Sondaj. Patru partide ar accede în Parlamentul R. Moldova în cazul unor alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Moldova

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede patru formaţiuni politice. Este vorba despre Partidul Acţiune şi Solidaritate, pentru care ar vota 29,1% din alegători, Partidul Socialiştilor – 22,5%, Partidul Şor – 7,8% şi Partidul Comuniştilor – 5,2%. Datele se conţin într-un sondaj realizat de către CBS Research în perioada 27 aprilie-6 mai la comanda Comunităţii WatchDog.MD şi IPIS.

Totodată, 16% din respondenţi nu au răspuns, iar aproape 11% au declarat că nu vor participa la alegeri.

Într-o conferinţă de presă la IPN, preşedintele WatchDog.MD, Valeriu Paşa, a spus că, din totalul celor decişi, PAS ar acumula 39,7%, PSRM – 30,7%, PPŞor – 10,7%, iar PCRM – 7,1%. Alte formaţiuni politice nu ar trece pragul electoral. „Este important de menţionat că această măsurare nu include cetăţenii moldoveni care se află peste hotare şi nici pe cei care se află în regiunea transnistreană. Respectiv, concluziile pe eventuale prognoze, dacă le putem numi aşa, ar trebui să ţină cont de acest fapt”, a notat Valeriu Paşa.

În topul politicienilor care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor este preşedintele ţării, Maia Sandu, care a fost menţionată de către 23,8% din respondenţi. Pe locul doi se situează fostul preşedinte, Igor Dodon – 16%, iar pe locul trei este Ilan Şor – 4,1%. Aceştia sunt urmaţi de către primarul Capitalei, Ion Ceban, Vladimir Voronin, Ion Chicu etc. Întrebarea a fost deschisă, fără variante de răspuns, iar respondenţii au putut numi o singură persoană. Cei mai mulţi respondenţi – 34,7% au declarat că nu au încredere în nimeni.

„Este o cifră mult mai mică decât ce am observat la o întrebare similară în anii trecuţi. Însuşi faptul că este sub 50% deja nu este rău. Aceasta înseamnă că actuala clasă politică reuşeşte să formuleze o ofertă suficientă de diversă şi atractivă pentru peste 50% din alegători, ceea ce este deja bine”, a menţionat Valeriu Paşa.

Sociologul Vasile Cantarji, de la SBS Research, a declarat că cetăţenii au fost întrebaţi tradiţional despre lucrurile care îi îngrijorează, fiindu-le oferită o listă din care au putut avea trei opţiuni. Pe primul loc se clasează răspunsul: „un război în zonă”, care a fost menţionat de către 59,4% din intervievaţi şi care anterior era menţionat de către mai puţin de 10% din respondenţi. Printre alte lucruri care îi preocupă pe cetăţeni sunt: preţurile, viitorul copiilor, sărăcia, corupţia, şomajul etc.

De asemenea, oamenii au fost întrebaţi ce cred că se întâmplă în prezent Ucraina. 40,5% din respondenţi au declarat că este vorba despre o invazie nejustificată în care nimeni nu a provocat Federaţia Rusă. Alţi 22,8% cred că Rusia apără „republice populare din Donbas de atacurile Ucrainei”, iar 15,2% cred că este vorba despre o operaţiune de „eliberare a Ucrainei de nazism”. Totodată, 1,8% din intervievaţi au menţionat altceva, iar 19,6% nu au ştiu ce să răspundă sau nu au răspuns.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1111 de respondenţi, interviurile fiind realizate în teren şi telefonic. La sondaj nu au participat cetăţeni moldoveni aflaţi peste hotare sau în regiunea transnistreană.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite