Traian Băsescu accede în Parlamentul European. Câte voturi i-au acordat românii din Republica Moldova

Traian Băsescu accede în Parlamentul European. Câte voturi i-au acordat românii din Republica Moldova

FOTO Mediafax Andreea Alexandru

Liderul Partidului Mişcarea Populară, ex-preşedintele român Traian Băsescu, s-a ales cu funcţia de eurodeputat. Potrivit rezultatelor provizorii, Traian Băsescu va ajunge în Parlamentul European alături de colegul său de partid Eugen Tomac.

După numărarea a 96,7% din voturile exprimate în România, rezultatele provizorii arată astfel:

1. PNL (Ludovic Orban) - 26.80%
2. PSD (Liviu Dragnea) - 23.39%
3. USR-PLUS - 21.39%
4. PRO Romania (Victor Ponta) - 6.61%
5. PMP (Traian Băsescu) - 5.66%
6. UDMR - 5.45%
7. ALDE - 4.24%.

În aceste condiţii, din cele 32 de mandate europarlamentare pe care le va avea România, PNL va obţine 10, PSD - 9, USR-PLUS - 7, Pro România - 2, UDMR - 2, PMP - 2.

Cei 37.888 de români din Republica Moldova care au participat la alegerile europarlamentare au votat în felul următor, potrivit unimedia.info: PNL (Ludovic Orban) - 13.494 voturi, PMP (Traian Băsescu) - 10.951, Alianţa 2020 USR PLUS - 3.554, PSD (Liviu Dragnea) - 3.194, candidatul independent George Simion - 2.120, Pro România (Victor Ponta) - 1.522.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: