Socialiştii încep colectarea semnăturilor pentru referendumul privind Stadionul Republican

Socialiştii încep colectarea semnăturilor pentru referendumul privind Stadionul Republican

Preşedintele de onoare al PSRM, Igor Dodon, şi secretarul executiv, Vlad Bătrîncea. FOTO arhivă

Consilierii din Consiliul municipal Chişinău încep de miercuri colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului local cu privire la Stadionul Republican. Consilierii PSRM spun că, deşi nu pot interveni într-o proprietate privată, locuitorii capitalei au dreptul să decidă în cadrul referendumului ce se va construi pe Stadionul Republican, care a fost vândut pentru construcţia unei noi ambasade a SUA, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o conferinţă de presă, consilierul Dinari Cojocaru a declarat că, în pofida impedimentelor create de reprezentanţii guvernării, a fost creat un grup de iniţiativă, le-au fost eliberate legitimaţiile, listele de subscripţie, iar de miercuri, 235 de persoane vor purcede la colectarea semnăturilor. În acest scop, în capitală vor fi amplasate corturi. „Noi nu venim să luăm cuiva o proprietate privată. Noi venim simplu să spunem ce să fie construit pe acest teren. Să fie construită o ambasadă cu gard ghimpat, cu camere şi cu restricţii de a merge pe acolo sau să fie făcut un edificiu cultural – teren sportiv, stadion, parc, teatru, muzeu”, afirmă Dinari Cojocaru. Proiectul de lege care prevedea vinderea terenului Stadionului Republican Ambasadei SUA a fost votat în 2018. În 2020, Parlamentul, la iniţiativa socialiştilor, a abrogat acest proiect de lege şi terenul s-a întors în proprietatea publică. Ulterior, prin intermediul Curţii Constituţionale abrogarea legii a fost anulată. Recent, Parlamentul a ratificat Acordul cu Guvernul SUA care prevede dreptul de procurare a terenului Stadionului pentru construcţia Ambasadei SUA la Chişinău. Potrivit proiectului, în semn de omagiu adus semnificaţiei istorice a fostului Stadion Republican, SUA vor renova porţile istorice şi intrarea şi le vor face accesibile publicului. De asemenea, îşi asumă să rezerve o parte din teren pentru amenajarea unui parc care va fi accesibil publicului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările