Se poate oare reinventa Filat?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova în ultimele două decenii au existat mai mulţi politicieni care au dezamăgit iremediabil electoratul şi nu au mai putut reveni pe scena politică.

Cel mai cunoscut este cazul fostului lider al Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca. Acum, liderul PLDM Vlad Filat este la un pas de a deveni unul dintre politicienii cărora niciun fel de reciclare nu i-ar mai fi de folos.

Fostul premier este afectat mult de pierderea funcţiei, dar nu are de ce să fie supărat. E adevărat, l-au „ajutat“ şi alţii, dar, în mare parte, şi-a făcut-o cu mâna lui. Devenise de la o vreme prea arogant, plin de sine şi, mi se părea, se identifica cu Republica Moldova şi se credea de neînlocuit.

Acum încearcă să arate că nu a fost chiar atât de afectat de ieşirea din rândul elitei oficiale a statului, cum vor să creadă adversarii şi duşmanii săi, dar nu cred că îi reuşeşte, cel puţin deocamdată. În ciuda strădaniei sale de a apărea în public cu varii ocazii, alături de premierul actual sau, mai nou, în cadrul vizitelor din teritoriu, acest lucru, mai degrabă, îl dezavantajează decât îi reface imaginea maculată.

L-am văzut în ultimele săptămâni în poze răspândite pe diferite reţele de socializare - întâlnindu-se mecanizatori ai unor gospodării fruntaşe, cu manageri ai unor fabrici de conserve, cu şefi ai unor complexe private de creştere a cailor etc. Dar nu am înţeles ce merit are el, Vlad Filat, în faptul că aceste întreprinderi o duc bine: le-a finanţat cumva pe timpul mandatului său, au beneficiat de vreo lege promovată de PLDM? Mă tem că nu, dar dacă greşesc, ce fel de propagandă în favoarea unui lider politic este aceasta în care nu se face referinţă la legătura dintre locul vizitat şi oaspetele în cauză?

În prezent, după cât pot judeca din cele întreprinse de liderul liberal-democrat, nu prea cred că Filat se poate reinventa ca om politic. În orice caz, maniera în care încearcă să rămână în spaţiul public a contribuit, mai degrabă, la scăderea popularităţii sale decât la creşterea acesteia. Anumite topuri, la alcătuirea cărora participă câteva zeci de experţi, îl plasează pe primele locuri, dar asta nu este un prilej de jubilare pentru Filat, întrucât acele topuri sugerează faptul că premierul Iurie Leancă nu este destul de independent de şeful său de partid.

Mai mult, acele topuri reflectă mai mult câtă influenţă are un lider politic sau altul în adoptarea unor decizii politice şi mai puţin popularitatea acestora. În cazul lui Vlad Filat, plasat recent de Politicon pe locul doi, după Iurie Leancă şi imediat în faţa lui Igor Corman, arată, mai degrabă, ce grad de influenţă are în politica actuală din Republica Moldova, dat fiind ponderea partidului său în Parlament şi Guvern, decât popularitatea sa.

Până la alegerile parlamentare următoare, care vor avea loc, cel mai probabil, în toamna anului viitor, Vlad Filat mai are şanse de a-şi reface imaginea. Dar nu prin propagandă ieftină, precum încearcă în ultimul timp, dar prin acţiuni care să convingă oamenii că este diferit de alţii pe care i-a învinuit de comiterea atâtor ilegalităţi. Dacă Guvernul pune accent pe drumuri, el trebuie să pună accent pe reformarea sistemului vamal, în sensul invitării unor vameşi occidentali, după exemplul Georgiei şi al altor state.

Filat a admis acum câteva luni la o emisiune televizată de la Moldova 1 că acest lucru este posibil, dar e nevoie de schimbarea cadrului legal. Mă întreb ce sau cine îl împiedică să facă acest lucru, el având la dispoziţie cel mai numeros partid parlamentar? Nu cred că PD şi cei din grupul liberalilor reformatori ar pune piedici acestei reformă, crucială pentru redobândirea încrederii în Vlad Filat şi PLDM - atât în interiorul ţări, cât şi în rândul partenerilor noştri occidentali.

Până nu se va face această reformă, nimeni nu va crede că Filat nu ar fi implicat în trafic de mărfuri, mai ales că fostul administrator al averii sale personale, Tudor Baliţchi, conduce Serviciul Vamal. Dacă PCRM revine la putere la următoarele alegeri, responsabilitatea va fi anume a PLDM, în primul rând, ca principal partid de la guvernare din 2009 încoace. Atunci, nici UE, nici SUA nu vor mai putea să ne ajute cu nimic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite