat român mai puternic. Băsescu afirmă că a vorbit cu mai mulţi lideri europeni, pe când era preşedinte de ţară, despre subiectul Unirii celor două maluri ale Prutului, iar rezultatul discuţiilor îl face să fie încrezut în realizarea acestui obiectiv.

Ştiri pe aceeaşi temă

Traian Băsescu a refuzat să spună cu cine exact a discutat despre subiectul Unirii, dar a menţionat că marile capitale europene nu s-ar împotrivi să accepte Unirea, dacă aceasta se va face pe cale democratică.

Potrivit fostului şef de stat, România nu va fi împiedicată de alte state să realizeze Unirea, dacă se va ajunge la o asemenea decizie.

„Da ce va spune Moscova, da ce o să spună Putin, da ce o să spună Washington-ul, ce o să spună Parisul, ce o să spună Berlinul. O să spună ce spune poporul român de pe cele două maluri ale Prutului, pentru că nimeni nu îndrăzneşte să înfrângă voinţa democratică exprimată a unui popor. Chiar actul final de la Helsinki ne spune că ăsta-i drumul”, a subliniat ex-preşedintele român duminică, 8 octombrie, în cadrul unei ediţii speciale la TVR Moldova.

Pe de altă parte, Băsescu a precizat că niciun stat din UE nu-şi doreşte o Românie mai puternică, sugerând în acest sens că nicio ţară nu va promova Unirea Republicii Moldova cu România, însă vor trebui să o accepte.

„Dar noi asta am realiza prin unificare: o Românie ma puternică, o Românie cu mai multe voturi la UE, o Românie care astăzi este a 7-a ca mărime în UE poate deveni a şasea, dar numărul de voturi sigur îî creşte, datorită celor circa 4 milioane de locuitori ai Republicii Moldova. Îi creşterea ponderea în decizia politică la nivelul UE, cum îi creşte şi în NATO, cum îi creşte şi în rangul ca economie”, a mai adăugat Traian Băsescu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările