Stoianolgo, acuzaţii grave la adresa Maiei Sandu şi PAS: Încearcă să-şi subordoneze toate instituţiile statului, inclusiv Procuratura VIDEO

Stoianolgo, acuzaţii grave la adresa Maiei Sandu şi PAS: Încearcă să-şi subordoneze toate instituţiile statului, inclusiv Procuratura VIDEO

Alexandru Stoianoglo, procuror general

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo, a venit cu un comentariu joi, 19 august, în contextul modificărilor la Legea Procuraturii, votate de PAS în prima lectură, care să permită demiterea procurorului general.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexandru Stoianoglo a adus acuzaţii grave la adresa preşedintelui Maia Sandu şi la adresa Partidului Acţiune şi Solidaritate, care deţinde majoritatea parlamentară.

Procurorul general susţine că şeful statului şi PAS au „manifestări totalitare” şi încearcă să-şi subordoneze toate instituţiile statului, inclusiv Procuratura.
 
Potrivit lui Stoianoglo, modificările la Legea Procuraturii „vin să submineze independenţa procurorilor” şi sunt ilegale. De aceea, Stoianoglo a anunţat că Procuratura va sesiza Curtea Constituţională în speranţa că Înalta Curte va anula modificările la Legea Procuraturii.
 
Stoianoglo a menţionat că, la ultima şedinţă a Consililui Suprem de Securitate, Maia Sandu a întrebat procuratura de ce nu a deschis dosare penale pe numele mai multor deputaţi Socialişti, inclusiv pe numele lui Dodon, Greceanîi şi Voronin. Stoianoglo consideră că această abordare din partea preşedintelui ţării este contrară legislaţiei şi este inadmisibilă.
 
O„amenii trebuie să înţeleagă că, de fapt, nemulţumirea actualei guvernări faţă de Procurorul General se bazează nu pe lipsa unor rezultate, aşa precum încearcă să convingă publicul, ci pe faptul că Procuratura refuză să încalce legea şi drepturile omului, refuză să pornească dosare la comandă şi să neutralizeze opoziţia prin instrumente penale, în lipsa temeiurilor juridice. Am spus-o şi repet: Procuratura nu va deservi nicio forţă, grup de interese sau institut al puterii”, a spus Stoianoglo.
 
Stoianoglo a precizat că nu va demisiona, pentru că nu a încălcat legea: „Am făcut totul conform legii şi nu am deschis dosare penale la comandă”.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările