Savuşkin, nr. 55: cuibul postacilor (pro)ruşi

Încă din 2015, apăruseră în presă informaţii despre un centru de coordonare a activităţii comentatorilor şi bloggerilor care exprimă poziţii proruse şi antioccidentale, în special la articolele din presa occidentală. Edificiul care găzduieşte sediul companiei „Internet-Cercetări“, paravanul pentru centrul de coordonare  activităţilor de comentare, trolling şi blogging prorus, se află în oraşul Sankt-Peterburg, pe strada Savuşkin, nr. 55.

Principala instituţie de presă care a relatat despre acest centru de coordonare a fost filiala în limba rusă a postului de radio „Europa liberă“, „Radio Svoboda“. În primăvara lui 2015, pe site-ul respectivului post de radio au apărut articole despre o activistă civică din Rusia, Ludmila Savciuk, care se infiltrase intenţionat în cadrul centrului, ca angajată, pentru a putea scoate la lumină informaţii despre activităţile care se desfăşoară acolo.

Conform celor relatate de Ludmila Savciuk, în decembrie 2014 ea a căpătat posibilitatea să se infiltreze în instituţia neoficială. S-a prezentat la interviuri şi a fost angajată începând cu 2 ianuarie 2015. Ea a devenit încă una din cele câteva sute de persoane care stau în sediul organizaţiei în două ture, 24 de ore din 24, şi produc zilnic mii de comentarii, texte, postări în toate reţelele sociale, pe bloguri şi la secţiunile de comentarii ale site-urilor instituţiilor de presă, în principal din afara Rusiei. Aria de acoperire a muncii acestor oameni este globală. Ei menţin bloguri şi conturi pe reţelele sociale sau la secţiunile de comentarii ale site-urilor instituţiilor de presă folosind pseudonime. Adesea, aceste pseudonime sunt alese în aşa fel încât să confere cât mai multă credibilitate şi să dea impresia unei persoane reale, fiind însoţite şi de poze. Fiecare comentator sau blogger primeşte indicaţii foarte precise în legătură cu conţinutul postărilor sale. În cea mai mare parte, acestea vizau, la începutul lui 2015, problematica Ucrainei – Crimeea, Donbass, gradul de legitimitate al autorităţilor de la Kiev, pretinsa conspiraţie americană urzită cu scopul de a detaşa Ucraina de Rusia, sancţiunile împotriva Rusiei şi a unor politicieni şi oameni de afaceri ruşi impuse de ţările occidentale, şi alte teme predilecte ale comentatorilor proruşi care populează site-urile presei din Europa şi America.

După câteva luni, Ludmila Savciuk a părăsit centrul de coordonare şi a comunicat presei tot ce văzuse şi aflase. Din spusele ei în cadrul unui interviu pentru „Radio Svoboda“, din 30 mai 2015, chiar şi după deconspirarea activităţii „companiei“, aceasta se comportă ca şi când nu ar exista. Chiar dacă situaţia a devenit deja penibilă, întrucât sediul din strada Savuşkin, nr. 55, al companiei-umbrelă pentru activitatea de trolling, „Internet-Cercetări“, este fotografiat aproape în fiecare zi atât de jurnalişti, cât şi de simpli cetăţeni, care dau târcoale periodic clădirii cu 3 etaje.

Ludmila Savciuk a dat în judecată compania „Internet-Cercetări“, pentru că activităţile menţionate anterior nu sunt înregistrate oficial în niciun mod. ”Angajaţii” sunt puşi în situaţia să muncească la negru, fără contract de muncă, fără salariu oficial, fără chitanţe, adesea coordonatorii acestor activităţi recurgând la măsuri arbitrare şi dând afară unele persoane (considerate nesigure) ca să recruteze altele.

Mai recent, în 2016, o altă angajată (la negru) în aşa-zisa „fabrică de troli“ (numele pe care i l-a dat presa laboratorului de comentatori), Olga Malţeva, a fost nevoită să dea în judecată compania, deoarece nu i s-a oferit concediu de maternitate plătit, a fost agresată de gardieni când a venit după ultimul salariu, iar şeful ei de la „fabrică“, Oleg Vasiliev, a ameninţat-o telefonic că dacă face public cazul şi activitatea ei, ar putea fi agresată fizic, precum un angajat care e nevoit să-şi asigure gardă de corp. Anterior, aceasta fusese somată să se supună testului cu detectorul de minciuni, la fel ca toţi ”angajaţii”, în condiţiile în care, fiind însărcinată în luna a şaptea, îi era strict interzisă testarea cu poligraful.

Malţeva fusese angajată în departamentul „bloguri“, îndatorirea ei fiind de a scrie câte 12 postări zilnice (aproximativ o postare pe oră de tură), pentru diferite bloguri (minim 3 la număr), fiecare dintre ele cu nume fictive. Din interviul acesteia pentru „Radio Svoboda“, apărut pe 6 septembrie, rezultă că pe măsura dezvoltării situaţiilor internaţionale în care se implică şi Rusia, precum implicarea militară rusă din Siria, comentatorii şi bloggerii primesc sarcina de a „lucra“ pe aceste direcţii, însă în vizorul lor rămân şi toate celelalte teme de interes – Crimeea, Donbas, sancţiunile, denigrarea Occidentului, a SUA în mod special, precum şi diverse teme ad-hoc, precum asasinarea politicianului de opoziţie Boris Nemţov, despre care vom mai vorbi.

Printre angajaţii „fabricii de troli“ mai există o altă denumire pentru instituţia lor: „Ministerul adevărului“ (trimitere la una dintre cele patru instituţii ale statului draconic totalitar din romanul anti-utopic „1984“) de George Orwell.

Potrivit unei investigaţii din martie 2015, publicată pe site-ul redacţiei de limbă rusă a „Europei Libere“, „Ministerul Adevărului“ există din anul 2013, având primul sediu în oraşul Olghino, o suburbie a Sankt-Peterburgului, mutându-se apoi în strada Savuşkin, nr. 55.

Investigaţia mai relevă că fondatorul şi directorul general al societăţii cu răspundere limitată „Internet-Cercetări“ este colonelul de miliţie în rezervă Mihail Bîstrov, iar finanţarea este asigurată de holdingul „Concord“, condus de prietenul şi bucătarul personal al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, Evghenii Prigojin. Din anul 2000, acest holding organizează banchete în Kremlin şi colaborează, concomitent, cu ministerul rus al Apărării şi compania de comercializare a armelor, muniţiilor şi efectelor militare „Voentorg“. „Ministerul adevărului“ are peste 400 de angajaţi care lucrează în ture de câte 12 ore. Există câteva departamente principale, primul ocupându-se de bloguri, altul fiind de sarcini tehnice (scrierea articolelor copiate de pe site-urile de ştiri şi diseminarea acestora on-line), un al treilea având în grijă comentarea articolelor din presa străină (preponderent), dar şi rusă, al patrulea se ocupă de partea vizuală – lucrează în photoshop, creând caricaturi antioccidentale.

În afară de „fabrica de troli”, în clădirea de pe strada Savuşkin, nr. 55, se mai află birourile câtorva agenţii de ştiri on-line: „Ştirile Nevei“, „Agenţia federală de ştiri“, „Economia astăzi“, „Ştirile populare“, şi altele. Principalul obiectiv pus de conducere în faţa lucrătorilor şi a coordonatorilor acestora este de a asigura o imagine pozitivă pentru Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Serghei Shoigu şi alţi înalţi demnitari publici din Rusia, şi o imagine negativă pentru Ucraina, SUA, Uniunea Europeană, şi opoziţia politică din Rusia.

Câţiva foşti angajaţi ai „fabricii de troli“ fac declaraţii sub protecţia anonimatului (numelui de familie), în cadrul aceleiaşi investigaţii. De la Tatiana N. aflăm că a luat hotărârea de a lucra pentru „Internet-Cercetări“ în virtutea salariului sesizabil mai mare decât în instituţiile de presă (40.000 de ruble – aproximativ 550 de euro). Tatiana şi colegul ei Anton N. Ilustrează întreaga schemă de lucru a „fabricii de troli“. Aşa-numitele „sarcini tehnice“ constau din copierea aproape cuvânt cu cuvânt a unei ştiri pozitive despre Putin sau regim în general (de pe site-urile mari de ştiri precum Russia Today), însoţite de linkuri pentru convingere şi de o concluzie bombastică de genul „Această acţiune a lui Putin va salva Rusia”, şi diseminarea acesteia pe o multitudine de bloguri de pe platforme precum LiveJournal, Wordpress, Blogger, pe reţele de socializare precum Vkontakte, Odnoklassniki, Facebook, şi altele.

Unii angajaţi se ocupau de scrierea „sarcinilor tehnice“, alţii – de crearea fluxurilor de comentarii (respectiv, vizibilitate) sub acestea. De cele mai multe ori, unul şi acelaşi comentator foloseşte 5-6 nickname-uri şi ip-uri diferite, simulând dialoguri şi discuţii în contradictoriu. Fiecare postac trebuie să scrie minimum 126 de comentarii la materiale scrise pe bloguri de colegii lui de la departamentul de bloguri, şi alte minimum 25 de comentarii la articole scrise pe bloguri necontrolate de organizaţie, pentru a-şi crea credibilitate. În general, gradul de pregătire politică a comentatorilor este mai mare decât cel al executorilor „sarcinilor tehnice” (materialelor), care nu fac decât să copieze nişte teze din ştiri mainstream, însoţite de nişte linkuri şi de o concluzie, construind rapid nişte articole de blog care să dea şi impresia exprimării unei poziţii proprii. Spus altfel, „sarcina tehnică“ e un fel de mesaj general, „trend-setter“, în care se comunică un conţinut format din teze care trebuie dezvoltate şi argumentate în comentarii. 

O altă fostă angajată a „fabricii de troli“, Lena N., a plecat din „companie” în martie 2015 deoarece a refuzat să scrie în ultimele ”sarcini tehnice” ceea ce i se indicase despre moartea politicianului rus Boris Nemţov (împuşcat mortal pe 27 februarie 2015). Acele ”sarcini tehnice“ar fi trebuit să creeze percepţia că asasinarea lui Nemţov a fost o provocare înaintea marelui marş de protest de pe 1 martie, iar cei care l-au ucis erau chiar colegii săi din opoziţia anti-Putin. Cu alte cuvinte, Nemţov a fost omorât de... Nemţov, ca să atragă imaginea asupra propriei persoane şi să crească popularitatea opoziţiei, care conspiră împotriva conducerii patriotice a Rusiei.

Câteva exemple de „sarcini tehnice“:

28 februarie 2015. Ideea de bază: formulăm părerea că demnitarii ucraineni ar putea fi în spatele omorârii politicianului de opoziţie rus. (...) Moartea lui Nemţov nu a fost întâmplătoare în contextul semnării acordurilor de la Minsk şi a posibilei îmbunătăţiri a colaborării dintre Rusia şi Ucraina. Acum, Rusia a devenit din nou o ţară faţă de care Occidentul are o atitudine negativă. Este o provocare evidentă, îndreptată spre izbucnirea unui val de nemulţumiri ale reprezentanţilor opoziţiei, care vor începe să cheme cetăţenii la mitinguri şi marşuri cu scopul răsturnării puterii.

Despre Alexei Navalnîi, liderul Fondului de Luptă cu Corupţia şi a Partidului Progresului:

„În concluzie, trebuie spus că Alexei Navalnîi, proclamându-se «om al adevărului» şi «luptător  pentru libertate», şi-a câştigat o reputaţie de mincinos, escroc şi trădător de Patrie. Întâlnindu-se cu reprezentanţii serviciilor de informaţii străine, Navalnîi demonstrează o dată în plus că lucrează pentru Occident“.

Limbajul acestor indicaţii seamănă izbitor atât cu cel al Partidului Interior din romanul lui George Orwell „1984“, cât şi cu retorica totalitară stalinistă sau hitleristă, promovată şi în anii următori ai totalitarismului comunist. Asemenea „rechizitorii“ au fost scrise de comuniştii instalaţi la putere prin ocupaţia militară sovietică, la sfârşitul anilor 1940, despre Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu şi alţii.

Un alt aspect al activităţii „fabricii de troli” ţine de extinderea acesteia în afara Rusiei, cu bloguri scrise în engleză de „americani nemulţumiţi“, în care apar articole despre viaţa grea din SUA, despre şomaj, preşedintele imbecil Obama, dar şi despre succesele Rusiei şi înţelepciunea liderilor ei, care poate servi drept exemplu şi pentru SUA. De fapt, autorii acestor bloguri nu sunt americani, ci ruşi, iar articolele nu sunt scrise pe vreo stradă din Detroit, Cleveland sau Topeka, ci pe strada Savuşkin, nr. 55, în oraşul rus Sankt-Peterburg.

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă în clădirea de pe Savuşkin, 55, nu există un om sau poate mai mulţi, care traduc comentarii proruse din rusă în română şi le postează la diferite articole de pe site-urile de presă româneşti. Asta pentru că nu prea am văzut comentarii proruse purtând semnele traducerii incoerente cu google translate, toate erau scrise într-o română cât de cât inteligibilă. În orice caz, activitatea actuală a centrului de coordonare a activităţilor de trolling, manipulare şi spălare pe creier din Sankt-Petersburg nu este decât o continuare a şcolii sovietice de dezinformare folosind noile instrumente de comunicare oferite de reţeaua internet. Esenţa, însă, rămâne aceeaşi, putând fi observată atât pe paginile oricărui ziar sovietic din anii ’50, precum şi pe blogurile de astăzi: peroraţi, peroraţi, tot va rămâne ceva.