Testul suprem pentru Regimul Dodon: pregătirea de criza Covid-19 şi credibilitatea conducerii de la Chişinău

Igor Dodon

Criza în general, criza de coronavirus în special, testează pe deplin capacitatea statelor, conducerii şi sistemului de sănătate de a reacţiona în momentele cele mai dificile. Asta se întâmplă şi acum, peste tot în lume, dar şi în Republica Moldova cu Regimul Dodon şi guvernul său no-name de coaliţie.

M-am abţinut, şi o voi face în continuare, să contest, să comentez sau să pun la îndoială măsurile luate în timpul crizei. Aşa e corect. Dar asta nu înseamnă cu nu fac toate observaţiile de rigoare şi nu va urma şi decontul gestionării crizei, după ce trece momentul de vârf. Pentru moment, am preferat să aduc doar bune practici, lecţii învăţate şi avertismente de comportament neadecvat şi care antrenează costuri. O fac şi acum, la nivelul situaţiei existente azi în Republica Moldova.

Criza de coronavirus. Test de leadership

Criza de coronavirus are un număr de caracteristici speciale. Principala problemă este că testează conducerea şi sistemul unui stat, nu numai a sistemului de sănătate, în multiple feluri. Mai ales că criza dată de pandemia de coronavirus vine cu multiple crize suprapuse, fiind, de fapt, o criză a multiplelor crize, pe lângă criza medicală actuală:

• prima este despre războiul informaţional, propaganda şi valorificarea crizei în bătăliile de prestigiu şi de imagine;
• a doua e criza de încredere a societăţii, în sine, conducători, decidenţi, fiind totodată despre panică, credibilitate şi decizia în criză;
• a treia este despre leadership şi calitatea clasei politice;
• a patra este despre calitatea democraţiei liberale în epoca social media şi despre populism şi curente extreme promovate versus profesionalism, meritocraţie şi revenirea la conducerea de către elitele calificate într-o societate;
• nu lipseşte criza şi reaşezarea sistemului medical/sanitar, cu toate tarele şi dezechilibrele sale actuale, cu examenul dificil pe care-l pică astăzi;
• în fine, dar nu cel din urmă, despre criza economică globală generată de coronavirus.

Iar criza economică pare cea mai importantă şi mai actuală, pentru că determină reaşezarea lumii de mâine. Cu ameninţări existenţiale dar şi cu oportunităţi de preluare a controlului guvernanţei globale şi a gestionării globalizării de mâine. Iar între abordări extreme şi exaltare, tot deciziile cântărite şi echilibrate vor fi cele agreate şi acceptate de către populaţie, după ce va realiza că prin criză se trece cu oamenii serioşi şi profesionişti, nu cu politruci fanfaroni, găunoşi, teribilişti şi poltroni, fără substanţă.

Toţi cei care astăzi gestionează situaţia crizei de coronavirus trebuie să ştie că-şi joacă şi imaginea internaţională, odată cu cea internă. Aici şi acum se vede cel mai bine care e măsura reală a izolării unei puteri, a unui regim sau a unui stat. Pe cine suni? Cine te ajută? Cine-ţi repatriază oamenii? Cine-ţi dă sprijin acum, când toată lumea caută aceleaşi produse. Şi mai ales cum ai obraz să ceri sprijin – el va fi acordat de România, de exemplu, oricum, pentru că este pentru cetăţenii Republicii Moldova – atunci când tu acţionezi contrar intereselor româneşti, invers faţă de angajamente şi afirmaţii publice.

Şi nu am ajuns la momentele critice. Vin şi acelea. Ele vor valida şi în ochii comunităţii internaţionale, şi în ochii propriilor alegători, a cetăţenilor plătitori de taxe, care e valoarea conducerii statului şi a Regimului Dodon. Ce înseamnă comportamentul său şi cât ajută cetăţenii statului în care trăiesc. E relevantă întâlnirea cu Ambasadorul Rusiei şi mai ales afirmaţiile că criza de coronavirus nu va afecta relaţiile dintre Republica Moldova şi Rusia? În plină criză? Şi pentru ce? Cum a ajutat Rusia Republica Moldova la modul real?

Ce faci în pregătirea impactului. Cum convingi populaţia că e serioasă treaba?

Criza de leadership şi cea de credibilitate a conducerii sunt cele mai importante. Şi ele se reflectă în două direcţii majore care decurg din faptul că criza de coronavirus are o particularitate specială: ceea ce se întâmplă azi vei vedea şi evalua ca impact şi efecte în îmbolnăviri, cazuri critice, forţarea sistemului medical şi în număr de morţi peste 14 zile, în medie. Deci există acest decalaj care forţează conducerile statului şi sistemele de gestionare a crizei să recurgă la purtători de mesaj profesionişti – şi nu la lideri politici cu agendă – pentru a fi convingători.

Prima direcţie este prevenţia. De la începutul crizei trebuie luate măsuri dure, poate excesive pe alocuri, care trebuie să menţină distanţarea socială şi să evite multiplicarea prea rapidă a virusului şi creşterea numărului de cazuri. Cu cât sistemul sanitar e mai fragil, cu atât măsurile trebuie luate mai din timp şi să fie mai restrictive. Şi trebuie să fii credibil pentru a anunţa propriei populaţii că trebuie luate măsuri dure şi nepopulare.

A doua direcţie ţine tot de credibilitate şi se referă la menţinerea măsurilor pe termen lung. E o bătălie grea pentru că în paralel se desfăşoară un război informaţional, care transmite şi ideea că măsurile sunt nepotrivite la situaţia curentă din Republica Moldova, s-au luat prea devreme şi sunt inacceptabile sau de neaplicat. Apoi apare şi o reacţie naturală a populaţiei, oboseala la măsurile de izolare, datorată în primul rând faptului că omul e fiinţă socială şi că multe din elementele vieţii ţin de întâlnirile cu ceilalţi oameni.

Dacă nu eşti suficient de convingător – prin represiune nu pot fi impuse, în mod absolut, măsurile şi nici nu pot fi menţinute pe termen lung – riscul e ca oamenii să nu fie convinşi că e o ameninţare serioasă la viaţa lor şi a celor dragi. E natural să le comunici şi să le dai imagini, relatări credibile şi poveştile celor care şi-au revenit sau celor ce se luptă cu coronavirusul în formele sale cele mai dure şi grave – doctori, asistente, reportaje din sălile de terapie intensivă.

Mai există o a treia direcţie, dar a căror provocări vor veni mai târziu, după intrarea reală în criză: obişnuinţa cu criza, cu moartea, cu imaginile dure. Oamenii au tendinţa de a se adapta psihic şi de a începe să ignore regulile şi constrângerile pentru că, de la un punct încolo, nu-i mai impresionează moartea şi dramele personale, şi pentru că s-au obişnuit şi vor să revină la viaţa lor normală, să nu-şi refuze nimic chiar dacă va fi să moară, eventual, la un moment dat, ca efect al crizei de coronavirus. Doresc să aleagă cum trăiesc, eventualul, final. Dar această provocare, după cum spuneam, va veni mai târziu, şi trebuie pregătită gestiunea pe baze psihologice, în primul rând. Mai ales că e posibil ca acest moment să vină chiar de Paşti.

Furtul startului, concentrarea puterii şi îmbogăţiţii de criză

Efectele cele mai nefaste pentru credibilitatea leadershipului, a conducerii formale în timp de criză, ţin de modul în care adoptă şi foloseşte măsurile excepţionale în situaţiile de urgenţă. Şi aici există comportamente reprobabile care pleacă de la momentul în care se iau măsurile. Fireşte că trage fiecare cu ochiul la vecin şi la ce se întâmplă în lume, dar dacă furi startul, dacă iei măsuri neadecvate sau dure prea devreme, apare reacţia adversă a celor care nu înţeleg măsura.

Cu atât mai mult dacă furtul startului pentru măsuri excepţionale şi măsuri de urgenţă se dovedesc motivate de concentrarea puterii, de obţinerea unor avantaje politice sau de imagine nemeritate. În prima fază, cetăţenii acordă mult mai multă atenţie liderilor şi susţin conducerea existentă în momente de criză. Donald Trump creşte în sondaje în SUA, în ciuda modului defectuos în care a reacţionat iniţial la criză şi a abordărilor neconvenţionale a deciziei în criză. E la fel peste tot. Dar această cauţionare iniţială răbufneşte şi se întoarce ca un bumerang contra celor ce declanşează măsurile atunci când oamenii realizează că cineva îşi bate joc de ei pentru avantaje politice sau de imagine.

Tendinţa de a construi avantaje politice sau de imagine în timp de criză enervează oamenii, şi aşa stresaţi de măsurile dure şi de schimbarea vieţii lor, de problemele zilei de mâine sau a sănătăţii lor şi a apropiaţilor. Când se iau măsuri neadecvate în criză sau unele care nu au legătură cu gestiunea crizei - jocuri politice, aranjamente sau concentrarea puterii - atunci lumea răbufneşte. Tentaţia de a rezolva preluarea justiţiei sub control politic sau rezolvarea pe sub uşă a problemei transnistrene, cea a promovării unor legi neconforme şi fără noimă privind autonomia găgăuză, toate stârnesc nemulţumirea publică. Şi multe altele.

În general, orice tentativă de a valorifica o situaţie de urgenţă ca la adăpostul ei să promovezi agende personale sau politice costă mult mai mult în criză. Rusia şi China au văzut-o pe pielea lor, atunci când au încercat să transforme ajutorul umanitar în instrument de imagine şi propagandă. Nimeni nu ar fi reacţionat public pentru măşti, medici sau sprijin internaţional venit, care era neconform sau inutil. Pentru că Rusia şi China au încercat să-şi creeze avantaje politice şi de imagine, bunurile au fost returnate cu sublinierea publică a defectelor, mai ales când acestea sunt şi plătite, nu livrate cu titlu umanitar în Italia, Franţa, Olanda sau Spania.

Dar cea mai gravă problemă rămâne cea a îmbogăţiţilor din criză. A celor ce speculează greutăţile oamenilor şi nevoile generale pentru a se îmbogăţi din criză. Când mai sunt şi politicieni, ura şi efectul e şi mai mare. E cazul anchetei în Congresul american pentru cei care au speculat pe bursă, e cazul celor care vând la suprapreţ produse de uz şi larg consum acum, e cazul şi al refuzului sau ignorării de către autorităţi a acestei probleme, darămite a celor din cadrul puterii care-şi creează avantaje din finanţările suplimentare ale spitalelor sau din achiziţiile mai libere în această perioadă.

Inquam Photos

Judecata post-criză: număr de morţi, adecvarea măsurilor, oboseala izolării şi sancţiunea pentru păcălirea populaţiei

Judecata post criză e şi mai dură, şi afectează şi mai mult Regimul Dodon, ca orice altă putere trece prin criză. E greu să explici că ai luat măsuri pentru a avea mai puţine victime, deci că au murit mai puţini oameni decât ar fi putut muri. Mor oameni, care au familii, au apropiaţi şi oameni dragi ce nu ajung să-i mai vadă, nici măcar să-i conducă pe ultimul drum. Dramele se răzbună după criză. Şi morţii, şi bolnavii, şi modul în care compătimeşti oamenii, şi cum îşi asumi toată responsabilitatea în criză.

Deja Regimul Dodon e creat un cadru condamnabil, prin acumularea puterii în mâinile unui singur om, cu sprijinul diferitelor coaliţii succesive şi a guvernului no name. Preşedintele Igor Dodon e singurul responsabil astăzi, şi tot el va plăti. Mai grav dacă îşi valorifică criza şi pentru propria imagine. Lumea sa satură de apariţii prea dese ale politicienilor care par să le ştie pe toate, mai ales cele care anunţă dezastre şi morţi. Pe politicienii care nu au alături şi nu lasă în prim plan profesioniştii, meseriaşii, sau care-i schimbă în timpul crizei – vezi conducerea Spitalului Republican. Motivaţiile trebuie să fie foarte puternice, credibile şi clare. Altfel costă.

Şi atragerea societăţii civile şi a personalităţilor profesionale, a elitei educate şi profesioniste a societăţii lângă politicieni e o măsură a credibilităţii şi reuşitei unui regim politic. Ca şi forţa de a face un pas în spate şi a lăsa profesioniştii să vorbească în prim plan. Şi Boris Johnson apare lângă şeful ştiinţific şi cel medical, care vorbesc în conferinţele de presă, premierul britanic deschizând conferinţa cu măsuri strict politice şi evitând să depăşească 2 minute în alocuţiunea sa introductivă. Politicienii trebuie să ştie că în criză, prim planul scenei nu e al lor, chiar dacă ei decontează. Şi credibilitatea vine tocmai din aceste prezenţe profesionale în scenă. O măsură a forţei şi realităţii organice a conducerii unui stat serios.