Republica Moldova, gaura neagră a Europei

Pe măsură ce Chişinăul se scufundă tot mai adânc în criza politică şi economică, tot mai mulţi cetăţeni îşi pun întrebări asupra rostului existenţei statului de la est de Prut, conform ultimelor sondaje şi atitudinii generale din societate. FOTO: diez.md.

Îmi amintesc cum, la un moment dat, s-a generalizat pentru Transnistria supranumele de ”gaură neagră a Europei”. Nu ştiu cine a fost autorul expresiei, însă ea a reuşit să descrie la perfecţie esenţa regiunii de est a Republicii Moldova aşa cum există ea din 1992 încoace: un refugiu pentru crima organizată din întreaga Europă de Est ex-sovietică, un paradis al traficului de droguri, arme, persoane.

Toate acestea fiind activităţi care le-au adus câştiguri financiare enorme nu doar liderilor formali ai aşa-zisului ”stat transnistrean” ci şi grupurilor infracţionale organizate din Rusia sau alte locuri. Zona este şi o potenţială sursă de aprovizionare cu armament a terorismului internaţional.

Pe de altă parte, Republica Moldova este un stat recunoscut de întreaga comunitate internaţională. Nimeni nu-i contestă independenţa şi suveranitatea. Nici măcar Bucureştiul oficial. Republica Moldova nu este în situaţia Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, obligate să-şi asume la nivel internaţional acest nume din cauza litigiului cu Grecia asupra numelui ”Macedonia”. Aparent, nu există niciun motiv pentru care acest stat să nu se poată dezvolta ca orice ţară normală.

În realitate, însă, adevărata gaură neagră a Europei se extinde şi în dreapta Nistrului şi cuprinde nu doar Transnistria, ci întreaga Republică Moldova. În frontierele definite de sovietici în noiembrie 1940. Faptul că vedem lucruri precum şantajarea şi ameninţarea preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, de către un partid politic, pentru desemnarea capului unei reţele infracţionale care cuprinde şi respectivul partid politic drept prim-ministru (e vorba despre Vlad Plahotniuc), este o dovadă a caracterului profund criminal al gestionării afacerilor publice în Republica Moldova. Faptul că avem acum dovezi care probează că zeci de miliarde de dolari proveniţi din Rusia şi din alte părţi au fost spălaţi şi făcuţi dispăruţi în off-shore-uri inclusiv prin bănci moldoveneşti şi cu folosirea instituţiilor judiciare din Republica Moldova, ne îndreptăţeşte să comparăm întreaga Republică Moldova cu Transnistria, pericolul pentru securitatea europeană a fraudelor şi evaziunilor majore cu actori din Vest şi din Est care îşi dau mâna la Chişinău nefiind deloc mai mic decât cel constituit de traficul de arme din Transnistria.

Alte state care au o lungă istorie de găzduire sau punct de tranzit a banilor ”oameni de afaceri” ruşi sau ex-sovietici au ştiut să speculeze aceste mişcări pentru a obţine şi ele ceva pe plan financiar. Cipru, de exemplu. Însă locuitorii Republicii Moldova sunt nevoiţi să asiste la evaporarea propriilor bani, a propriilor rezerve financiare, deopotrivă cu enormele sume provenite din Rusia şi trecute prin diferite entităţi locale, apoi retrase în destinaţii necunoscute. Aşa-zisul ”furt al secolului” este doar vârful icebergului – este doar ceea ce a transpirat în presă şi a constituit sursă de scandal politic. Anterior, au mai existat asemenea întâmplări care n-au fost făcute publice – după cum se ştie, banilor le place liniştea.

De ce se întâmplă asta cu Republica Moldova? De unde această nepăsare, indiferenţă totală faţă de interesul public, al elitei politice şi economice (în ciuda a ceea ce se declară)? Nu cumva pentru că... Republica Moldova însăşi, ca stat, este instrumentul creat şi păstrat intenţionat cu scopul de a servi unui grup de oameni pentru satisfacerea intereselor lor personale şi atât? Nu cumva problema locuitorilor Republicii Moldova este statul Republica Moldova însuşi?

Mă lasă rece apelurile celor care îndeamnă la ”curăţirea sistemului”, la ”schimbarea clasei politice”. Ce spun ei de fapt e următorul lucru: Republica Moldova a stat destul de bine înainte să se transforme în ”stat captiv”, înainte să fie ”capturată” de unii precum Plahotniuc, Filat şi cei din preajma lor. După cum înţeleg mesajul acestora, nu ar trebui decât ca poporul să susţină o nouă formaţiune politică, formată din bravi apărători ai poporului, veritabili haiduci. Acest nou partid (numit ”Demnitate şi Adevăr”), altoit pe corpul unuia mai vechi (”Forţa Poporului”), fondat în 2013 şi condus de un fost ofiţer al GRU (Direcţia Principală de Informaţii a Statului Major al Armatei Sovietice, spionajul militar sovietic) pe nume Nicolae Chirtoacă, ar fi, în viziunea liderilor Platformei Civice ”Demnitate şi Adevăr”, cel care urmează să transforme Republica Moldova într-un veritabil stat de drept, în care cetăţenilor să li se facă dreptate iar activitatea instituţiilor statului să fie îndreptată spre satisfacerea interesului public. Însă din păcate, şi acest nou partid este susţinut financiar de alte două personaje de tipul lui Plahotniuc şi Filat, pe nume Victor şi Viorel Ţopa, care veghează din Berlin ca Republica Moldova să fie eliberată din captivitatea lui Plahotniuc, actualul ei stăpân, şi să intre în captivitatea lor. Cercul vicios continuă în acest caz, deoarece şi domnul Victor Ţopa provine din acelaşi vechi sistem şi face parte din grupul social al oamenilor care nu pot acţiona altfel decât prin încălcarea legilor pe care tot ei le elaborează având unicul scop – cel de a se îmbogăţi.

În realitate, Republica Moldova nu este un ”stat captiv” de azi sau de ieri, ci din 1991 încoace, deoarece acest stat a fost perpetuat în formă independentă tot de o parte a fostei nomenclaturi sovietice şi ai oamenilor sistemului sovietic, din rândurile cărora au făcut parte toţi conducătorii republicii cu unele mici excepţii. În conferinţa de presă sa de joi, 17 decembrie, fostul premier Ion Sturza (el însuşi un om din vechiul sistem, vicedirector al întreprinderii de stat ”Moldex” de comerţ exterior din fosta RSS Moldovenească – o funcţie în care nu se ajungea fără a se fi semnat în prealabil un angajament de colaborare cu Comitetul Securităţii de Stat – KGB) a evocat în amintirea cetăţenilor Republicii Moldova numele aşa-zisului om de afaceri sovieto-canadian Boris Birstein – un ”Plahotniuc” al anilor 1992-1995 (care nu avea nicio legătură cu Republica Moldova, fiind originar din RSS Lituaniană), omul care a făcut milioane în valută forte din confecţionarea actelor de identitate pentru cetăţenii republicii şi ajunsese să ordone numirea unor miniştri şi înalţi funcţionari sau demiterea altora.

De existenţa statului numit ”Republica Moldova” au avut nevoie persoane de genul lui Birstein sau Plahotniuc, pentru a face bani. Având la dispoziţia ta un întreg ansamblu de instituţii care exercită un monopol al forţei şi influenţei de altă natură într-un teritoriu, nu îţi este prea greu să te îmbogăţeşti. Foloseşti acest stat ca să ţii artificial o populaţie de câteva milioane de persoane în sărăcie, nepăsându-ţi deloc de ea, pentru a putea profita de pe urma ei, de pe urma impozitelor pe care le plăteşte, şi să devii bogat. Negându-i aceleiaşi populaţii drepturi de bază şi obligând-o la sacrificii majore, determinând-o să părăsească republica pentru a-şi putea întreţine familiile. O faci cinic, fără milă, de parcă ai fi un străin, un ocupant. Cum aşa?

Simplu. Cei care s-au autoselectat din rândurile elitei sovietice în schimbare, pentru a prelua controlul asupra statului, deşi erau, cei mai mulţi, născuţi aici (între Prut şi Nistru sau dincolo de Nistru) nu aveau nici un sentiment de apartenenţă, de patriotism, pentru ceea ce numim ”Republica Moldova” în ansamblul ei. Eventual, pentru propriile sate. Sau gospodării. Dar atât. Singura lor ţară în iubirea faţă de care fuseseră îndoctrinaţi de mici copii, URSS, nu mai exista. În rest, ca guvernanţi şi clasă politică a unui stat independent şi suveran, din punct de vedere formal, aceştia s-au comportat fără discernământ, perpetuând bunele practici socialiste din kolhozurile sovietice. Acelea care încurajau furtul, ignorarea legilor, ignorarea nevoilor semenilor. Iar discipolii acestora (Filat, Plahotniuc, Sturza – un protejat al nomenclaturistului sovietic şi secretarului general al Partidului Comunist al Moldovei Petru Lucinschi , în acelaşi timp protector al marii corupţii din Republica Moldova) le-au copiat, perfecţionat şi dus mai departe metodele. În urma acţiunilor lor, pe corpul Republicii Moldova a apărut un buboi tot mai mare care a tot acumulat puroi iar acum începe să se rupă.

Pentru unii poate părea paradoxal, dar oamenii care se simt ataşaţi de bună seamă de acest pământ sunt cei care reneagă ideea de ”statalitate moldovenească” aşa cum a fost ea servită până acum, şi îşi doresc reunificarea acestui teritoriu, cu tot cu locuitorii săi, cu România. Doar aşa se poate închide această gaură neagră a Europei. Numărul lor creşte, fapt remarcat chiar de către Ion Sturza, care concluziona că în curând peste două milioane de locuitori ai Republicii Moldova vor deveni unionişti, îşi vor dori reunificarea cu România.

Asta deoarece chiar şi cei care erau indiferenţi cu privire la chestiunea reunirii dar aveau un cât de mic ataşament faţă de acest teritoriu şi aceşti oameni încep să-şi dea seama că unica soluţie, unica speranţă pentru cetăţenii actualei Republici Moldova (cărora li s-a refuzat eliberarea din ”matrix” prin unire în 1991, fiind condamnaţi la un minorat nemeritat şi la o lâncezeală degradantă încă peste două decenii) este România.