SUA salută decizia Chişinăului de a-i expulza pe cei trei diplomaţi ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii salută deicizia autorităţilor moldoveneşti de a se solidariza cu Londra în cazul atacului din Salisbury, declaraţia a fost făcută miercuri, 4 aprilie, de către William Hurd, congresman SUA, în cadrul întrevederii preşedintelui Parlamentului Andrian Candu cu membrii delegaţiei Congresului SUA.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Parlament, la întrevederea dintre congresmanul William HURD şi Andrian Candu s-a discutat despre mersul reformelor din Republica Moldova şi efortul de aliniere la cele mai bune practici internaţionale în materie de justiţie, luptă cu corupţia, combaterea spălării banilor şi securitate.


Preşedintele Parlamentului a mulţumit Statelor Unite pentru suportul constant acordat ţării noastre. În acelaşi timp, Congresmanul SUA a salutat acţiunile întreprinse până la această oră de autorităţi pentru combaterea corupţiei, promovarea reformelor şi măsurile pentru asigurarea securităţii cetăţenilor.  William Hurd a încurajat Moldova să continue politicile începute şi a promis întreg sprijinul SUA în acest sens.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău a anunţat că l-a convocat marţi, 27 martie, pe ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Farit Muhametshin, căruia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul Notei Verbale, prin care, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice (1961), trei diplomaţi din cadrul misiunii sunt declaraţi persona non grata şi sunt obligaţi să părăsească teritoriul ţării în termen de şapte zile.

„Decizia autorităţilor Republicii Moldova vine drept solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, care califică atacul de la Salisbury drept  o ameninţare  la adresa securităţii colective şi a dreptului internaţional”, se arată într-un comnunicat de presă al MAE.

Ambasada Federaţiei Ruse din Republica Moldova a calificat decizia Chişinăului de a declara trei diplomaţi ruşi persona non grata ca fiind „un pas neprietenesc”, precizând că răspunsul nu se va lăsa mult aşteptat.

În replică, Rusia a expulzat trei diplomaţi moldoveni acreditaţi la Moscova.

Amintim că pe 4 martie, fostul dublu agent rus Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica acestuia Iulia, în vârstă de 30 de ani, au fost găsiţi în agonie pe o bancă într-un centru comercial din Salisbury. Cei doi, aflaţi în stare gravă, au fost spitalizaţi ca urmare a expunerii la o substanţă toxică. Imediat, autorităţile britanice au început o investigaţie în acest caz.

Londra a acuzat conducerea de la Kremlin că ar sta în spatele acestei crime, învinuiri respinse de Moscova.

În contextul acestui scandal, premierul britanic Theresa May a anunţat că Londra suspendă toate contactele bilaterale la nivel înalt cu Rusia şi că va expulza 23 de diplomaţi ruşi.

Mai multe state, printre care România, s-au solidarizat cu Londra şi au decis şi ele la rândul lor să expulzeze diplomaţi ruşi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite