Timofti: Nu este uşor să respecţi legea, dar se poate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a declarat vineri, 16 septembrie, că în curând îi expiră mandatul de preşedinte, însă pleacă cu sufletul împăcat, fiincă ar fi contribuit la semnarea Acordului de Asociere şi la regimul liberalizat de vize cu UE.

„Eu ştiu ce înseamnă să respecţi legea. Nu este uşor, dar se poate. Eu sunt convins că se poate să nu încalci legea, se poate să nu iai mită, se poate să trăieşti după anumite reguli stricte. Vă spun că este posibil. 

Dar pentru aceasta trebuie de lucrat împreună ca să schimbăm psihologia în societate. Ca să apreciem oamenii care într-adevăr trăiesc cinstit şi care doresc lucrul ăsta”, a spus preşedintele Timofti în cadrul unui discurs de la sfârşitul ceremoniei de acordare a distincţiilor de stat.

Timofti a mai adăugat că în Moldova lucrurile stau invers, decât în lumea civilizată, unde dacă furi nu eşti apreciat.

„La noi, cu regret, este invers. Acel care trăieşte cinstit şi nu poate să-şi facă casă mare, nu poate să-şi cumpere maşină din cele mai bune, îi se spune că e prost”, a conchis preşedintele.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite