S-a închis Arhiva Naţională?

De mai mult timp e mare forfotă la Arhiva Naţională - se renovează. De dimineaţă până seara zbârnâie sfredele electrice şi se aud lovituri de ciocan. S-au pus termopane, uşile de lemn au fost schimbate cu unele moderne, se vopseşte şi se zugrăveşte. A rămas doar împrejmuirea imobilului cu un gard (lipsă de 50 de ani) şi instalarea sistemului video de supraveghere (doleanţă recentă).

Cu toate acestea, Arhiva Naţională s-a închis. Lacătul la uşă încă nu a fost atârnat. Însă, prin politica de descurajare a cercetării academice promovată de actuala conducere a Serviciului de Stat de Arhivă, prin noul director general dl Ion Varta, arhiva, practic, s-a închis. Tot mai puţini cercetători îi trec pragul, deoarece la Arhiva Naţională a Republicii Moldova nimic nu se permite: nu poţi xeroxa şi nici scana (sunt date indicaţii în acest sens), nici să fotografiezi (există un ordin special). Avize lipite la orice pas avertizează – strict interzis, exact ca la un obiect militar. De digitalizare nici nu s-a auzit.

Aparatele de privit microfilme aduse cu ceva ani în urmă nu mai fac faţă. Imaginile pe monitoare apar jerpelite şi zgâriate. La două din aceste aparate, uneori, nici n-ai ce căuta, - sunt defectate. Dar şi peliculele confecţionate în anii ’60 ai secolului trecut sunt de o calitate reprobabilă. Dacă nu reuşeşti să citeşti documentul, poţi fi cercetător cu vechime şi renume, inclusiv editor de documente - este aproape imposibil să primeşti originalul. Un academican, editor de documente, mi se plângea zilele trecute că nici lui nu i se mai dau originalele, fiind pusă astfel în pericol îndeplinirea unui program aprobat de Guvern.

Am asistat la o discuţie în care un funcţionar explica unui cercetător că şi atunci când se acceptă fotografierea (personal nu ai voie, o face un angajat) nu se permite digitalizarea tuturor filelor din dosar. „Şi dacă dosarul e compus dintr-o hotărâre de guvern sau o lege mai mare, îmi daţi doar începutul, mijlocul şi sfârşitul?“, a întrebat cercetătorul. „Mi s-au dat indicaţii“, a fost răspunsul funcţionarului.

Recent s-a mai inventat un tertip pentru a îngrădi accesul la dosare. Pe formularul prin care soliciţi documentele apare o inscripţie: „Sunt deteriorate“. Straniu, de ce precedentul director nu sesizase că dosarele sunt afectate într-un număr atât de mare şi aplica mult mai rar astfel de interdicţii. Restricţia însă nu-i priveşte pe colaboratorii arhivei. Iar ceilalţi solicitanţi nici măcar nu sunt informaţi când pot primi dosarele reabilitate.

În fine, în perioada când au început să fie deschise masiv arhivele, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, dosarele erau eliberate în a treia zi de la solicitare. Pe vremea comuniştilor  termenul a fost mărit până la cinci zile. Actuala conducere a Serviciului de Stat de Arhivă păstrează prevederea comunistă. (la Arhivele Naţionale din Bucureşti, dacă reuşeşti să completezi formularul pană la ora 12.00, primeşti dosarele după amiază).

Atenţionare. O regulă arhicunoscută şi respectată cu stricteţe în lumea arhivistică este că fondul de rezervă nu se păstrează în acelaşi loc cu originalele. Doamne fereşte de-un incident grav sau un scurtcircuit - rămânem fără original şi fără duplicate.

Până nu demult rezerva noastră s-a păstrat într-un oraş aflat la o distanţă medie de Chişinău, cu căi de comunicaţie (aşa sunt regulile).

De ceva timp însă, fondul de rezervă al Arhivei Naţionale (citiţi al statului Republica Moldova) se păstrează la subsolul instituţiei.