Există multiple şi suficiente dovezi în spaţiul public prin care se poate stabili în clar faptul că preşedintele în funcţie al Republicii Moldova nu deserveşte interesele statului pe care îl reprezintă, Republica Moldova. Fiind un înalt demnitar al statului şi aservind în mod făţiş Federaţia Rusă, acesta ar fi trebuit să fie pus sub acuzare pentru Înaltă Trădare.

Procuratura şi S.I.S.-ul în acest caz nu îşi fac treaba. Ele sunt cele două instituţii care ar fi trebuit să concure la strângerea de dovezi care să certifice acest lucru.

De la finanţarea suspectă a campaniilor electorale şi a partidului socialiştilor, trecând prin vizitele periodice pe care le face în Federaţia Rusă şi până la apariţiile publice în care în mod făţiş trădează interesele statului Republicii Moldova în faţa unei puteri străine, toate prezintă suspiciuni şi indicii clare că acesta se află pe scaunul prezidenţial ca şi vasal al marelui stat din Est.

În serviciile de informaţii există o practică curentă: la momentul la care anumite informaţii de o gravitate deosebită şi dovedită, sunt puse la dispoziţia factorilor de cercetare sau de decizie, dar nici o măsură nu este luată, se aplică strategia Scurgerilor de Informaţii în Presă. Nu pot crede că la acest moment serviciile secrete ale  Republicii Moldova, cu sprijinul serviciilor  secrete ale statelor partenere, nu deţin informaţii şi dovezi clare în acest sens. Numai dacă discutăm de sursa de finanţare a campaniilor electorale şi a partidului socialist există suficiente premize pentru începerea cercetării penale.

Nu pot crede că la acest moment în serviciile secrete şi în procuratură nu mai există persoane cu verticalitate şi aservite interesului statului Republicii Moldova, care să nu deţină informaţii în acest sens şi pe care le-ar putea pune la dispoziţie presei, pentru prezentarea în spaţiul public.

Întotdeauna acest mediu a fost infiltrat de trădători. Ei sunt susţinuţi, prin mijloace financiare, şantaj sau presiune să acceadă până la cele mai înalte poziţii. O dată astfel poziţionate, ele au rolul de a da comenzi care să disturbe activitatea instituţiei, să ofere informaţii în exterior sau să neglijeze toate informaţiile oferite  din interior şi care arată atacurile la care statul este supus.

Situaţia este extrem de gravă deoarece spre deosebire de Ianukovici, care disimula apărarea intereselor Ucrainei, Igor Dodon nu se oboseşte să facă acest lucru nici în spaţiul public.

Pe măsură ce trece timpul preşedintele consolidează sistemul în defavoarea Republicii Moldova prin numiri în poziţii cheie a unor persoane similare lui ca şi interes. Se poate observa cu uşurinţă că toate acestea sunt vorbitoare de limba rusă într-un stat cu majoritate vorbitoare de limba română.

Curtea constituţională, procurori şi judecători,  membri ai consiliului suprem de apărare al ţării, conducători ai serviciilor de informaţii sunt numiţi de către cel care la câteva luni pleacă la Moscova în vizite care nu sunt oficiale.

Nu am văzut în lume, iar aici nu discutăm doar de cea civilizată, acţiuni atât de făţişe fără a se lua atitudine. Acest lucru se întâmplă pentru că nu doar statul este infiltrat ci şi pentru că Federaţia Rusă a investit puternic în presa din Republica Moldova şi cu care manipulează opinia publică, ascunzându-i fapte şi orientând-o spre formarea anumitor opinii. Chiar şi, dar mai ales, atacul mediatic asupra unui popor reprezintă o acţiune ofensivă, partea a războiului modern hibrid.

Nu doar legile Republicii Moldova le încalcă actualul preşedinte: în mod public reneagă, încalcă şi promovează chiar încălcarea primelor articole ale Constituţiei Republicii Moldova. Ca şi preşedinte el ar trebui să fie primul garant al apărării legii supreme, dar în realitate este primul care o trimite în derizoriu.

Federaţia Rusă nu deţine resurse pentru a putea controla autorităţile locale din Republica Moldova, însă poate şi face acest lucru la nivel central. Acest fapt pentru că numărul de persoane ce necesită întreţinere este cu mult mai mic şi în limitele capacităţilor  serviciilor ruse de a deţine controlul. Pot controla zeci de oameni din aparatul central dar nu pot stăpâni sutele de primari şi zecile de mii de patrioţi adevăraţi împânziţi pe teritoriul Republicii Moldova şi care acţionează în mod corect.

Îndemn pe membrii aparatului de stat, din structura serviciilor de informaţii, ca atunci când informează asupra unor acţiuni foarte grave ce vizează interesul naţional, iar măsuri nu sunt luate, să transpire în spaţiul public informaţii. Este o metodă larg utilizată la nivel internaţional şi care a putut asigura în statele puternice îndepărtarea acelor persoane ce îşi trădau ţara. Un membru al serviciilor de informaţii este obligat să apere interesele ţării sale şi nu comanda unor şefi cu funcţie temporară.

Peste 55 de localităţi au votat deja unirea

Tocmai de aceea în aceste zile asistăm la Hoţul care strigă Hoţul: în timp de primarii şi Consiliile locale votează Unirea cu România pe bandă, în mod public, la vedere, în limitele constituţiei ce garantează suveranitatea poporului, preşedintele îi acuză pe aceştia de Înaltă Trădare - el nici nu ştie că juridic acest apelativ nu se poate folosi decât în cazul demnitarilor de înalt rang.

Suveranitatea aparţine poporului şi ea se exercită prin intermediul aleşilor. Primarii şi membrii consiliilor locale reprezintă prima linie în exercitarea acestui drept constituţional. Ei sunt cei mai aproape de comunitate şi reprezentanţii comunităţilor.

Până la acest moment aproape 10% din localităţile din Republica Moldova au votat deja Unirea cu România. Acest lucru s-a întâmplat într-un cadru legal, în limitele legii, pe baza majorităţii deciziei celor aleşi. Decizia a fost luată în conformitate cu legislaţia din Republica Moldova şi care prevede în clar că Primarul şi Consiliul Local are dreptul şi obligaţia de reprezentare a cetăţenilor urbei. Aparent fără efecte juridice, se pare că aceste decizii, dincolo de caracterul politic, au şi puternice efecte de ordin administrativ. Practic prin decizia luată cu majoritatea legală primarul este obligat să întreprindă acţiunile legale necesare pentru ca Unirea să devină un fapt. Acest lucru atât în relaţia cu alte urbe, cu aparatul central cât şi în reprezentarea în cadrul relaţiilor internaţionale ale localităţii. Dar totul trebuie să se facă în limitele legilor şi ale constituţiei.