Strategia de Apărare a Republicii Moldova: un document bun, dar utopic, irealizabil şi fără soluţii credibile, pe termen scurt

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am văzut ultima formă a Strategiei de Apărare a Republicii Moldova. Şi dezbaterile aferente, poziţiile Preşedintelui Igor Dodon, ale fostului Preşedinte Vladimir Voronin şi ale actualei majorităţi.

Până la o analiză pe articole a legii, Strategiei adică, şi a Planului de Acţiuni, o trecere în revistă prealabilă şi strategică a lucrurilor se poate rezuma sub fraza „ascunderea după deget“, şi a pretinde că duşmanul nici nu te vede. Adică o utopie, o aberaţie la nivel profesional, o copilărie.

În fapt, Strategia existentă e apă de ploaie, pentru că încearcă să împace şi capra şi varza. Ori nu e posibil să fii şi neutru, şi cu trupe pe teritoriul tău – pe care vrei să le elimini doar prin metode diplomatice, fără a avea forţa necesară de disuasiune, nici măcar forţe militare comparabile cu cele ale separatiştilor şi ale comanditarilor lor ruşi, care se aprovizionează şi fac schimbul de forţe prin aeroportul Chişinău, sub haina de „pacificatori“, iar aprovizionarea cu armamente şi muniţie o fac, cel mai probabil, prin contrabandă, prin Ucraina, cu care sunt în război.

Dacă iei decizia fermă să vezi trupele retrase, blochezi acest trafic, vorbeşti cu ucrainenii şi blochezi transferul de arme şi contrabanda prin porturile Odessa şi Ilişiovsk şi le declari prin lege trupe de ocupaţie. Dar să nu uităm că ai un Preşedinte pro-rus şi alegeri la termen în noiembrie-decembrie care te pot lăsa cu o majoritate socialistă pro-rus prin formula vot mixt cu un singur tur.

Strategia ascunderii după deget, poate nu mă vede duşmanul... următorii vreo 10 ani

Strategia de Apărare a Republicii Moldova este un document foarte bun, dublat de Planul de implementare. Ambele componente votate de Parlamentul Republicii Moldova fiind instrumente solide, bine făcute, corect elaborate şi indispensabile unui stat serios. Cu câteva tuşe, mici greşeli de nuanţe, interpretări greşite, ceva virgule şi formulări ne-româneşti, dar, altfel absolut bine făcut.

De fapt Strategia de Apărare e o sumă de evaluări a situaţiei la zi internaţionale şi interne, o identificare a principalelor ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi, a nivelului de ambiţie şi aspiraţiilor a ceea ce trebuie să aperi (obiecte de securizat, le-ar spune Barry Buzan) – valori fundamentale – şi a mijloacelor, resurselor şi modului în care aperi teritoriul şi cetăţenii statului. Mai intervin elemente de doctrină şi de opţiuni, de definire a inamicilor şi aliaţilor, a orientării strategice a statului, totul subordonat sau integrat în Strategia Naţională de Securitate deja adoptată. Fezabilă şi aplicabilă pas cu pas, prin Planul de implementare/de acţiuni.

În altă ordine de idei, însă, documentul e tributar marilor probleme structurale ale Republicii Moldova, şi nu rezolvă nici una din marile teme de Apărare şi securitate, pentru că ele se raportează la opţiuni politice greu de abordat. În plus, prin prevederile de planificare – 0.5% din PIB până în 2020 pentru menţinerea apărării actuale şi apoi ţinta de 1,4%, media europeană actuală pentru îndeplinirea, în timp, a actualei strategii – arată o lipsă de resurse şi imposibilitatea satisfacerii nevoilor pe termen scurt.

Soluţia privind situaţia actuală e una ce prevede formule de alianţe cu România, Ucraina şi NATO sau terţi, în care să-ţi asumi angajamente proprii şi colaborare ulterioară.

În 2020, lucrurile vor arăta altfel şi vor necesita un nou exerciţiu de construcţie strategică (ca să nu vorbim şi de alegerile de final e an). Iar problema majoră rămâne care e soluţia până în 2021, când începe creşterea finanţării, dar de fapt până când sunt obţinute toate instrumentele, capabilităţile şi resursele pentru a acoperi nevoile pentru apărarea Republicii Moldova prevăzute de strategie, pe evaluarea DE AZI (lumea nu stă pe loc, aşa spune şi evaluarea din introducere şi din expunerea mediului de securitate actual). Asta ca să nu mai vorbim de până peste 6-8-10 ani când s-ar atinge necesarul prevăzut aici, ce face Republica Moldova? Cine o apără?


Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova FOTO presedinte.md

Igor Dodon presedinte.md

Mitul neutralităţii consacrate constituţional ca blocaj pentru opţiunile reale de apărare ale Republicii Moldova

Revenind la marile teme, rămâne mitul neutralităţii profund închistat, din motive constituţionale, şi care blochează opţiuni şi soluţii. E nuanţat suficient, o instituţie ca Ministerul Apărării Naţionale nu ar putea trece peste ea, nici nu ar putea supune un document care să fie votat în Parlament care să fie contrar, dar mitul acesta rămâne o problemă fundamentală pentru soluţiile intermediare. Blochează opţiunea pro-occidentală deplină – pe lângă aderarea la UE, aderarea la NATO, cooperarea occidentală pe direcţia asta e obligatorie, altfel soluţii – cum o menţionează şi documentul – pentru un stat singur nu există. Dacă nu există, trebuie alianţe. Cum le faci dacă eşti neutru? Nici bilateral nu le poţi asuma, cu România şi Ucraina, nici multilateral, cu NATO, chiar pe banii Alianţei, care contribuie la Creşterea Capacităţii de Apărare prin Proiectul DCBI, unde România a tractat Republica Moldova.

Apoi, România e menţionată doar succint şi colateral, după o observaţie corectă privind necesitatea unui parteneriat strategic cu Ucraina. Principalul partener, şi occidental, acolo unde ar trebui să marchezi formal orientarea strategică, eviţi să-l aduci în prim plan din aceeaşi ruşine şi rezervă a etichetelor, dată de scindarea bicefală a establishmentului de când îl ai pe Dodon preşedinte.  O limitare cu costuri.

Nu în ultimul rând, trebuie spus că soluţia privind situaţia actuală e una ce prevede formule de alianţe cu România, Ucraina şi NATO sau terţi, în care să-ţi asumi angajamente proprii şi colaborare ulterioară, proporţională cu propriile forţe, dar pentru a avea chiar de azi, până realizezi Strategia, apărarea de zi cu zi a cetăţenilor şi teritoriului Republicii Moldova. Iar pentru asta, neutralitatea e neavenită, iar formula de acord reclama coeziunea instituţională şi susţinere consensuală din partea tuturor/majorităţii forţelor politice pentru opţiunea de Apărare între timp: cu acord de apărare a spaţiului aerian cu Ucraina şi România, minimal; o formulă de apărare credibilă şi descurajare faţă de trupele separatiste şi ruse din stânga Nistrului, corect identificate drept principala ameninţare; o formulă de alianţă şi apărare colectivă pentru intervenţia militară rusă convenţională sau hibridă(aici mai discutăm despre definiţii, mai sunt retuşuri bune de făcut)

Cinci teme majore ale strategiei şi câteva absenţe notabile

Pentru că spaţiul unui editorial/analiză nu permite sublinierea punct cu punct a elementelor sau greşelilor, mă voi referi, mai departe, doar la câteva observaţii de prim plan, obligatorii, care se vădesc în text.

Foarte bună abordarea interinstituţională. Care sunt însă instituţiile (nu doar carabinierii, sper) şi cine coordonează? Personal, aş vedea un responsabil de dosar pe fiecare ameninţare, risc şi provocare în parte (aşa le-a identificat documentul, deşi amestecă două doctrine şi lipsesc vulnerabilităţile). Deci în funcţie de ameninţare, participă tot sistemul de apărare, toate instituţiile statului, şi responsabilă e, pe rând, instituţia potrivită ameninţării în cauză.

Apoi de discutat principalele ameninţări. Agresiunea militară din partea separatistă e una corect marcată, dar agresiunea rusă, agresiunea hibridă şi Rusia drept inamic e evitată. Strategic, diplomatic, de context, pot înţelege această opţiune, ca soluţie politică. Dar profesional, e evitată nominalizarea duşmanului. Iar Rusia nu face doar război informaţional (nu propagandă informaţională, care e doar o pojghiţă din acţiunea războiului informaţional derulat de Rusia la Chişinău) ci chiar acţiuni subversive şi dezinformare, şi operaţiuni psihologice, cu obiective mult mai largi decât denigrarea instituţiilor statului (între altele în ultima vreme reuşesc să se auto-denigreze singure prin propriile acţiuni, nu au nevoie de intervenţie rusă).

În al treilea rând, cred că ar trebui mult mai multă atenţie, şi aş plasa-o pe locul trei, ameninţarea luptătorilor străini. Recrutaţi în Republica Moldova de către ruşi, cu acte în regulă, pleacă în Donbas, sunt pregătiţi, luptă în condiţii reale, şi revin în Republica Moldova, unii dintre ei. Fenomenul foreign fighters, tratat în Occident, Europa şi peste ocean, cu referire la teatrele de operaţiuni teroriste, trebuie gândit şi în Republica Moldova în egală măsură, pe aceleaşi trasee de vulnerabilităţi dobândite, influenţe crescute şi perspectiva utilizării lor. Deci pe teme de mercenariat, toţi ar trebui băgaţi în închisori imediat la sosirea în Republica Moldova sau după ce se află de activităţile lor. Aici cooperarea cu Ucraina este extrem de importantă.

Pe dimensiunea securităţii economice, cu componenta energetică separată, aş insista şi aş pune-o mult mai în prim plan, cu atât mai mult cu cât legăm bugetul Apărării de PIB, deci de creştere economică. Subversiunea, dezinformarea şi ingerinţa în economie a elementelor străine/ruse sau criminale sunt cele care ar trebui plasate pe poziţia a patra ca ameninţare directă, pentru că ea înseamnă asigurarea de resurse pentru război hibrid, inclusiv folosirea foreign fighters şi utilizarea voluntarilor şi paramilitarilor recrutaţi.

Mai mult, acapararea economiei Republicii Moldova de către un stat străin – Rusia cu precădere, o dominaţie majoră care merită evaluată la nivel statal regional (Transnistria, Găsăuzia, alte zone) şi local (Bălţi, Cahul) - sau autorităţi criminale, monopol sau structură de cartel sau de proprietate a unui singur oligarh trebuie, de asemenea, trecute în spaţiul ameninţărilor fundamentale. Asta, ca şi opţiunile energetice necompetitive, contractele girate de avantaje individuale sau corupţie şi alte formule de aceeaşi factură, la nivel energetic.

Constat cu neplăcere că lucrăm la un document - încă o dată, îl remarc, bun şi solid – dar asta în campanie electorală, când unele lucruri nu pot fi spuse, altele nu pot fi angajate.

E doar o componentă. Nu am discutat aici în detaliu componenta resursei umane -apar prevederi extrem de interesante în Strategie dar fără soluţii, respectiv măcar dezbaterea pentru atractivitatea funcţiei militare, a prestigiului regăsit şi recunoaşterii în societate a importanţei şi rolului militarilor. Asta după ce Vladimir Voronin a anunţat desfiinţarea Armatei, aceasta a fost subfinanţată şi fără nici un element de atractivitate, iar acum sunt vândute şi ultimele proprietăţi ale Armatei precum baze obligatorii precum Mărculeşti-ul, unde se fac afaceri cu firme de transport private, fără a mai rămâne nici o bază militară proprie unde să pui avioanele apărării aeriene.

Ca şi în cazul apărării anti-aeriene, unde acţiuni criminale ar trebui evaluate, ca şi în cazul vânzării apărării anti-tanc, pe altă dimensiune, cu antrenarea atunci a unui scandal diplomatic cu terţe state. În loc să întremezi capabilităţile militare, să le completezi, tu le spoliezi, le furi şi le înstrăinezi, şi asta e o ameninţare care ar trebui marcată. Ca şi corupţia, ameninţare directă la apărarea naţională a Republicii Moldova şi dominaţia intereselor private în Armată.

Mă opresc aici. Stau oricând la dispoziţia interesaţilor, inclusiv instituţii ale statului Republica Moldova, cu o evaluare mai detaliată, aşa cum am făcut-o când am lucrat la Strategia Naţională de Securitate. Atunci, ca şi acum, constat cu neplăcere că lucrăm la un document - încă o dată, îl remarc, bun şi solid – dar asta în campanie electorală, când unele lucruri nu pot fi spuse, altele nu pot fi angajate, iar în cazul Strategiei în sine nu se ştie dacă va fi vreodată aplicată chiar şi aşa, cu sincope, odată ce urmează alegeri care nu se ştie ce formulă vor oferi şi cât din documentul acesta va mai fi valabil în 12 luni.

nato moldova

Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova

În rest, merită să folosim prilejul pentru a analiza opţiunile de securitate ale Republicii Moldova. O fac 10 ani după ce am făcut deja o carte pe această temă sub titulatura pro NATO cu IDIS Viitorul, al lui Igor Munteanu şi o carte apărută la Bucureşti la Editura Curtea Veche, sub nume propriu, „Opţiunile de securitate ale Republicii Moldova“. Concluziile sunt sensibil similare.

Igor Dodon profesează Marele Târg: independenţa şi suveranitatea Republicii Moldova contra securitatea asigurată de Federaţia Rusă. Cu trupe ruse pe teritoriu, cu evitarea oricărui contact cu Vestul şi subordonarea faţă de fosta metropolă. În genunchi. Înapoi în Noul Imperiu Rus, sub noua formă de state independente, cu suveranitatea limitată de interesele ruse. Şi cu lideri care reprezintă interesele Moscovei, nu ale propriului stat. Igor Dodon se face clar vocea Moscovei, din raţiuni electorale sau din convingere pură, cu costuri mari pentru statul al cărui preşedinte este. Şi pentru coerenţa demersurilor diplomaţiei şi Apărării Republicii Moldova.

A doua variantă o ştiam, dar a pronunţat-o din nou Vladimir Voronin. Din categoria capul ce se pleacă, sabia nu-l taie“: Neutralitate, dezarmare şi desfiinţarea Armatei Naţionale, deopotrivă cu retragerea trupelor şi dezarmarea separatistă şi dezangajarea rusă din Republica Moldova. Din nou o utopie, care nu se bazează pe nimic, din nou un Mare Târg, cu Rusia care ar accepta să renunţe la avantajele şi prezenţa sa în Republica Moldova contra garantarea unei securităţi a unui stat dependent, vasal.

Republica Moldova e situată în zonă de falie, unde trebuie să alegi, Est sau Vest. Iar Estul nu e o opţiune, înseamnă renunţarea la suveranitate, independenţă şi integritate teritorială.

Evident că e o utopie a cere aşa ceva într-un stat de frontieră. Şi că nu vor asculta nici Moscova, nici separatiştii nistreni. Utopic şi nerealist, filon caracteristic comuniştilor vechi şi noi - deşi ciudată ca abordare pentru naţionaliştii moldovenişti - celor care se vor şi sătui, şi cu slănina în pod. Şi asta într-o epocă în care costurile securităţii sunt mari şi chiar contează. Chiar se plătesc. Vezi mercantilismul securitar al lui Donald Trump de azi.

Nu-i vorba, că şi varianta propusă de către guvernanţi, de către majoritate, şi care a devenit lege şi plan de acţiuni azi, e la fel de nepotrivită, complet neadecvată şi tributară doctrinei mă ascund după deget şi mă fac că nu mă vedeţi. Deci hai să ne facem că facem o Strategie de Apărare şi hai să ne facem că suntem neutri, mai mult, că igorăm situaţia reală şi că suntem vecini cu NATO şi cu al doilea stat ce doreşte în Alianţă, poate ne iese. Poate obţinem Apărare prin osmoză de la vecini. Iuţeală de mână şi nebăgare de seamă. Adică poate ţine.

Ei bine, nu ţine. Nu are cum să ţină. Şi iată de ce:

Mai întâi pentru că Republica Moldova e situată în zonă de falie, unde trebuie să alegi, Est sau Vest. Iar Estul nu e o opţiune, înseamnă renunţarea la suveranitate, independenţă şi integritate teritorială către Rusia şi subordonarea întregului faţă de parte, adică acceptarea veto-ul nistrean faţă de Republica Moldova reintegrată, că tot a venit Dmitri Kozak reprezentant special al Rusiei pentru Republica Moldova.

Apoi pentru că ambii vecini sunt orientaţi spre Vest. Numai Dodon îşi poate imagina că face el o enclavă tip Kaliningrad în spatele Ucrainei, în timp de război. E o nebunie totală şi o aberaţie greu de acceptat. Din păcate pentru actualul Preşedinte al Republicii Moldova, Republica Moldova nu poate fi luată nici în spate şi mutată în mijlocul Siberiei. Ea se află între România şi Ucraina, o Ucraină pro-europeană, în război direct cu Rusia şi care e extrem de nervoasă când în spatele său se deschide un al doilea front, în Transnistria sau în Republica Moldova reunită. Nu vreau să-mi imaginez reacţiile dacă socialiştii ar câştiga la Chişinău sau separatiştii nistreni, cu comanditarii lor ruşi, ar mişca în front sau ar proiecta influenţă în regiunea Odessa.

Degeaba fuge şi actuala majoritate, şi Voronin, şi Dodon de elefantul din încăpere: unica formulă de Apărare şi realizare a securităţii Republicii Moldova, a teritoriului şi a cetăţenilor săi este NATO şi formulele cât mai strânse de cooperare cu Alianţa nord-Atlantică.

În al treilea rând, pentru că Strategia de Securitate şi Apărare a unui stat se referă în mod direct la ameninţări, riscuri şi vulnerabilităţi, pentru a construi instrumente cu care să facă treabă şi să le contracareze. Nu invers. Nu pleacă de la ce are sau nu are pentru a defini un nivel de ambiţie care duce la renunţarea la statalitate şi subordonarea faţă de fosta metropolă rusă.

Mai mult, abordarea pe baza pretinsei neutralităţi constituţionale – o frază impusă de Rusia în Constituţia din 1994 faţă de care v-aş invita să căutaţi azi argumentele includerii sale în prima Constituţie a Republicii Moldova, şi aceasta prost interpretată de unii – este o aberaţie şi un non-start. Imposibil să construieşti strategie de Apărare plecând de la o neutralitate afirmată şi niciodată realizată în practică, şi asta din cauza prezenţei militare ruse ilegale pe teritoriul Republicii Moldova.

Ca să rezumăm, noua Strategie de Apărare a Republicii Moldova, ca mod de abordare, rămâne în spaţiul utopiilor nerealiste şi imposibil de realizat în aşa fel încât să asigure apărarea Republicii Moldova împotriva chiar şi numai a separatiştilor de pe propriul teritoriu, nu a altor forţe inamice. Situaţia e incalificabilă profesional şi rizibilă pentru un stat serios. Inacceptabilă pentru un proces de reconstrucţia şi creşterea capacităţii de Apărare a Republicii Moldova, proces propus şi susţinut financiar de către NATO, la propunerea şi cu susţinerea substanţială a României vecine.

Degeaba fuge şi actuala majoritate, şi Voronin, şi Dodon de elefantul din încăpere: unica formulă de Apărare şi realizare a securităţii Republicii Moldova, a teritoriului şi a cetăţenilor săi este NATO şi formulele cât mai strânse de cooperare cu Alianţa nord-Atlantică, aşa cum o fac Ucraina şi Georgia, state aflate în acelaşi nivel de dezvoltare şi apropiere de organismele occidentale, beneficiare ale Acordurilor de Asociere cu Uniunea Europeană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite