Rescrierea istoriei Republicii Moldova nu aduce morţii de pe Nistru acasă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Războiul de pe Nistru osb.basarabeni.ro
Războiul de pe Nistru osb.basarabeni.ro

Regimul Dodon acumulează fără scrupule cea de a doua greşeală fatală. Într-un stat serios, cu un Parlament responsabil şi o opinie publică şi societate civilă vii, demisia responsabililor direcţi nu ar mai fi suficientă, ci ambele gafe ar fi scuturat din temelii Regimul Dodon în deplinătatea sa.

Prima gafă s-a pierdut în negura şi aburii alcoolului sărbătorilor de iarnă – e vorba despre privatizarea / transferul controlului Aeroportului Chişinău în Rusia. Azi, cea de a doua gafă fatală este rescrierea istoriei făcută de Dodon, ulterior de Ministrul de Externe Aurel Ciocoi.

Pretenţia de stat serios aruncată în aer de corifeii ostentativi pro-ruşi ai regimului Dodon

Republica Moldova se pretinde un stat serios, cu toate atributele, ba mai şi răbufneşte şi se burzuluieşte din când în când pentru a reclama pretinse nerespectări ale onoarei şi suveranităţii sale de către terţe state, când i se amintesc banale angajamente proprii, trecute sub tăcere şi niciodată respectate, cu precădere provenind din guvernările anterioare. Dar succesiunea la tratate a unui stat serios reclamă şi asumarea, cu bună credinţă, a respectării tuturor acestor angajamente, că-ţi plac sau nu.

Pe de altă parte, iată că, pe tema Aeroportului Chişinău, Regimul Dodon, cu tot guvernul său no name – dar cu 7 consilieri prezidenţiali – nu a fost în stare să închidă tema şi să redea statului Republica Moldova controlul asupra infrastructurii critice pe care o reprezintă unica poarta aeriană de intrare în ţară. Şi am dat eu însumi soluţia: şedinţă a CSS convocată de către Preşedintele Dodon, hotărârea de activare a clauzei de fărţă majoră în condiţiile ameninţărilor la adresa securităţii statului, urmată de anularea imediată a contractului şi revenirea aeroportului sub controlul statului, cu consecinţa imediată a evaluării despăgubirilor necesare către concesionar, în condiţiile respectării contractului şi nivelului de investiţii a precedentului deţinător al contractului de concesiune.

Corifeii ostantativi pro-ruşi ai Regimului Dodon, nu au fost în stare să producă o soluţie în mai bine de 2 luni de scandal. În plus, şi opoziţia pare destul de ruşinoasă în a solicita ceea ce cerea întreaga sociatate, toţi locuitorii Republicii Moldova, controlul statului asupra aeroportului din Chişinău. De asta nu se preocupă oamenii lui Dodon, în schimb se ocupă de anularea zborurilor Air Moldova spre Bucureşti, în timp ce numărul de zboruri Tarom au fost reduse de la 5 pe zi în vremurile cele mai bune, la 2 pe zi astăzi, cel mult. Adevărată grijă pentru principalii investitori şi prima ţară beneficiară a exporturilor şi comerţului de la Chişinău. Halal!

Rescrierea istoriei nu aduce morţii înapoi la familii, acasă

Să ne aducem aminte şi despre episodul scandalos privind rescrierea istoriei. Nici unioniştii mult huliţi de către Dodon şi pro-ruşii de la PSRM, nici pro-europenii din ACUM – care au reacţionat ferm, spre lauda lor, de această dată, alături de organizaţiile de veterani şi de tinerii istorici unionişti – nici măcar naţionaliştii moldovenişti ai PCRM-ului lui Vladimir Voronon (nu mai vorbim despre foştii agrarieni) nu ar fi acceptat vreodată o asemenea împietate: să-ţi baţi joc de morţii din linia întâi. De familiile celor morţi şi răniţi. De miile de refugiaţi – de care a uitat toată lumea la Chişinău.

(Apreciez abordările rituoase ale OSCE care tot forţează cedări din partea Chişinăului lui Dodon, pentru gloria unor diplomaţi fără carte de vizită, trimişi/reprezentanţi speciali. Un regim Dodon mult prea dispus să cedeze pe toată linia, ca şi guvernul său no-name - fără nume în engleză, pentru cei care nu vorbesc limba lui Sheakespeare. Dar dezbaterea privind întoarcerea refugiaţilor, care trebuie reintegraţi şi să participle la orice formă de reprezentare locală legitimă în Transnistria lipseşte cu desăvârşire din preocupările lor).

Să reamintim de s-a întâmplat. Totul a început cu declaraţia scandaloasă a ministrului Afacerilor Externe şi a Integrării Europene, Aurel Ciocoi, care, întrebat dacă războiul pentru integritatea Republicii Moldova din 1992 a fost un „război civil”, aşa cum crede predecesorul său Nicu Popescu, sau o agresiune a Federaţiei Ruse, a răspuns că „A fost un conflict armat pe Nistru care, din păcate, a dus la pierderi umane. Declanşat, cunoaştem foarte bine de cine: de anumite forţe separatiste din regiunea transnistreană”, iar Armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova a intervenit „pentru a opri rivalitatea armată, confruntarea militară.” „Ruşii nu au venit. Armata a 14-a, dislocată în partea de est a Republicii Moldova, a intervenit pentru oprirea vărsării de sânge. Că între timp, sau până la acel moment, şi avem semnale că aripa separatistă a fost aprovizionată cu armament din depozitele a ceea ce s-a numit Armata a 14-a Uniunii Sovietice, e un alt punct de discuţii. Dar, factologic (factual), Armata Federaţiei Ruse dislocată la în Transnistria a intervenit pentru a opri vărsările de sânge”.

Trebuie amintit aici faptul că însuşi preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în 2016, într-un interviu pentru Russia Today, că războiul de pe Nistru a fost unul civil. Întrebarea reporterului a venit în continuarea unei gafe comise (şi recunoscută) de către fostul ministru de Externe al ACUM, Nicu Popescu, care a calificat războiul de la Nistru care a avut loc din 1992 drept un război civil, în timp ce pe teritoriul regiunii transnistrene încă staţionează trupele ruse.


Igor Dodon FOTO presedinte.md

Imagine indisponibilă

Regimul Dodon, cu spatele la zid, în operaţiune de control al pagubelor

Preşedintele Igor Dodon a încearcat să-şi scoată, imagologic, Ministrul şi fostul consilier basma curată, forţând o interpretare că Ciocoi s-ar fi referit la misiunea de pacificare, deşi la acel moment pe Nistru nu existat niciun pacificator. „Din câte am înţeles dumnealui (Ciocoi – n.red) s-a referit la misiunea de pacificare, probabil au fost interpretate greşit unele declaraţii”, a declarat Igor Dodon. Şi ministrul Ciocoi, realizând gravitatea gestului şi postura de declanşator politic de explozie civilă, a încercat să nuanţeze şi să susţină că declaraţia sa a fost denaturată, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Cei doi au realizat de potenţialul exploziv al acestor declaraţii, motiv pentru care Preşedintele Dodon nu a ţinut să-şi reafirme poziţia şi să sfideze senin publicul, ci a făcut pasul cuvenit înapoi, încercând acoperirea situaţiei. Şi Ministrul său de Externe a încercat, stângaci, o ieşire, fără a preciza care este, totuşi, credinţa sa. A denaturat presa (deşi înregistrările însoţesc fiecare material), dar care este totuşi credinţa celor doi? Ce a fost pe Nistru acum aproape 30 de ani? Război civil sau un război de independenţă al Republicii Moldova faţă de metropola fostă sovietică, de pe poziţiile identităţii româneşti clamată la acea vreme?

Evident că nu exista nicio formă de referire, greşeală, nepotrivire, neînţelegere referitoare nu la trupele Armatei a 14-a, ci la pretinse trupe de menţinere a păcii. Aşa-zisa misiunea de pacificare pe Nistru a fost instituită în iulie 1992, iar trupele ruse au participat chiar la primele ciocniri care au avut loc în 1990. Mai mult, trupele ruse ale Armatei a 14-a au organizat ofensivele asupra armatei încropite atunci pe picior, a voluntarilor şi trupelor de interne ale Republici Moldova.

Lecţia de istorie: naşterea statului independent Republica Moldova

Să revenim la fundamente (deşi nu credeam că lecţiile de istorie ale Republicii Moldova trebuie făcute astăzi de la Bucureşti). O să fac referire la numeroasele cărţi scrise pe această temă, în primul rând capitolul aferent din lucrarea de doctorat Basarabia sub ocupaţie sovietică (1940-1941; 1944-1991), care acoperă toate aceste episoade şi bătălia pentru independenţă. Cum nu e un spaţiu de autopromovare, am să mă opresc aici, lăsând pe cititori să descopere bibliografia pe care am scris-o relativ la Republica Moldova şi istoria ei contemporană (Apropo, decât bătălia istoriei moldoveniste, un şef de stat ar trebui să se ocupe ceva mai multe de istoria recentă, în special de cea care consacră independenţa statului său. Ştiu că e greu, asta ar presupune recunoaşterea limbii române, identitatea românească a celui de-al doilea stat românesc şi mai ales rolul Rusiei în separatismul nistrean).

Războiul de pe Nistru a fost provocat de către Federaţia Rusă, fără drept de apel. Păcatul originar provine, mai întâi, de la retragerea trupelor sovietice din fosta Cehoslovacie în stânga Nistrului, pe teritoriul de atunci al RSS Moldoveneşti. Al doilea act a fost făcut de către Boris Elţîn, cel care, printr-un decret ca şef de stat, a transferat Armata retrasă din Cehoslovacia după căderea Zidului Berlinului din subordinea Mareşalului Şapoşnikov, singurul comandant al trupelor CSI, succesoarea la tratate a URSS, în subordinea lui Pavel Graciov, Ministrul Apărării al Federaţiei Ruse, ca Armata a 14-a. Actul este oricând contestabil juridic internaţional (chiar dacă nimeni nu s-a ocupat de el decât istoricii români, inclusiv subsemnatul).

Desfiinţarea URSS a necesitat şi succesiunea la tratate – Rusia asumându-şi cea mai mare parte a acestor responsabilităţi, inclusiv cele la nivel nuclear – dar şi împărţirea moştenirii comune la nivelul Armatei fostei URSS – devenită a CSI, care reclama ca majoritatea armamentelor să fie transferate viitoarelor forţe armate ale noilor state independente, la fel şi trupele ce-i aparţineau, în mod proporţional, prin acord. Un acord nu a avut loc privind trupele CSI şi depozitele de armament ale fostei URSS de pe teritoriul Republicii Moldova proaspăt independentă, însă, prin decret, Boris Elţîn a creat trupele ruse de ocupaţie, Armata a 14-a. Nu mai erau trupele CSI, subiect al divizării ulterioare şi al moştenirii, ci trupe STRICT ALE RUSIEI. Deci trupe de ocupaţie pe teritoriul noului stat independent, Republica Moldova.

Şi în privinţa depozitelor de la Cobasna, o discuţie privind succesiunea militară putea fi făcută. Bunurile Armatei Sovietice (inclusive armele nucleare!!!) aparţineau şi fuseseră plătite proporţional de către toate noile republici independente desprinse din fostul imperiu, deci fiecare era îndreptăţită la cota sa parte. Nu e vorba neapărat de arme (în niciun caz arme nucleare), ci poate de contravaloarea financiară a cotei parte respective. Aşa ar trebui abordat dosarul Armatei a 14-a.


FOTO IPN

Imagine indisponibilă

Istorii recente. Aparenţele de război civil

Pe Nistru, separatismul a fost produs de către Rusia. Direct, prin utilizarea transferului de trupe şi a trupelor şi armamentelor Armatei a 14-a contra batalioanelor de voluntari Tiras-Tighina şi a forţelor de Interne ale Republicii Moldova şi a nou formatei armate, prin şeful Departamentului de Apărare, Nicolae Chirtoacă. Atât Nicu Chirtoacă, cât şi Preşedintele Snegur, fostul premier Mircea Druc, nu mai ştiu de fostul şef al MSN Anatol Plugaru dacă e în viaţă şi mulţi alţi oameni din aparat (vezi Oazu Nantoi), dar şi Iurie Roşca, ar trebui să ştie detaliile. Ca participant / observator şi om care relata zilnic conflictul de pe Nistru (cu ajutorul Nataliei Pascal, care ajuta la corespondenţe, cu regretatul Alexandru Şcehndrea şi ulterior cu Dinu Mihail), am toate aceste mărturii consemnate, dar şi trăite, la fel şi documentele vremii. Cine are dubii, să se documenteze măcar la eminentul istoric Ion Varta.

E adevărat că, la fel ca-n toate conflictele îngheţate, am avut de a face şi cu aparenţa stimulată de Moscova a unei mişcări separatiste. Cu Smirnov venit din străfundurile Rusiei, cu grupările OSTK - un fel de gărzi patriotice din fostele intreprinderi sovietice - cu Galina Andreevna şi grupul său de amazoane care au blocat calea ferată Chişinău Tiraspol pentru a-l elibera pe Smirnov, arestat de autorităţile Republicii Moldova. O aparenţă, nici măcar hibridă, ca-n Ucraina de azi. Ci forţe de ocupaţie ruse şi război de independenţă între Rusia şi Republica Moldova, al doilea stat românesc. După denunţarea formală a Pactului Ribbentrop-Molotov de către Sovietul Suprem al URSS, la Moscova, temeiul independenţei de stat a Republicii Moldova.

Mă mir că cei doi corifei ai revizionismului şi rescrierii istoriei, Igor Dodon şi Aureliu Ciocoi, nu s-au dus şi la teoria lui Artiom Lazarev şi Vasili Stati privind faptul că Legea Limbilor ar fi determinat războiul de pe Nistru! La câtă istorie ştiu, ca şi cum nu ar fi trăit în Republica Moldova, în ultimii 30 de ani, ne puteam aştepta la orice. Igor Dodon e tânăr, nu ştiu ce istorie a citit (ne-am confruntat pe tema asta în 2003, într-o conferinţă şi într-o emisiune la TV, şi i-am spus de atunci să se ocupe de economie şi să lase istoria istoricilor), dar părinţii săi şi oamenii din satul său natal, Dodonii, sunt oameni de toată isprava şi cu istoria citită la timp şi trăită cu toată simţirea românească.

De altfel, pentru cine ar avea vreun dubiu, există încă arhiva (la Bucureşti la MAE, sigur) lucrărilor formatului cvadrilateral România-Republica Moldova-Ucraina-Rusia, primul format pentru soluţionarea conflictului de pe Nistru. Trăiesc şi Marian Enache, primul ambasador al României la Chişinău, şi Adrian Năstase – care are multe lucruri consemnate în cărţile sale -, şi Ion Iliescu. Există şi documentele de atunci ale CSAT. Încă nepublice. Dar cea mai vie dovadă este cea a acordului de încetare a focului pe Nistru, semnat de preşedinţii Republicii Moldova şi ai Federaţiei Ruse, Mircea Snegur şi Boris Elţîn. Deci cine sunt părţile în conflict? Chişinăul încă fără armată şi fără control pe teritoriu şi nişte pretinşi separatişti de la Tiraspol? Nu. O consemnează documentele şi realitatea juridică a momentului: Rusia şi Republica Moldova! A fost război de eliberare naţională, război de independenţă! Pe lângă război pentru integritatea teritorială.

Reacţia logică a opoziţiei şi zona fragilă de salvare a aparenţelor

E interesant că reacţiile regimului Dodon, ale Preşedintelui Dodon şi ale ministrului Ciocoi, ale întregii propagande de partid PSRM şi pro-rusă a sesizat problema majoră şi potenţialul de explozie socială şi naţională ca efect al acestor răspunsuri în spaţiul public. (Acest lucru trădează un grad mai mare de sofisticare al comunicării strategice din jurul preşedinţiei, ca şi o prezenţă a unor specialişti mai versaţi decât propagandiştii moldovenişti, care scriu cărţile istoriei moldovenismului şi fac filmele promovate de Dodon).

Importantă e şi reacţia opoziţiei, încă neunită. Iată o formulă şi o oportunitate importantă de coagulare a acestei opoziţii, pe un subiect scandalos, dacă afacerea Aeroportului nu are încă sorţi de izbândă. Numai că cineva, un lider politic responsabil, versat, bine pregătit şi consiliat, care sesizează momentul, trebuie să preia iniţiativa. Da, în jurul acestei teme se poate coagula o nouă majoritate chiar şi în Parlament. Şi atât afacerea Aeroportului, cât şi cea a mistificării şi rescrierii istoriei, cu un impact atât de nociv la nivelul populaţiei, ar trebui să fie tema care să permită puntea pro-europenilor PAS şi PPDA cu unioniştii PUN şi PL, respectiv PLDM şi cu stânga proeuropeană din PDM. Să-i vedem la lucru!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite