Socialiştii lui Dodon continuă atacurile la adresa României: Soldaţii români au participat la nenumărate crime pe teritoriul Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, condus de facto de către Igor Dodon, a condamnat declaraţiile diplomaţilor români de la Chişinău, făcute cu prilejul Zilei Armatei Române la Cimitirul de Onoare al Eroilor Armatei Române din Mana, raionul Orhei. Socialiştii susţin că „eroizarea invadatorilor nazişti este categoric inacceptabilă”.

Reacţia Socialiştilor a venit la o zi după ce Ambasada Rusiei la Chişinău a adus acuzaţii la adresa Armatei Române, la fel în contextul afirmaţiilor făcute de diplomaţii români.

Într-un comunicat de presă, Socialiştii menţionează că este inacceptabil să fie eroizaţi „cei care, la 22 iunie 1941, împreună cu armatele lui Hitler şi Antonescu, au invadat teritoriul Uniunii Sovietice, care au participat la nenumărate crime pe teritoriul Moldovei, pe mâinile cărora este sângele a sute de mii de compatrioţi de toate naţionalităţile, ale căror fapte au fost condamnate de Tribunalul de la Nürnberg”.

„Este categoric inacceptabil şi imoral să-i numim „eroi căzuţi pentru eliberarea Basarabiei de ocupaţia sovietică”. Prin declaraţia sa, ambasadorul Daniel Ioniţă a insultat grosolan memoria tuturor victimelor regimului de ocupaţie din 1941-1944 de pe teritoriul Moldovei. O astfel de declaraţie scandaloasă şi iresponsabilă încalcă grav toate principiile diplomaţiei şi trebuie evaluată corespunzător de către Ministerul de Externe al Republicii Moldova”, spun Socialiştii.

Potrivit lor, „evenimentele asociate Marelui Război pentru Apărarea Patriei, cu nenumăratele victime ale regimului de ocupaţie de pe teritoriul ţării noastre, cu rezistenţa eroică a poporului nostru la autorităţile de ocupaţie, cu eliberarea Moldovei de către victorioasa Armată Roşie în cadrul operaţiunii Iaşi-Chişinău, cu Marea Victorie în acest război, sunt sacre pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova care au memorie istorică şi un sentiment de responsabilitate faţă de generaţiile viitoare”.

Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău a acuzat Armata Română că ar fi ucis zeci de mii de oameni în Basarabia. Diplomaţii ruşi l-au numit pe mareşalul Ion Antonescu „criminal de război” şi s-au arătat nedumeriţi că diplomaţia română l-ar ridica în slăvi pe acesta.

Diplomaţii ruşi au menţionat că Armata Română a luptat pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică şi pentru reîntregirea ţării. De asemenea, diplomaţii ruşi s-au declarat indignaţi de afirmaţiile că ostaşii români au căzut eroic la datorie şi au condamnat acest comportament al părţii române.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite