Sergiu Sîrbu, despre decizia lui Ştefan Gaţcan de a-şi retrage plângerea de la PG: „Putem doar să ne închipuim prin ce ameninţări şi presiuni trece acest om”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sergiu Sirbu Facebook

Deputatul Pro Moldova Sergiu Sîrbu a declarat că „regretă nespus de mult tot prin ce trece colegul Gaţcan şi familia acestuia. Nu mai este nicio îndoială deja la nimeni cu privire la libertatea în declaraţii ale dumnealui”. Afirmaţiile au fost făcute în contextul anunţului lui Ştefan Gaţcan că a decis să-şi retragă plângerea de la Procuratura Generală, în care menţiona că a fost intimidat de un grup de deputaţi socialişti să renunţe la mandat.

„Putem doar să ne închipuim prin ce ameninţări şi presiuni trece acest om. Era de aşteptat că va fi impus să-şi retragă cererea. Indiferent de asta, procuratura este obligată să continue examinarea denunţului Pro Moldova şi să analizeze toate cirtcumstanţele acestui caz, care a căpătat deja, conotaţie internaţională. Ne aşteptăm ca următorul pas va fi aducerea dlui Gaţcan în plenul Parlamentului pentru a asigura cvorum acestui regim criminal de bandiţi!”, a scris Sergiu Sîrbu pe Facebook.

Deputatul Ştefan Gaţcan a postat un nou mesaj video pe pagina sa de Facebook. De această dată, parlamentarul a anunţat că „la noi totul este bine” şi că a decis să-şi retragă plângerea depusă la Procuratura Generală în care afirma că a fost intimidat de câţiva deputaţi socialişti să renunţe la mandat, odată ce a plecat din PSRM şi a aderat la Pro Moldova.

Ştefan Gaţcan nu a fost oferit detalii despre motivele retragerii plângerii. 

„La noi totul este bine. Vreau să vă spun că cererea depusă pe 30 iunie către Procuratura Generală o să fie retrasă pentru acţiunile din 30 iunie”, a declarat Ştefan Gaţcan.

De asemenea, Gaţcan a confirmat că paza de stat i-a fost asigurată la solicitarea sa „deoarece la etapa respectivă a fost aşa necesitate”. Acesta a mai adăugat că în curând revine în ţară.

Procuratura Generală anunţă că a recepţionat joi, 2 iulie, plângerea deputatului Ştefan Gaţcan privind pretinsele presiuni şi intimidări din partea anumitor persoane pentru a-l determina să  renunţe la mandat.

În baza plângerii deputatului, dar şi a demersului Partidului Pro Moldova, Procuratura Generală a declanşat vineri, 3 iulie, un proces-penal în care urmează a fi stabilite toate circumstanţele cazului.

Procesul penal a fost iniţiat în baza art.274 Cod de procedură penală, procurorii urmând să efectueze o serie de investigaţii pentru a se decide dacă există în acţiunile celor implicaţi o bănuială rezonabilă cu privire la elementele constitutive ale vreunei infracţiuni.

Într-un mesaj video făcut pe un câmp de viţă de vie în afara Chişinăului, deputatul Ştefan Gaţcan a negat că a fost sechestrat şi că viaţa sa s-ar afla în pericol. Pe de altă parte, în timp ce deputatul transmitea acest mesaj, automobilul său se afla în faţa Parlamentului.

Afirmaţia a fost făcută după ce deputaţii din Pro Moldova au anunţat că Gaţcan „a fost sechestrat” şi adus la Preşedinţie la o discuţie cu Igor Dodon şi că nu răspunde la apeluri telefonice timp de 7 ore.

Pe parcursul zilei de miercuri, 1 iulie, timp de câteva ore, deputaţii din grupul Pro Moldova s-au aflat la sediul Preşedinţiei, în încercarea de a intra în instituţie pentru a-l găsi pe deputatul Ştefan Gaţcan. 

Deputaţii Pro Moldova, care se aflau la porţile Preşedinţiei, încercau să verifice toate maşinile care ieşeau de pe teritoriul Preşedinţiei pentru a fi siguri că Gaţcan este în viaţă şi nu este scos în portbagaj. Potrivit lor, Gaţcan era de negăsit timp de 7 ore, timp în care nu răspundea la apelurile telefonice chiar şi de la membrii familiei.

Serviciu de Protecţie şi Pază de Stat le-a interzis deputaţilor să intre în Preşedinţie sau să verifice maşinile de securitate. Pe de altă parte, Preşedinţia a negat că Gaţcan nu se află în instituţie şi nici nu a fost.

Amintim că la o zi după ce a anunţat că părăseşte fracţiunea Socialiştilor şi aderă la grupul Pro Moldova, Ştefan Gaţcan şi-a depus mandatul de deputat, însă această decizie a fost anunţată de şeful fracţiunii PSRM, Corneliu Furculiţă, deşi cu 24 de ore în urmă, tot socialitşii îl numeau pe Gaţcan „prostituată politică”, „trădător” şi îl acuzau că s-a vândut lui Plahotniuc.

Reprezentanţii Partidului Pro Moldova susţin că deputatul Ştefan Gaţcan  „a fost sechestrat de un grup de deputaţi socialişti şi impus să semneze cererea de demisie”.

În comunicat se menţionează că deputatul Ştefan Gaţcan a depus, în dimineaţa zilei de astăzi, o plângere la Procuratura Generală în care reclamă hărţuirea, intimidarea şi şantajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputaţi PSRM. Totodată, Procuratura neagă că a primit o asemenea plângere.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite