FOTO Socialiştii i-au amintit primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă, de promisiunile neonorate şi l-au invitat să se plimbe pe strada pietonală Diordiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Socialiştii au adus tribună şi baloane la "inaugurare". FOTO PSRM
Socialiştii au adus tribună şi baloane la "inaugurare". FOTO PSRM

În ajunul Hramului Oraşului, membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor au „inaugurat“ şantierul din strada pietonală Alexandru Diordiţa, care, potrivit edililor, ar fi trebuit să fie gata la sfârşitul verii.

„L-am invitat pe Dorin Chirtoacă să taie panglica, pentru ca locuitorii oraşului să poată deja veni în această zonă împreună cu copiii săi, să se plimbe pe drumul pavat şi frumos amenajat, să vadă ce înseamnă oraş european, dar acesta a refuzat”, a spus, glumind bineînţeles, deputatul Ion Ceban, rugându-l pe primarul general al Capitalei să nu distrugă dacă nu poate făuri.

Deputatul a mai spus că până în prezent socialiştii au formulat mai multe plângeri şi interpelări în vederea stopării multiplelor fărădelegi care se comit în Capitală, doar că acestea au fost ignorate.

Primarul Dorin Chirtoacă n-a comentat deocamdată acuzaţiile.

diordita socialisti
diordita socialisti
Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite