Slusari: Natalia Gavriliţa trebuie să meargă în Rusia pentru a negocia cu Kremlinul un preţ mai bun la gaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Natalia Gavriliţa
Premierul Natalia Gavriliţa

În condiţiile unei situaţii energetice dramatice, premierul Natalia Gavriliţa trebuie să meargă în Rusia pentru a negocia cu Kremlinul un preţ mai bun la gaz. O spune ex-vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, potrivit căruia Chişinăul trebuie să obţină un dialog cu partea rusă, iar în timpul negocierilor să forţeze cartea regiunii transnistrene, notează IPN.

În acelaşi timp, expertul în domeniul energetic, Victor Parlicov, spune că probabilitatea ca Gazprom să rezilieze contractul cu Moldovagaz este redusă, întrucât acest lucru ar însemna sistarea livrărilor şi pentru regiunea transnistreană.

Ex-vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, spune că tariful mare la gaz creează o situaţie extrem de complicată atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru agenţii economici. Mulţi dintre cei care folosesc gaz în procesul de producere vor fi nevoiţi să-şi sisteze afacerile, spune Slusari. În acest context, fostul vicepreşedinte al Parlamentului cere autorităţilor să meargă în Rusia la negocieri.

„Chiar dacă livrările nu vor fi întrerupte  de către Gazprom şi nu va fi schimbată formula, acest tarif care ar putea creşte până la 30 de lei, este insuportabil nu doar pentru populaţie. Dar pentru agenţii economici situaţia este complet dramatică, se vor distruge ramuri întregi ale economiei. De asta, consider că prim-ministrul trebuie să meargă la negocieri cu Federaţia Rusă. Dar negocierile nu trebuie să pornească de pe poziţia unui vasal. Ştim că Rusia are nevoie de regiunea transnistreană, dar eu admit situaţia că ei la un moment dat vor lăsa şi regiunea transnistreană. Trebuie să i se explice Rusiei că pentru a compensa tariful mare, avem nevoie de fonduri suplimentare, iar pentru asta vom recurge la impozitarea importurilor pentru regiunea transnistreană. Calculele arată că bugetul public naţional de la neimpozitarea importurilor din stânga Nistrului pierde cel puţin 4 miliarde de lei”, a spus ex-vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari, cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Potrivit expertului în domeniul energetic, Victor Parlicov, Rusia ar fi sistat demult livrările de gaz pentru malul drept al Nistrului, dar înţelege că asta presupune o adevărată criză umanitară în regiunea transnistreană.

„Cred că Gazprom îşi doreşte să rezilieze contractul cu Moldovagaz şi toate semnele indică faptul că Federaţia Rusă caută soluţii pentru a livra gaze regiunii transnistrene, fără a avea obligaţia de a livra gaz pe malul drept al Nistrului. Probabilitatea unui astfel de scenariu este relativ joasă, iar în prezent singura garanţie pentru care gazul ajunge în regiunea transnistreană este Republica Moldova. Dacă Republica Moldova şi-ar fi achiziţionat gazele naturale ocolind regiunea transnistreană, prin sud, prin staţia Orlovka, sunt convins că ucrainenii n-ar permite trecerea gazelor către Tiraspol. Scenariul în care va fi reziliat contractul cu Gazprom este puţin probabil. Dar el nu poate fi complet eliminat. Cred că vulnerabilitatea noastră cea mai mare nu este pe dimensiunea energetică, ci socială. Există riscul unei crize umanitare în stânga Nistrului. Atât timp cât Rusia ştie că Republica Moldova nu este capabilă să absoarbă un şoc, o criză umanitară din stânga Nistrului, Rusia ne va şantaja”, a spus Victor Parlicov.

Recent, preşedintele Moldovagaz Vadim Ceban a anunţat că în luna august Republica Moldova achită 1458,5 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze naturale cumpărate de la Gazprom, faţă de 980 de dolari, cât a plătit în luna iulie. Astăzi, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică se întruneşte în şedinţă pentru a examina solicitarea Moldovagaz de majorare a tarifului la gaz pentru consumatori.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite