Silvia Radu neagă că angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică nu şi-ar fi primit salariile: Ziariştii au început o campanie de denigrare împotriva mea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu, a negat informaţiile apărute în presă că angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică nu şi-ar fi primit salariile, subliniind că „unii ziarişti au început o campanie de denigrare împotriva mea”.

„Fără să consulte comunicarea oficială a Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, fără să ceară un punct de vedere la minister, ei publică informaţii false. Sunt buni la dezinformare, deşi în rest se laudă că respectă Codul Deontologic”, a scris Silvia Radu pe pagina sa de Facebook.

Ea a precizat că „a fost un efort ca în 3 zile să reparăm ce nu s-a făcut în 2 luni”.

Aproape 80 de specialişti au decis să semneze un demers către noul ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Silvia Radu, în care se plâng că de două luni nu au mai fost remuneraţi. Silvia Radu a promis că aceştia îşi vor primi salariile pe 1 octombrie, iar pe 2 octombrie, portalul SănătateInfo, cu referire la surse din cadrul ANSP, a comunicat că angajaţii instituţiei încă nu şi-au primit banii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite