Să nu le uitaţi speranţa, domnule preşedinte al României!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful statului român împlineşte azi, 4 noiembrie, doi ani...peste cele şase decenii, destul de zbuciumate, de care a avut parte. Aceste rânduri nu se adresează unui om, care are dreptul la propria sa zi de celebrare, a existenţei sale. Ci preşedintelui ţării mele.

Cu cine se întâlneşte, de ziua sa, este o chestiune de ordin personal. 

Dar cum se întâlneşte el cu istoria, este o problemă de interes naţional! 

Pe 25 octombrie 2008, un amiral, îmi scapă numele, dar să fie sănătos, a decis ca în loc să plec cu un avion militar, spre un deşert unde acţiona un contingent al Forţei Expediţionare Româneşti, tam nisam să fiu prezent la ceremonia de la monumentul celebru de la Carei. 

În semn de frondă am optat pentru un costum civil, nu unul militar, iar când acelaşi amiral m-a întrebat, cum îi este felul, cam repezit, dar în şoaptă, de ce am venit echipat aşa, i-am oferit replica fără răspuns. 

Doar reprezentam o... fătucă, vorba lui Ion Cristoiu, maestrul nr.1, în jurnalismul de azi, ce devenise, absolut întâmplător, o insignifiantă secretară de stat. 

Detaliile au relevanţă pentru ceea ce a urmat. 

Traian Băsescu a venit la Monumentul de la Carei. A respectat regulile ceremonialului. 

Dar, la final, brusc, înainte de a se urca în autoturismul oficial i-a spus amiralului, îmi scapă numele, că să aibă un pic de răbdare. 

Spre uluirea şoferilor coloanei oficiale, care se aşteptau să plece spre aeroport, Traian Băsescu a indicat şoferului lui să ajungă la... intrarea secundă în parcul monumentului din Carei. 

Apoi a coborât din maşină şi fără nicio gardă de corp a pornit pe alee. 

Singur. 

Bunicuţe cu nepoţi, juni uluiţi, semeni aflaţi la plimbare erau încântaţi de faptul că, în mod neaşteptat, şeful statului îi întreba de viaţa de zi cu zi. 

Abia când a ajuns din nou la maşină, Traian Băsescu a dat mâna cu oficialii prezenţi. 

Nici nu se mai uita, practic la ei. 

Era doar mulţumit că discutase cu cetăţeni fără nicio funcţie în stat. 

Transa bucuriei, deloc mimate - de a fi printre conaţionalii cărora, până la urmă, prin eforturile sale zilnice, ca în orice altă democraţie, nu făcea decât să le răspundă, mai mult, sau mai puţin, aşteptărilor lor personale - îi marca chipul.

Această scenă, reală, deloc mistificată, nu a anulat reacţia mea la decizia diminuării ulterioare a pensiilor militare. 

O zi în care tatăl meu, general care a comandat peste 3.500 de militari -  azi doar o dureroasă umbră vie, în memoria mea afectivă -, scria că a ajuns să trăiască cea mai neagră zi din viaţa sa...

Ce a urmat, nu mai contează... 

Avem de fapt, doi preşedinţi. 

Unul care a fost urât asumându-şi primul deciziile premierului Boc, cel care nu va ajunge niciodată preşedinte, pentru jignirile publice aduse rezerviştilor militari. 

Altul care, abil, ca mulţi alţi marinari de cursă lungă, cel puţin în politica externă, nu şi-a pierdut deloc cumpătul şi a ştiut să menţină corabia României în arealul euroatlantic. 

Cine este de fapt conaţionalul Traian Băsescu? 

Un personaj politic complex, cu o capacitate de regenerare a simpatiei opiniei publice pe care, probabil, o mai avea întâiul preşedinte postdecembrist al ţării, în cei 10 ani de domnie, cu intermitenţă. După 1989.

La aniversare nu o să mă opresc la limitele sale. Cunoscute.

Dar dincolo de erori, gafe, teribilisme, afirmaţii antipatice, prezidentul, aşa cum a fost şi încă este, a reuşit să nu fie măturat de furtuni pasagere, precum cea din vara anului trecut, de la timona naţiei sale.

În relaţia internă, cu secuimea, s-a dus lângă reprezentanţii acestei comunităţi, în prezenţa premierului de la Budapesta şi le-a spus clar, că autonomia nu se poate. 

Nu doar pentru ei. Nu doar pe criterii etnice.

 În relaţia specială, cu România răsăriteană, la ultima vizită la Chişinău, a declarat public:

”Cereţi Unirea şi o vom face!” 

Gând bun.

Dar asta nu înseamnă că mai multe cete de steaguri, aduse de la Bucureşti, pot substitui starea reală de spirit, din Chişinău.

Este nevoie de răbdare, înţelepciune, tact, nu pripeli tipice organizaţiei de pionieri.

Traian Băsescu s-a născut la 4 noiembrie 1951, la Basarabi, actualul oraş Murfatlar, din judeţul Constanţa.

Acolo unde a comandat o unitate de blindate generalul Vasile Milea.

Cu Milea s-a încheiat epoca preşedintelui executat la Târgovişte.

Clepsidra lui Traian Băsescu mai are nisip în partea superioară.

Şi poate, dintre toţi românii, cei de peste Prut, mai au o speranţă nemărturisită, când îi pronunţă numele.

Să nu le uitaţi speranţa, domnule preşedinte al României!

Cu aceasta înfăptuită mai puteţi intra în cartea de istorie a tuturor românilor.

3.900.000 de europeni, dintre Prut şi Nistru, pe unde or mai fi ei azi, în Vest, în Est, acasă, aşteaptă o minune...

Acum. 

Sau niciodată.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite