Schimbare de macaz: Comuniştii condamnă deportările din anii 40

Schimbare de macaz: Comuniştii
condamnă deportările din anii 40

Comuniştii moldoveni condamnă deportările FOTO ziuaveche.ro

Deşi acum o lună, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a refuzat să ţină un minut de reculegere în memoria jerfelor primului val de deportări, aceştia schimbă macazul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel puţin aşa reiese dintr-un comunicat al formaţiunii, în care se arată că PCRM condamnă deportările în masă din anii 40 ai secolului trecut şi susţin că astfel de măsuri nu au nicio justificare istorică, juridică sau morală.

„Oricare ar fi fost motivele care au stat la baza unor asemenea decizii, cum nu ar fi explicate de acele timpuri, a fost şi este clar că victimele acelor represiuni în masă au fost, în primul rând, cetăţenii de rând, bătrâni, femei şi copii”, se arată în comunicat.

„Partidul Comuniştilor, de la înfiinţarea sa din octombrie 1993, a considerat că aceste evenimente nu au o nicio scuză istorică.  Pe 5 şi 6 iulie, noi  – comuniştii – împreună cu tot poporul, deplângem soarta compatrioţilor noştri, care au devenit ostaticii vremurilor contradictorii şi crude de după război”, precizează formaţionea.

Peste 22.000 de basarabeni au fost duşi în Siberia sau Kazahstan pe 12-13 iunie 1941, iar alţi peste 35.000 – pe 5-6 iulie 1949.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările