O iniţiativă publicistică, la Bucureşti, aduce în atenţia celor interesaţi, un punct de vedere diferit, existent peste Ocean, privind evoluţia Republicii Moldova, pe termen scurt, mediu şi lung.

Acest demers inedit l-a avut teleastul Balazs Barabas, care l-a invitat în emisiunea sa, sobră, “Paşaport diplomatic”, la Digi 24, pe Matthew Rojanski, director-adjunct al programului pentru Rusia şi Eurasia, din cadrul Carnegie Endowment for International Peace, care publică articole pe teme de securitate mondială, în „International Herald Tribune”, „The Washington Post” şi „Foreign Policy”.

Oaspetele american a avut un enunţ semnalabil: „Aveţi chestiuni legate de Marea Neagră, de coridorul energetic, aveţi legături în Orientul îndepărtat, cu NATO, şi aveţi problema Transnistriei în Republica Moldova, chiar în vecinătate. Şi dacă aţi prelua iniţiativa în aceste chestiuni, americanii ar fi impresionaţi”.

O afirmaţie care confirmă dorinţa, la nivel strategic, ca România să fie în sud, ceea ce Polonia este în nord, la flancul estic al NATO. Un stat furnizor de securitate nu doar prin forţa expediţionară trimisă în teatrele de operaţiuni militare. 

În plus, Matthew Rojanski a punctat franc: „Americanii sunt întotdeauna impresionaţi de competenţă. De rezolvarea problemelor, de forţă şi competenţă. Nu suntem impresionaţi de scuze. Şi aşa este. Prea des americanii care vin în Europa sunt primiţi cu scuze. Ni se spune că e vina ruşilor, nu reuşim pentru că ruşii sunt prea dificili, nu ne descurcăm cu ruşii. Bine, atunci ce facem cu ruşii? Noi vrem răspunsuri, vrem soluţii”.

Soluţiile?

Vor veni atunci când, la nivelul executivului de la Bucureşti vor exista conaţionali care să gândească ofensiv implicarea României în realităţile vecinătăţii imediate. Ofensiv, nu timid sau defensiv. Ca acum. 

Acelaşi expert american ironizează impotenţa unor interlocutori europeni: „Venim la Bruxelles şi ni se spune: păi ştiţi, sunt prea multe ţări aici, nu putem găsi soluţii pentru că nu toată lumea e de acord. Nu ne interesează. Pericolul este că dacă nu-i impresionezi pe americani, atunci vechea ecuaţie de a-i ţine pe americani înăuntru nu va mai funcţiona. Nu e vorba că vom abandona Europa, ci vom transforma relaţia într-una în care angajamentul nu este unul continuu, nu este palpabil, va fi una pe termen mai lung, la un nivel inferior, să zicem, economic, şi mai puţin un angajament de securitate şi politic”.

O afirmaţie mai degrabă cu rol de confirmare a unei disfuncţionalităţi a Uniunii Europene, care a înlocuit practic, sub presiunea crizei politice, principiul vocii unice cu acela a unui cor pe mai multe voci. Care, culmea ironiei, nu prea mai ţin cont de partitura unică.

În opinia analistului „Moldova este, sincer vorbind, un ciot, nu figurează nicăieri în schema pe termen lung a integrării europene şi euroatlantice, dar ar fi un precedent pozitiv pentru Ucraina. Ar fi un semn bun că integrarea este posibilă, că există o populaţie din care mulţi vorbesc rusă, mulţi sunt orientaţi către Moscova, dar există o cale de integrare paşnică şi funcţională în Europa şi în Occident, cu menţinerea culturii şi a caracterului distinct, asta ar fi foarte bine pentru Ucraina. Nu sunt sigur că nu se va întâmpla invers, poate Ucraina va fi prima pentru că, aşa cum spuneaţi, Moldova e în criză politică acum”.

Chestia cu…nicăieri este bună pentru neinformaţi.

La Departamentul de Stat, încă din primul mandat al preşedintelui Obama, Republica Moldova este privită ca un areal teritorial ce nu face parte din No man's land.

Ci ca unul ce va asigura translaţia frontierei comunităţii occidentale, de pe Prut, pe Nistru.

Iar la Pentagon există un angajament pragmatic, manifestat de o manieră continuă, pentru sprijinirea reformării, modernizării şi instruirii adecvate a militarilor din Armata Republicii Moldova. Fiind exclusă o reîntoarcere a consilierilor răsăriteni, la Chişinău.

Întrebat de Balazs Barabas, dacă va permite Rusia apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, expertul a replicat că nu a observat niciodată ca Moscova să se opună cu adevărat integrării economice a Republicii Moldova în Europa: „Din anumite puncte de vedere, a fost chiar avantajos pentru Rusia, pentru că au o poziţie bună pe piaţa moldoveană, o poziţie dominantă pe piaţa transnistreană, deci dacă pot aduce Moldova şi Transnistria în acest context, e bine. Unde au tras o linie roşie, a fost aderarea la NATO, neutralitatea nu se discută”.

Linia roşie? Bună gluma. 

Să ne reamintim declaraţia lui Vladimir Putin, prin care afirma că o unificare a Republicii Moldova cu România, va duce Transnistria în interiorul Federaţiei Ruse. Ori România - actuală şi viitoare - rămâne în NATO. 

Partea senzaţională, din interviul inteligent gândit de Balazs Barabas este afirmaţia lui Matthew Rojanski conform căreia ţelul uniunii Eurasiatice nu este de a înlocui Uniunea Europeană, ci o strategie pe termen lung, de a fortifica poziţia de negociere a ţărilor din răsărit.

Parcă ar fi vorbit Serghei Lavrov! 

Americanul venind din Vest, dar cu concepţia pe care a înţeles-o în Est: “Este o abordare geopolitică, aproape ca în secolul XIX, dar poate fi adevărat. Dacă iei una câte una aceste ţări din parteneriatul estic şi vor să negocieze cu Bruxelles-ul, sunt într-o poziţie foarte slabă. Ce ar avea de oferit ucrainienii? Foarte puţin. Şi ei sunt cei mai mari. Ce să mai vorbim de Armenia, de Moldova, de ţările mici, cândva poate Belarus. Argumentul Moscovei este: să ne unim, ne vom fortifica economic, vă dăm energie ieftină, vom implementa standarde de securitate. Au furat, pardon, „împrumutat” majoritatea standardelor de securitate direct de la UE, cam 70% dintre reglementări. Atunci vom merge împreună la Bruxelles, vom încheia un acord de comerţ liber între două blocuri egale ca potenţial. E o perspectivă foarte atractivă.”

Atractivă pentru cine?

Pentru europenii răsăriteni meniţi, conform celor exprimate mai sus, să rămână în state cu lideri autoritari şi democraţii mimate? 

Asta poate merge la un anumit public ţintă.

Pe termen mediu, posibilitatea ca lui Obama să îi succeadă un preşedinte republican nu mai este o probabilitate cu grad mic de reuşită, ci o formă de coagulare a republicanilor, cu democraţii nemulţumiţi de ceea ce se consideră a fi tot mai concesiva politică externă, a administraţiei prezidenţiale actuale.

Rusia mârâie spre Al Doilea Stat Românesc – a se vedea recitalul lui Dmitri Rogozin, din Piaţa Marii Adunări Naţionale, din Chişinău, din ziua de 9 mai – dar tace chitic faţă de extinderea influenţei economice a Chinei, în ex-republicile sovietice aflate la sud de Federaţia Rusă.

Şi Kremlinul nu a scos un cuvânt la preluarea a 1.100 kilometri pătraţi, de către armata chineză, cedaţi de Tadjikistan Chinei, în contul unei datorii majore. Adică a unui teritoriu ex-sovietic, ce nu va mai fi în Uniunea EuroAsiatică. 

Nimic nu este bătut în cuie.

Frica preşedinţilor Belarus, Ucrainei şi Rusiei fiind de a nu fi debarcaţi brusc, sub presiunea străzii, aşa cum a păţit-o practic Vladimir Voronin.

Nu este exclus ca, la Chişinău, fostul premier Vlad Filat să fi dorit tot acest talmeş balmeş politic pentru a întoarce Republica Moldova spre Uniunea EuroAsiatică a modelului său, Vladimir Putin. Ceea ce nu înseamnă că va şi reuşi.

Anterior George Friedman, într-o manieră accentuat pesimistă. acum Matthew Rojanski, într-una pentru care merita o coroniţă, cu lauri imperiali răsăriteni, pot impresiona pe cei lipsiţi de plusul de informaţii şi analize necesare evaluării credibile, deloc catastrofice, a variabilelor viitorului zonei unde trăim.

Dar dacă Friedman şi Rojanski ar fi avut incluse în program, dincolo de prelegerea primului şi interviul secundului şi întâlniri cu membri ai unor think tank -uri autohtone, precum cele conduse de Alexandru Grumaz şi Doru Frunzulică, unde sunt nu puţini români capabili să le ofere contrargumente şi alternative mult mai realiste, la viziunile lor aeriene, cel puţin, la plecarea din ţară, ar fi înţeles, în sinea lor, chiar dacă nu ar fi recunoscut public, că vremea fumigenelor geopolitice a apus.

Iar aurul cenuşiu al românilor nu trebuie nicio secundă ignorat.  

Doar cei care trăiesc timoraţi pot accepta un viitor gata scris de alţii.