Republica Moldova, în zodia meritocraţiei revoluţionare

Igor Dodon şi Maia Sandu FOTO presedinte.md

Republica Moldova a intrat în zodia scopului care scuză mijloacele. Orice lovitură e bună în război sau în dragoste. Dar e bună şi în reformă zicerea de mai sus? Într-o epocă a căderii din multilateralism în politică de putere, în epoca contestării deschise a liberal democraţiei din unghiul populismelor şi naţionalismelor, de ce ar mai conta regulile democratice la Est de Prut?

Ei bine, am trăit să o văd şi pe asta în Republica Moldova. Reforma instituţiilor nu se face prin schimbarea judicioasă a legilor, consultate cu cei cărora li se aplică şi cu organismele profesionale internaţionale – UE şi Comisia de la Veneţia – ci se face prin descinderea la sediul instituţiei de către omul politic care cere demisia tuturor pentru că sunt ai fostului regim. Şi punct. Să plece toţi. Să vin ai mei.

Mai mult, aud voci tot mai dese care vorbesc că numai cei care au pătimit trebuie să conducă astăzi. Cei care s-au luptat, care au fost în linia întâi trebuie azi să aibă legitimitatea şi credibilitatea de a prelua reformele şi conducerea instituţiilor statului. Decizia. Nu pentru că ştiu, nu pentru că instituţiile statului trebuie să funcţioneze, reformate şi populate cu profesionişti, pe bază de meritocraţie. Ci pentru că au rezistat în lupta cu Oligarhul Rău care a Capturat Statul. Halal democraţie! Halal meritocraţie! Halal reformă!

Este meritocraţia revoluţionară post-Plahotniuc o variantă mai avantajoasă decât meritocraţia revoluţionară post 1789? După căderea Bastiliei? Când erau vânaţi nobilii şi sângele albastru pentru a hrăni Ghilotina? Sau revoluţia Bolşevică din 1917? Când puterea gărzilor roşii contau peste orice legitimitate? Sau la sovietici şi comunişti, originea sănătoasă ţine loc de meritocraţie profesională?

Răspunsul este implicit, dar trebuie să-l descopere cetăţenii Republicii Moldova, să-l regăsească societatea civilă reconstruită de la Chişinău, care să-şi regăsească rolul de critic principial, responsabil şi solid la adresa puterii.

Un lucru nu trebuie uitat: după Revoluţii vine Teroarea. Şi după Teroare vin anii ideologiei dominante, nicidecum al reformelor şi meritocraţiei profesionale.

La Chişinău, avem un acord de preluare a puterii - fără reguli, prin forţă şi cu abuzuri enorme, pentru a satisface doleanţele din Acordul public şi mai ales din cel secret, cel verbal. Dodon şi socialiştii pro-ruşi preiau nu numai Securitatea şi Apărarea, dar au preluat şi Justiţia. Crede cineva în concursurile organizate la CNA, Procuror General, judecătorii la CCM? Crede cineva că aceste măsuri luate la înghesuială, pe colţ de masă, la improvizaţie bazată pe chichiţe avocăţeşti şi extrem de aproximative juridic ţin loc de legitimitate a numirilor şi a acţiunii ulterioare a celor numiţi astfel?

Există şi contra-exemple. MAE e unul dintre acestea, unde, în afară de ambasadori rechemaţi şi schimbaţi de Dodon - mai ales cei numiţi politic - structura a rămas în picioare şi încearcă să se profesionalizeze. Dar după analiza fiecărei acţiuni şi a consecinţelor sale. Şi dacă la Interne apar şi aberaţii precum desfiinţarea cu totul a unei Secţii speciale, sunt şi elemente şi numiri cu iz evident profesionist. Şi pe la preşedinţie au văzut vreo două angajări în aceeaşi direcţie, a unor profesionişti.

Să ne imaginăm că mâine toţi cei care au lucrat în structuri administrative ale perioadei anterioare pleacă. Iar cei care nu au luptat cu Oligarhul nu sunt acceptaţi. Ba nu sunt acceptaţi nici măcar cei care au luptat, dar nu erau alături de câştigătorii momentului, sau nu sunt acceptaţi de unul din cele două componente ale coaliţiei, pro-ruşi şi pro-europeni (cazuri clare sunt deja în toată presa). Cu cine se mai conduce statul? Cine-l mai face să funcţioneze? Cine mai ştie cum se face administraţia? Cetăţenii sigur vor resimţi prăbuşirea administrativă şi lipsa de servicii de calitate, debandada şi ilegalităţile neaveniţilor cât de repede. Pe seama lor, a plătitorilor de taxe şi impozite!

Realitatea istorică a precedentelor arată că meritocraţia revoluţionară nu ţine loc nici de profesionalism, nici de expertiză, nici de experienţă politică sau a lucrului cu cetăţenii. Fără cunoştinţe în domeniul în care activezi e greu să faci faţă. Fără să cunoşti administraţia nu poţi să o conduci. Şi improvizaţiile se răzbună cu precădere în momentele de criză, cele complicate şi cele în care au nevoie de recursul la toate resorturile profesionale şi experienţa decidenţilor pentru a face lucrurile să funcţioneze.

Despre democraţie ce să mai zicem? Oricum ea a luat o pauză în Republica Moldova.

În plus, Republica Moldova are un deficit acut de oameni pregătiţi, încât nu-şi poate bate joc de cei care ştiu câte ceva, au experienţă, sunt bine intenţionaţi şi neînregimentaţi politic. Dacă toţi pleacă, cine poate reconstrui o administraţie în care oamenii au salarii penibile şi care atrage doar un nivel foarte de jos de pregătire? Sau pe cei veniţi să se căpătuiască prin esenţa funcţiei, folosită în moduri complet incorecte şi nelegale? Sau şi mai mult, cei care nu pot să aspire la mai mult, aşa că se mulţumesc cu funcţii minore, fără responsabilitate, călduţe, pentru un salariu indecent de mic şi complet nesatisfăcător, dar care oferă statutul funcţionarului şi un loc de muncă la care altfel, într-o lume a competiţiei libere, nu ar putea aspira cel în cauză.

Aştept cu nerăbdare depăşirea momentului vindicativ şi trecerea noului Guvern Maia Sandu şi a noii majorităţi PSRM-ACUM la treabă. Şi aştept primele dezbateri reale care să vizeze marile teme ale Republicii Moldova, dincolo de abordările politicianiste. Asta pentru că circul ţine mintea ocupată, dar nu ţine de foame. Şi populaţia Republicii Moldova are nevoie de administraţie competentă, performantă, care să-i rezolve problemele, cu mai multe sau mai puţine impozite şi taxe. Dar cu profesionalism şi dedicaţie. Ideologiile şi meritocraţiile revoluţionare nu ţin loc de capacitate administrativă, ingeniozitate, muncă şi profesionalismul necesare unei administraţii corecte şi decente măcar. Şi are nevoie de administraţie şi azi, şi mâine, nu o administraţie cu pauze şi vacanţe de reaşezare. Funcţionale oricând.

Despre democraţie ce să mai zicem? Oricum ea a luat o pauză în Republica Moldova. Sperând ca acest hiatus să nu fie prea lung. O spun oamenii de afaceri străini, o spun organismele internaţionale, ambasadele, organizaţiile neguvernamentale internaţionale. O va spune, cât de curând, şi Comisia de la Veneţia, şi Uniunea Europeană. După vacanţa din luna august şi numirea noului Executiv European. Mai grav, o vor realiza şi vor începe să o spună tot mai mult societatea civilă, mass media şi cetăţenii Republicii Moldova. Şi asta până la toamnă. Atunci să te ţii.