Socialiştii boicotează şedinţa de astăzi a Parlamentului

Socialiştii boicotează
şedinţa de astăzi a Parlamentului

FOTO Arhivă

Deputaţii socialişti au părăsit sala de şedinţe în semn de protest că preşedintele Parlamentului nu a pus la vot examinarea în regim de urgenţă a unui proiect de lege, semnat tot astăzi de către deputaţii PSRM, de abrogare a Legii privind asigurarea egalităţii, adoptată în 2012, transmite IPN.

Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a menţionat că şi Mitropolitul Vladimir, care a participat la deschiderea şedinţei, a spus că legea dată, care vizează, printre altele, şi drepturile minorităţilor sexuale, atentează la creştinism şi la tradiţiile poporului. Socialiştii au insistat că, în pofida faptului că proiectul oficial nu a fost înregistrat în procedură legislativă, se poate introduce pe ordinea de zi şi examina, în regim de urgenţă.
 
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a spus că acest proiect de lege este unul de interes major, iar legea are prevederi care afectează toată societatea. Astfel, această iniţiativă trebuie mai întâi consultată cu societatea civilă şi să treacă întreaga procedură parlamentară. În context, oficialul a refuzat să propună introducerea proiectului pe ordinea de zi.
 
În sală au rămas 64 de deputaţi fiind asigurat cvorumul necesar pentru a continua şedinţa legislativului.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: