Sergiu Sîrbu: Guvernarea să iasă din euforia accederii la putere şi să treacă la treabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Sirbu Facebook

Proiectele sociale ale fostei guvernări nu trebuie oprite, iar noua guvernare trebuie să iasă din euforia accederii la putere şi să treacă la treabă. Opinia aparţine deputatului democrat Sergiu Sîrbu şi a fost exprimată la dezbaterile publice cu tema „Dezoligarhizarea” şi „Decapturarea” statului: limitele legalităţii”, ediţia a 113-a din ciclul, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

„O lună jumătate a trecut de când sunteţi la guvernare. Este timpul ca euforia deja să treacă pe planul doi şi să vă apucaţi de lucru. Lăsaţi această luptă cu vrăjitoarele, cu morile de vânt. Deja, practic, pe toţi pe care i-aţi vrut, deja i-aţi dat afară. Legal, ilegal, i-aţi dat afară”, a spus Sergiu Sîrbu. În acest sens, deputatul Partidului Democrat din Moldova s-a referit la şefii unor instituţii ca SIS, Procuratura Generală, Comisia Electorală Centrală, Curtea Constituţională, precum şi o serie de schimbări în teritoriu.

„În opinia mea, o normalitate veritabilă după fiecare alegeri este revenirea la proiectele sociale şi economice. Partidul Democrat a lăsat o ţară cu creştere economică de 4,5%. Nu trebuie să faceţi nimic, continuaţi acele proiecte sociale. Nu opriţi „Drumuri bune pentru Moldova”, nu opriţi proiectul „Un doctor pentru tine”, nu opriţi majorările la salarii şi pensii”, a spus Sergiu Sîrbu.

Deputatul democrat a precizat că, de la venirea la putere, actualul Parlament nu a votat niciun proiect de legi economice, ci a făcut doar demiteri din funcţii.

Sergiu Sîrbu a avut o adresare către funcţionarii publici, către demnitari, judecători şi procurori. „Nu executaţi decizii ilegale, nu acceptaţi intimidări ce ţin de demisii din funcţii. Dacă nu aţi încălcat legea, nimeni nu poate să vă dea afară. Către procurori şi judecători, un mesaj care îl repet, respectaţi exclusiv doar Constituţia Republicii Moldova şi legea, nu permiteţi politicului să se substituie puterii judecătoreşti”, a spus Sergiu Sârbu.

Deputatul PDM a făcut un îndemn către societate, pentru ca aceasta să fie activă „ca să fie respectat statul de drept, prezumţia de nevinovăţie şi principiul supremaţiei legii în Republica Moldova”.

În ziua de luni, 22 iulie, IPN a organizat dezbaterile publice cu tema „Dezoligarhizarea” şi „Decapturarea” statului: limitele legalităţii”. La ele au participat Gaik Vartanean, deputat  din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Sergiu Sîrbu, deputat din partea Partidului Democrat din Moldova şi Vladimir Bolea, deputat din partea Partidului Acţiune şi Solidaritate, Blocul ACUM şi Igor Boţan, expertul permanent al proiectului.

La dezbateri au fost invitaţi şi reprezentanţii ai Partidului Şor care nu au răspuns invitaţiei.

Dezbaterile publice cu tema „Dezoligarhizarea” şi „Decapturarea” statului: limitele legalităţii”, constituie ediţia a 113-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” , desfăşurat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite