Sesiunea de toamnă a Parlamentului Republicii Moldova s-a încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Moldova

Deputaţii s-au convocat vineri în ultima şedinţă plenară a sesiunii de toamnă. La finalul acesteia, liderii fracţiunilor parlamentare au susţinut alocaţiuni, trecând în revistă ce s-a făcut şi ce nu s-a reuşit în cea de-a doua sesiune parlamentară a acestui an, transmite IPN.

Preşedintele fracţiunii Partidului Acţiunii şi Solidaritate, Mihail Popşoi, le-a mulţumit colegilor, mai ales pentru munca în fracţiune. „Doar în discuţii ajungem la compromisuri necesare şi avem certitudinea că ne mişcăm în direcţia corectă. Atât timp cât avem certitudinea că suntem fiecare de bună credinţă, vom reuşi să facem lucruri frumoase, care să dăinuie în timp, pentru care ne-au ales cetăţenii”, a declarat Mihail Popşoi, vicepreşedinte al  Parlamentului.

Potrivit lui, şi în acest timp complicat, s-au reuşit multe lucruri bune. „Am majorat pensiile semnificativ şi indemnizaţiile sociale, în multe cazuri cu 60%. Am crescut subvenţiile în agricultură cu 50%. Am bugetat sume record pentru infrastructură, drumuri, canalizare, iluminat stradal – ceea ce îi lipseşte atât de mult ţării noastre. Am scos ţara din bezna izolării internaţionale, unde ţara noastră s-a aflat prea mult timp. Şi toate aceste lucruri le-am reuşit în pofida unui an al crizei pandemice, economice şi a gazelor. Şi dacă anul acesta a fost un an al crizelor, anul care vine va fi un an al reformelor şi în acest an va trebui să muncim înzecit de mult”, a menţionat Mihail Popşoi.

Vicepreşedintele fracţiunii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor, Corneliu Furculiţă, a menţionat că, „dacă ar exista un premiu special pentru cel mai „anti-social” Parlament, atunci actuala majoritate ar fi urcat pe piedestal, ocupând primul loc”. „În doar câteva luni, majoritatea PAS din legislativ a majorat vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi până la 63 de ani. Peste doar câteva zile, mulţi moldoveni ar fi ieşit deja la pensie şi ar fi beneficiat de această plată socială pe care au meritat-o muncind zeci de ani şi plătind în fondul social”, a remarcat parlamentarul.

BCS acuză majoritatea parlamentară că a refuzat numeroase iniţiative bune pe care le-a propus opoziţia, invocând că nu sunt bani în buget. Aceasta, în timp ce guvernarea a găsit bani să majoreze salariile deputaţilor, miniştrilor şi preşedintelui. „Stimaţi deputaţi din PAS, anul trecut voi aţi vorbit că bugetele au fost aprobate, noaptea, ca hoţii, împărţindu-se banul public. Şi în acest an aţi adoptat bugetele la miezul nopţii. Doar că este o mare diferenţă între modul în care am făcut noi şi cum aţi făcut-o voi. Când am fost noi la guvernare, am acceptat majoritatea propunerilor la bugetul de stat venite de la deputaţii din opoziţie. Voi acum nu aţi acceptat nicio propunere de la opoziţie, deşi noi am solicitat bani pentru reparaţia şcolilor, grădiniţelor, spitalelor, bani pentru reparaţia drumurilor, iluminat stradal şi alte proiecte aşteptate de cetăţenii acestei ţări”, a mai spus Corneliu Furculiţă.

Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite