Sergiu Sîrbu, despre iniţiativa PCRM de a demite judecătorii CC: Nu este posibil juridic să înaintezi moţiune Curţii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pdm.md
FOTO pdm.md

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu a venit cu câteva precizări în timpul şedinţei Parlamentului de joi, 2 noiembrie, privind moţiunea simplă semnată de PCRM pe numele judecătorilor Curţii Constituţionale. Democratul afirmă că judecătorii nu pot fi demişi din punct de vedere juridic în urma unei moţiuni.

„Potrivit Constituţiei, potrivit regulamentului Parlamentului, moţiunile simple se înaintează doar în privinţa acţiunilor guvernamentale, adică în privinţa unor miniştri, în privinţa unor politici, acţiuni exprese ale puterii executive. Nici într-un caz nu pot fi îndreptate moţiuni pentru alte autorităţi independente. Colegii din PCRM au confundat toată procedura. Probabil au făcut-o din neglijenţă. Consider că au făcut-o intenţionat”, a declarat Sergiu Sîrbu într-un briefing de presă.

Acesta a mai specificat că demiterea judecătorilor Curţii este una destul de complexă şi „ea poate interveni doar în cazurile expres prevăzute de lege, fie demisie prin proprie iniţiativă, fie din motive obiective, de boală, de deces sau alte motive prevăzute de lege. legislaţia nu prevede revocarea judecătorilor din interes politic.

Amintim că cei şapte deputaţi din fracţiunea comuniştilor din Republica Moldova au semnat joi, 2 noiembrie, o moţiune simplă împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale. PCRM solicită demiterea acestora pentru că ar fi încălcat Constituţia în mai multe rânduri. Ultima picătura pe răbdarea comuniştilor a fost decizia CC de a da aviz pozitiv modificării articolului 13 din Legea Supremă, ce permite parlamentarilor să schimbe limba de stat în limba română.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite