Rusia îşi pierde puterea în Ucraina prin Slovacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a efectuat o vizită oficială în Slovacia pe 3 şi 4 aprilie, în contextul în care, în ultimul an, Slovacia a devenit tot mai importantă în conflictul dintre Rusia şi Ucraina pentru alinierea strategică a Ucrainei cu Occidentul, se arată într-o analiză Stratfor.

Una dintre pârghiile esenţiale ale Rusiei asupra guvernului ucrainean a fost ameninţarea de a limita sau de a tăia aprovizionarea cu gaze naturale. Kievul a contracarat această ameninţare  şi a obţinut gaz natural, în esenţă, redirecţionat, de pe pieţele europene înapoi în Ucraina, prin conducte care curg de regulă în direcţia opusă. Aceste fluxuri inversate de gaz natural au venit în principal din Slovacia. Recenta vizită a lui Lavrov face parte din efortul Moscovei de a convinge conducerea Slovaciei să oprească aceste fluxuri şi să se opună continuării sancţiunilor UE faţă de Rusia. Potenţialul Moscovei de a influenţa Bratislava, cu toate acestea, este limitat.

Slovacia sprijină Ucraina cu ajutorul NATO

Situată la graniţa Europei, Slovacia este o ţară mică, muntoasă, care, din punct de vedere istoric, a fost inclusă în regatele şi imperiile din Europa Centrală. Astăzi, se învecinează cu două ţări, poziţionate extrem de strategic, respectiv Ucraina şi Polonia. Deşi Slovacia este membră a NATO şi a Uniunii Europene, precum şi membră a zonei euro, geografia ţării a reprezentat un impediment pentru orietarea sa integrală, fără ezitare, către Occident. În schimb, la fel ca mulţi dintre vecinii săi, Bratislava a trebuit să urmeze o strategie de echilibrare între Rusia şi Uniunea Europeană. După declanşarea crizei din Ucraina, aliaţii occidentali au persuadat Slovacia să-şi asume un rol mai important în planurile NATO, prin sporirea prezenţei de-a lungul frontierelor estice ale Alianţei. Acest efort aspirp să promoveze eficient reorientarea Ucrainei prin distanţarea de Rusia. Dar, din cauza geopoliticii sale unice, împreună cu vecini ca Ungaria, Slovacia s-a opus Uniunii Europene care intenţiona să impună sancţiuni economice semnificative Rusiei. Deşi guvernul Slovaciei a votat în cele din urmă în favoarea acestor sancţiuni, premierul Robert Fico a atenţionat că sancţiunile sunt ineficiente şi dăunătoare pentru relaţiile cu Rusia. Slovacia a renunţat şi la planurile SUA de a consolida cooperarea în domeniul apărării în regiune prin operaţiunea Atlantic Resolve.

Slovacia, un nod de tranzit major pentru gazele ruseşti pe pieţe europene

Influenţa Moscovei în Slovacia îşi are rădăcinile în exporturile de energie din Rusia şi investiţiile rusesti din ţară. Comerţul bilateral este relativ modest, astfel în 2013, doar 4% din exporturile Slovaciei au mers în Rusia şi 10% din importurile din Slovacia au venit din Rusia. Cu toate acestea, în 2012, banca rusească Sberbank a intrat pe piaţa din Slovacia. Până în 2013, banca deţinea o cotă de piaţă de circa 2,9%, deşi unele rapoarte din februarie 2014 au sugerat că ar putea să părăsească ţară. În iunie 2014, Sberbank a anunţat că a ajuns la un acord pentru un împrumut de 1.180.000.000 de dolari pentru o firmă de top din Slovacia, Slovenske Elektrárne. În conformitate cu termenii acordului, Slovenske Elektrárne va cheltui o parte din aceste fonduri pe combustibil nuclear cumpărat de la Rosatom, o firmă rusească. Pentru Rusia, acest împrumut serveşte unui dublu scop: se consolidează rolul unei bănci ruseşti în economia Slovaciei şi se consolidează legăturile energetice nucleare ale ţării în Rusia, crescând astfel potenţialul de influenţă al Moscovei. Slovacia, cu toate acestea, are încă o poziţie de negociere mult mai puternică decât vecinii săi, cum ar fi Ungaria. Slovacia este un nod de tranzit major pentru gazele naturale ruseşti pe principalele pieţe europene. Spre deosebire de state tranzitate, cum ar fi Ucraina, Slovacia are acces la pieţele din Europa, ceea ce înseamnă că poate cumpăra gaze naturale din ţări precum Germania, la un preţ mai convenabil pe piaţa energetică. Slovacia are în prezent un contract de petrol şi gaze naturale de 20 de ani cu Gazprom, semnat în 2008.

Slovacia, un aliat occidental important pentru diminuarea capacităţii Moscovei

Preturile se modifică la fiecare trei ani. Accesul Slovaciei la pieţele de energie din Europa de Vest şi Nord-Vest au sporit capacitatea sa de a negocia preţuri mai avantajoase. Mai mult decât atât, o interconexiune Slovacia-Ungaria este programată în curând, punând Slovacia într-o poziţie şi mai avantajoasă. Astfel potenţialul Slovaciei este în creştere faţă de cel al Rusiei, care este în scădere. Problemele economiei rusesti vor diminua capacitatea Moscovei de a oferi Slovacia noi stimulente financiare.

Pentru Occident, Slovacia a devenit un aliat important în procesul de diminuare a capacităţii Moscovei de a-şi impune voinţa asupra Kievului, în principal din cauza asistenţei oferite de Slovacia prin fluxurile de gaz inversate. La începutul crizei din Ucraina, exporturile de gaze naturale din Rusia au fost un instrument puternic de constrângere, din cauza dependenţei Ucrainei. În septembrie 2014, s-a modernizat conducta de legătură între Vojany (Slovacia) şi Ujgorod, în vestul Ucrainei. Ca urmare, Slovacia în prezent pompează 38 de milioane de metri cubi pe zi în Ucraina, şi aproximativ 13.9 miliarde de metri cubi pe an. Ucraina are, de asemenea, posibilitatea de a importa patru milioane de metri cubi pe zi din fluxurile inversate din Polonia şi 16 milioane de metri cubi pe zi din Ungaria. Slovacia are încă cea mai mare capacitate şi s-a dovedit a fi un furnizor mai marcant. Ungaria, în special, a oscilat în baza propriilor considerente politice, cu opriri periodice ale fluxurilor de gaze naturale către Ucraina, reducând fluxul cu trei milioane de metri cubi pe zi. Premierul ungar Viktor Orban chiar a promis că fluxurile inversate de gaz natural originare din Rusia nu vor fi exportate în Ucraina.

Slovacia se îndreaptă spre o cooperare sporită cu partenerii NATO

Oficialii ruşi au avertizat în mod repetat că Moscova consideră ilegale fluxurile inversate, dar Slovacia a continuat să satisfacă cerinţele de cumpărare ale Ucrainei pe piaţa energetică. Aceasta favorizează poziţia de negociere a Kievului în cadrul negocierilor energetice cu Rusia. Afacerea temporară a Ucrainei cu Gazprom din luna octombrie, precum şi acordul de trei luni la care s-a ajuns la începutul lunii aprilie, sunt în mare parte un rezultat al voinţei Slovaciei de a lucra îndeaproape cu Ucraina.

Există, de asemenea, indicatori care demonstrează că Slovacia se îndreaptă spre o cooperare sporită cu partenerii din NATO. În luna februarie, Bratislava a cerut oficial alianţei să creeze o unitate de integrare în Slovacia. Această unitate va cuprinde doar o echipă de coordonare mică, dar mutarea arată că stimularea cooperării în domeniul apărării face parte din strategia de echilibrare a Slovaciei. În acest sens, Bratislava poate avea sprijinul alegătorilor Slovaciei. Conform sondajelor realizate în apogeul luptelor din estul Ucrainei, majoritatea slovacilor nu consideră Ucraina parte a sferei de influenţă rusesti şi se opun intervenţiei Rusiei în această criză.

Poziţia geografică a Slovaciei în ţinuturile de graniţă continuă să simbolizeze faptul că nu va fi îndatoraţă nici Rusiei, nici Occidentului. Acest lucru este demonstrat de sprijinul Bratislavei pentru Ucrainei prin fluxurile inverse şi ezitarea de a asuma integral sancţiunile UE privind Rusia. Prin economia internă slabă a Moscovei şi constrângerile privind creşterea investiţiilor ruse în Slovacia, se produce un contrast puternic cu integrarea profoundă a Slovaciei în zona euro. Din acest motiv, cum Slovacia continuă să meargă pe linia de mijloc, Rusia va lupta pentru a-şi creşte influenţa asupra Bratislavei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite