Sondaj. Fiecare al treilea cetăţean al R. Moldova ar fi gata să voteze pentru Igor Dodon la prezidenţiale
0Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova a publicat un sondaj de opinie luni, 29 iunie, în care Igor Dodon este prezentat ca fiind candidatul cu cele mai mari şanse în cursa prezidenţială din 1 noiembrie curent.
Potrivit studiului, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri prezidenţiale, 35,8% din moldoveni ar vota pentru Igor Dodon. Lidera PAS, Maia Sandu, ar obţine 19,6%, iar liderul Platformei DA, Andrei Năstase, ar acumula 5,5% din voturi, urmat de primarul de Bălţi, Renato Usatîi - 4,1%.
În cazul în care duminica viitoare s-ar desfăşura alegeri parlamentare anticipate, alegătorii ar vota în felul următor: Partidul Socialiştilor 35,9%, Partidul Acţiune şi Solidaritate 19,8%, Platforma DA 5,2%, Partidul Nostru 4,5%, Partidul Democrat 2,9%, Partidul Şor 1,7%, Partidul Comuniştilor 1,5%, Pro Moldova 1,3%.
Sondajul a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1.127 de respondenţi, în perioada 20-27 iunie. Marja de eroare este de +- 3%.