Sportul şi competiţia geopolitică dintre Est şi Vest

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremurile moderne se deosebesc de cele precedente prin faptul că, de regulă, competiţia dintre state tinde să se producă în alte forme decât prin războaie şi violenţă. Acest lucru s-a accentuat mai ales în timpul Războiului Rece, când competiţia pentru întâietate dintre Estul comunist şi Vestul democratic se manifesta nu numai prin cursa înarmărilor, dar şi prin încercarea de a pregăti cei mai buni sportivi.

Astfel, SUA şi URSS aveau echipe redutabile cam la toate probele şi se prezentau la cele mai importante competiţii mondiale. Ţări comuniste mai mici, precum Republica Democrată Germană sau România, cu resurse mai limitate decât URSS, au excelat în doar câteva probe sportive (mai ales în gimnastică), ori la box – în cazul Cubei. Dar competiţia sportivă cu o tentă politică şi ideologică nu se manifesta doar între cele două blocuri de state. Meciurile de fotbal dintre Anglia şi Scoţia, de exemplu, erau văzute adeseori de scoţieni, atât până la 1989, cât şi după, ca o posibilitate de revanşă faţă de o înfrângere de pe câmpul de luptă, produsă acum câteva secole.

La rândul său, pentru Rusia, Olimpiada de la Soci de anul viitor este un prilej de a-şi etala o anumită superioritate faţă de restul lumii, măcar în sport, pentru că cedează la cam toate domeniile: economic, tehnologic, nivel de viaţă, calitate a producţiei etc. Nu întâmplător, acum câţiva ani, însuşi Putin, pe atunci oficial în funcţia de premier, a ţinut neapărat să fie prezent la şedinţa Comitetului Olimpic Mondial ca să argumenteze opţiunea pentru Soci. Pentru pregătirea acesteia s-au cheltuit deja zeci de miliarde de dolari, ceea ce constituie un record absolut în istorie. Cu precizarea că şi nivelul corupţiei a depăşit orice precedent mondial, companii specializate din Rusia estimând că preţul obiectivelor olimpice de la Soci au fost supraevaluat cu 30-60%, sumă pusă în buzunar prin diferite scheme de către oameni apropiaţi lui Putin fiind de 27 de miliarde de dolari.

Rusia şi-a anunţat recent premiile pentru sportivii care vor obţine locuri fruntaşe la Olimpiadă. Pe lângă aceasta, Kremlinul foloseşte ocazia pentru a-şi etala intoleranţa faţă de homosexuali, ca o componentă a unei campanii ce ţinteşte un anumit auditoriu consumator de mesaje gen „noi, ruşii, suntem cei mai buni şi suntem unicii creştini adevăraţi care au mai rămas pe pământ“. În presa occidentală au apărut deja numeroase comentarii pe această temă, unii amintind că nici chiar Hitler nu s-a încumetat să creeze disconfort sportivilor homosexuali care au participat la Olimpiada de la Berlin din 1936. Dar poate că Putin speră ca astfel Rusia să câştige cât mai multe medalii, din moment ce unii sportivi din Vest vor boicota competiţia, cum s-a întâmplat la Olimpiada de la Moscova din 1980, când occidentalii au protestat astfel împotriva invaziei sovietice în Afganistan.

Mass-media ruseşti au început demult folosirea subiectului Olimpiadei pentru relansarea unei campanii patriotarde, cum era şi de aşteptat. Recent, un post TV de stat a transmis o emisiune despre una dintre cele mai cotate sportive ruseşti din ultimii zece ani, Elena Isinbaeva. O emisiune, de altfel, foarte interesantă şi bine filmată, cu lacrimi de bucurie şi de durere, ca într-un soap opera mexicană.

Mi se părea la început că e vorba de o emisiune pur şi simplu interesantă, cum ştiu să facă, de obicei, ruşii – la asta se pricep, trebuie să recunoaştem, mai puţin la altele. Dar în partea finală, farmecul a fost stricat de unele accente excesiv de patriotarde care pot fi reduse la următoarele. Ruşii nu pot să trăiască din plin în afara Rusiei, dovadă că Isinbaeva de câţiva ani de când trăia la Monte Carlo nu a obţinut prea multe succese, ani la rândul ratând o competiţie după alta. Şi abia după ce a revenit în Rusia, în patria-mamă, la Volgograd, şi-a revenit, câştigând acum o săptămână, pe 13 august, la Campionatul Mondial de atletism de la Moscova, prima sa medalie de aur din ultimii şase ani. Şi nu pur şi simplu, ci în faţa unei americance. O victorie, cu alte cuvinte, cu o încărcătură simbolică dublă, dat fiind faptul că e vorba de fostul şi actualul adversar al Rusiei pe arena internaţională. Să mai spună cineva că Războiul Rece s-a sfârşit?! Pentru Rusia şi pentru mulţi dintre ruşi, cu siguranţă, nu încă! ;

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite