Cine le aruncă în aer? Toţi actorii la putere, deopotrivă. De unde şi nedumerirea, preocuparea care se transformă tot mai des în îngrijorare la Bucureşti după ultimele afirmaţii din spaţiul public.

Realitatea mezalianţei de la Chişinău: o realitate prognozată

Formarea actualei mezalianţe între socialiştii pro-ruşi şi pro-europenii ACUM a fost contrară obiectivelor României de menţinere a drumului european al Republicii Moldova. Evident că Bucureştiul a acceptat partea de guvern pro-european şi sprijinul pentru aceste reforme pe drumul pro-european, avertizând în multiple tonalităţi şi pe diferite canale asupra riscurilor pe care le-a asumat gruparea pro-europeană şi asupra erorilor făcute în cadrul mezalianţei. Dar a acceptat să susţină mai departe această componentă cât timp e funcţională şi respectă direcţiile angajate.

România a relevat, din nou pe diferite voci şi în terţe contexte bilaterale şi multilaterale, asupra predării securităţii şi apărării Republicii Moldova către socialiştii pro-ruşi şi oamenii Rusiei la Chişinău.

Apoi am asistat la o adevărată şaradă de preluare a puterii în forţă, revoluţionar şi fără respectarea statului de drept şi a normelor constituţionale, totul sub eticheta dezoligarhizării. Şi aici România a luat notă de aceste evoluţii, evitând reacţii publice dar criticând şi avertizând pe canale diverse asupra diferitelor procese derulate care se vor constitui în precedente şi se vor îndrepta împotriva celor ce au iniţiat aceste forţări, interpretări creative sau preluări pe baza unor chichiţe avocăţeşti, toate alterând fundamental statul de drept şi regulile jocului. Dar Bucureştiul a considerat că e vorba despre o preluare realistă şi în forţă a puterii în stat de către o majoritate ce conţine şi partidul socialist pro-rus, mai fascinat de puterea unipersonală a lui Putin şi de autoritarism decât de regulile democratice.

În fine, deşi avertizase de la început şi a ştiut despre evoluţii, România a relevat, din nou pe diferite voci şi în terţe contexte bilaterale şi multilaterale, asupra predării securităţii şi apărării Republicii Moldova către socialiştii pro-ruşi şi oamenii Rusiei la Chişinău. Cu toate consecinţele unei asemenea acţiuni. La fel, preluarea justiţiei de către Igor Dodon, cu precădere, şi eventuala plasare în anumite funcţii a unor persoane maleabile, dar fără meserie, fără personalitate şi verticalitate. Şi acesta este un fapt, ba chiar recunoscut ca atare de către guvernanţi şi majoritate.


Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova FOTO presedinte.md

Forţarea liniilor roşii şi călcarea sensibilităţilor României în prag de alegeri prezidenţiale

Din nou, România respectă suveranitatea Republicii Moldova şi, până la urmă, e responsabilitatea cetăţenilor săi, a clasei politice - câtă a mai rămas după iureşul regimului precedent care a distrus tot şi a dat naştere valului de ură care l-a măturat de pe scena politică - să decidă încotro merge Republica Moldova. Nu că nu ne-ar interesa, sau că nu ar exista angajamente şi constrângeri politice sau alegeri cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave pentru cei care iau deciziile sau care le aplică.

Dar acum am căzut într-o zonă care excede aceste elemente şi intră în miezul elementelor de putere şi de bun simţ pentru clasa politică de la Bucureşti: probleme identitare, limba română, istoria României. Iar aici România a comunicat din timp, practic dintotdeauna – şi o ştiu toţi actorii de la Chişinău – care sunt linii roşii care nu pot fi trecute fără consecinţe majore. Şi statul român e un stat serios, indiferent de conducerea sa de la un moment sau altul, de lupte politice sau de momente de epuizare a tracţiunii de credibilitate sau legitimitate a unui guvern sau majorităţi la un moment dat. Şi are memoria perfectă a faptelor şi declaraţiilor fiecărei personalităţi politice de la Chişinău.

Reacţii din ultima perioadă ridică semne mari de întrebare asupra respectării de către Republica Moldova a vecinului său, a principalului partener comercial, a celui care reprezintă graniţa cu Uniunea Europeană, a sensibilităţilor sale şi a liniilor roşii despre care are cunoştinţe pe deplin. Sfătuiţi de consilieri interni şi externi care nu au conştiinţa deplină a acestor realităţi, liderii politici de la Chişinău au făcut declaraţii şi au luări de poziţie inacceptabile la Bucureşti. Mai mult, în prag de lansare a campaniei electorale prezidenţiale în România, aceste afirmaţii nu pot rămâne nesancţionate, mai mult, nu vor putea să fie subliniate tranşant doar la nivelul canalelor diplomatice, odată intrarea în campanie, mai ales când apar fapte reale şi concrete în acţiunile puterii de la Chişinău care nesocotesc liniile roşii ale României.

Limba fără nume, istoria sovietică redivivus, eliminarea românilor din administraţie pe motiv de dezoligarhizare

De la sărbătoarea Limba noastră cea română, care a ajuns în documente oficiale sărbătoarea limbii fără nume, la ambiguitatea din declaraţii cu conţinut istoric şi identitar comun care-şi pierd caracterul românesc, la pretinsa „ameninţare a unionismului” care dezbină din interviurile Maiei Sandu şi la interpretările cu profund iz rusesc din documentele de politică externă ale guvernului – relevate excelent de către Dan Dungaciu într-o analiză pentru LARICS – toate se constituie în elemente de război informaţional asupra României şi război identitar la Chişinău ce exced fundamental linia ambiguităţi şi a evitării angajării geopolitice – un lucru imposibil, de altfel, dar pe care se chinuie consilierii ruşi şi germani să-l impună şi să-l profeseze la Chişinău.

Să mai vorbim despre sărbătoarea Eliberării Republicii Moldova de români la 28 august şi interpretarea sovietică/velicorusă a anexării Basarabiei pe linia stalinistă - Artiom Lazarev din pretinsa Istorie a Moldovei, lansată de Dodon? Aici responsabilitatea revine tot statului Republica Moldova, nu unui politician pro-rus care îşi alimentează propaganda pe baza filmelor istorice făcute şi plătite bazat pe aceste aberaţii istorice. Iar dacă aceste acţiuni se traduc în realitate, reacţia nu are cum să mai fie alta decât una de sancţiune publică dură faţă de aceste alunecări şi depăşiri ale liniilor roşii.

Şi nu preget aici să adaug eliminarea românilor, cetăţeni români şi etnici români declaraţi din administraţie şi înlocuirea lor cu pro-ruşi, ruşi şi „moldoveni”. Da, înlocuirea făcută de un guvern în care se află ca membri-miniştri cetăţeni români, pro-europeni, dar mânat de la spate de Moscova şi de gruparea pro-rusă a lui Dodon, aşa cum a avertizat deja România că se va întâmpla. Toate sunt acţiuni inacceptabile la Bucureşti, acţiuni purtătoare de consecinţe dintre cele mai grave pentru Republica Moldova.


Maia Sandu, premierul Republicii Moldova FOTO gov.md

Ambiguitatea constructivă a evitării geopoliticii, dar numai pentru români

Nu voi relua şi nici nu voi explica contracarând fiecare element prin care s-a încălcat limita acceptabilă în relaţiile bilaterale româno-române, între cele două state româneşti, de către Chişinău. Criticile sunt prezente în spaţiul public şi media, inclusiv de pe buzele unor parlamentari şi membri de partid al partidelor pro-europene. În fapt, geopolitica funcţionează în fiecare fibră a existenţei Republicii Moldova, care se află la confluenţa marelor direcţii de influenţă geopolitică şi istorică – România şi Rusia. Identitatea băştinaşilor versus ocupantul sovietic-rus şi revenirea ca şi colonie în Imperiu, în noua formă imperială scornită azi de Moscova.

Ca să ne lămurim: nu există nici o înţelegere ruso-europeano-americană pe tema Republicii Moldova, aşa cum s-a încercat legitimarea actualei mezalianţe a socialiştilor pro-ruşi cu pro-europenii. E o făcătură rusă montată în stilul descris de Mark Tkaciuc al păcălelii pentru semnarea Memorandumului Kozak – nu întâmplător acelaşi actor, dar nu mai e experienţa lui Voronin şi simţul acut al falsului la consilierii săi. Iar atunci când orice referire geopolitică pro-română e sancţionată şi prezentată public în toată ambiguitatea sa şi orice înclinaţie pro-rusă e acceptată şi promovată în documente guvernamentale şi oficiale ale Republicii Moldova ca stat, aici nu mai putem vorbi nici măcar în termenii tezei de ambiguitate constructivă de evitare a geopoliticii la Chişinău.

Unionismul e o parte a realităţii Republicii Moldova, de 20, poate 30%, care e o componentă mai importantă decât ruşii din Republica Moldova.

În plus, unionismul este un fapt de viaţă la Chişinău, un curent care dobândeşte tot mai mult amploare şi va creşte sensibil odată cu creşterea dezamăgirii faţă de actuala guvernare şi acţiunile politice ale partidelor pro-europene. În fapt este loc la Chişinău pentru un partid pro-românesc, al românilor şi unioniştilor. Şi el sigur va apărea, când condiţiile vor fi coapte. Dar a nega o componentă a populaţiei Republicii Moldova – care te-a susţinut în alegeri, măcar parţial, şi care nu are a face cu Oligarhul – este o impunitate nu numai pentru preşedintele care îşi reprezintă doar alegătorii săi şi care este ostentativ pro-rus, îmbrăţişând agenda Rusiei la Chişinău, dar şi pentru guvernul care-şi respinge o masă de votanţi şi care subminează, astfel, relaţiile cu vecinul său.

Nu, unionismul nu divide Republica Moldova, nu mai mult ca pro-rusismul sau moldovenismul istoric de sorginte sovietică sau pro-europenismul, cum au demonstrat-o diferitele analize din presa ultimelor zile. Unionismul e o parte a realităţii Republicii Moldova, de 20, poate 30%, care e o componentă mai importantă decât ruşii din Republica Moldova. Sigur mai importantă decât comuniştii de la Chişinău, decât liberalii, social democraţii sau creştin democraţii, dacă or mai exista purtători ai doctrinelor clasice europene în stânga Prutului.

Iar dacă în Europa politicile identitare fac epocă şi preocupările de natură economică s-au transformat în cele de identitate, demnitate, recunoaştere, la Chişinău lucrurile sunt şi mai evidente, aici, la frontieră. În Republica Moldova, politicile identitare, oricât ar divide societatea, sunt profund înrădăcinate, expresie a culturii şi educaţiei, a influenţelor familiale şi ale rădăcinilor etnice ale majorităţii. Aşa încât a le nega e o împietate a unui politician, a pleda ambiguitatea e inutil iar a îmbrăţişa tezele ocupantului şi metropolei bolşevice-sovietice-ruse care a colonizat aceste pământuri este o depăşire substanţială şi a propriei teze a neimplicării geopoliticii, şi o încălcare a liniilor roşii ale României în prag de campanie prezidenţială la Bucureşti.