Republica Moldova, din nou terenul de încercare pentru marea strategie rusească de constituire a „cordonului sanitar“

Prin suava voce a preşedintelui Dodon, al cărui partid socialist pro-rus a adunat cele mai multe voturi în recentele alegeri legislative, strategii Kremlinului anunţă mesajul fundamental de negocieri cu Occidentul, în primul rând cu statele membre UE şi, dacă şi când se va putea, cu SUA.

În măsura în care subiectul securităţii europene în general şi cel al frontierei UE/NATO cu Federaţia Rusă va mai avea vreo relevanţă pentru preşedintele Trump, prins acum în furtuna unui uriaş scandal politic intern.

Aşa cum s-a mai întâmplat şi în trecut, părerea mea este că Preşedintele Dodon a primit un mandat clar: nu trebuie să vorbească decât despre R.Moldova, nu trebuie să lanseze nici măcar o remarcă despre situaţia regională aflată la limita exploziei şi, evident, nu are niciun motiv să pună problema în context geopolitic. Nici nu trebuia, deoarece calculul ruşilor este bazat pe lunga experienţă a jocurilor diplomatice la nivel înalt combinate strâns cu reuniunile discrete în care ajunge să apară desenul unei soluţii profesionist enunţate ca cea a lui Dodon pentru ca toată lumea să înţeleagă foarte exact despre ce e vorba.

Şi de spre ce este vorba?

Despre faptul că ruşii trebuiau să transmită printr-un intermediar de maximă încredere o propunere absolut explozivă dacă este privită, aşa cum s-a întâmplat imediat, drept o posibilă soluţie tranzitorie relativ uşor negociabilă şi acceptabilă fără prea mare greutate şi fără ca nimeni „să nu-şi piardă faţa“. E o propunere pe care Igor Dodon a detaliat-o la München în faţa viitorilor parteneri într-un format restrâns de negocieri, apoi a vorbit public despre asta, înfăţişând „Pachetul atotcuprinzător pentru Moldova“. Conform detaliilor oferite de portalul Deschide.md Igor Dodon a declarat că Republica Moldova trebuie să aibă o politică externă echilibrată, relaţii de prietenie atât cu Occidentul, cât şi cu Federaţia Rusă şi statut de neutralitate. Foarte bine, absolut nimic nou, căci mesajul acesta a fost recurent în ultimul ani, crezut fără ezitare de către cei de la Bruxelles, cu rezultatele binecunoscute.

Bomba de-abia urmează: conform proiectului Dodon, în 2020 urmează a fi organizată o conferinţă internaţională de pace în cadrul căreia va fi elaborat statutul pentru Transnistria. Apoi va urma o perioadă post-conflictuală de 10-15 ani, timp în care Republica Moldova integrată (cu Transnistria) va absorbi fonduri internaţionale. În concept nu se spune nimic despre viziunea lui Igor Dodon asupra statutului Transnistriei în cadrul Republicii Moldova.

Nici că se poate mai mare şi mai complex cadou pentru Rusia şi noua sa strategie de securitate. Tocmai pentru că ceea ce se propune pentru R.Moldova poate fi replicat, extins sau negociat la pachet cu situaţia care într-adevăr este importantă şi interesantă, adică cea din Ucraina (cu care România, ţarâ frontalieră, a pierdut orice contact real). Iar lecţia care ar urma să fie aplicată în teren este ciudat de similară cu ceea ce se negociază acum în Siria sau Afganistan.  

Proiectul Dodon cuprinde exact ceea ce oferă acum negociatorii ruşi în cele două zone :

• Organizarea, anul viitor, a unei Conferinţe internaţionale de pace în cadrul căreia va fi elaborat statutul pentru Transnistria. Victorie, deci, a conceptului echipelor trimise de Lavrov la discuţii cu diverşii parteneri occidentali, afirmând mereu că soluţia pentru Transnistria trebuie să constituie un element separat deoarece, în final, aceasta va deveni oricum o regiune „cu statut special„, parafrază transparentă pentru federalizarea R, Moldova.  
• Va urma o perioadă post-conflictuală de 10-15 ani în care Republica Moldova integrată (cu Transnistria) va absobi fonduri internaţionale. Apariţia sintagmei „perioadă post-conflictuală“ are o însemnătate deosebită deoarece astfel, oficial, la cel mai înalt nivel, autorităţile de la Chişinău recunoac că ţara se află încă în plină perioadă conflictuală, cu toate consecinţele acestui statut pe plan intertnaţional. Iar perioada post=conflictuală presupune ca, în cadrul negocierilor, să fi fost decise deja Puterile Garante care vor asigura aplicarea deciziilor luate.  

Dodon vrea ca ţara sa să se constituie ca o punte pe relaţia UE-Rusia, garantând cu statutul său de neutralitate: „Considerăm statutul recunoscut la nivel internaţional al neutralităţii permanente a Moldovei drept o condiţie de bază a securităţii noastre naţionale, energetice, informaţionale, precum şi o condiţie de dezvoltare durabilă şi stabilă a statului... Sperăm că acest precedent ar putea fi un exemplu de interacţiune reuşită a Uniunii Europene şi Federaţiei Ruse faţă de Moldova“. Iar pentru ca lucrurile să devină pe deplin clare pentru absolut toată lumea, Preşedintele Dodon explică miezul iniţiativei sale: „Proiectul moldovean poate constitui baza pentru realizarea unui proces de pace etapizat pentru reglementarea situaţiei conflictuale de pe teritoriul Ucrainei“ (sbl. n.).

Cine vor fi participanţii efectivi la Conferinţa de Pace care să fie „un exemplu de interacţiune reuşită a Uniunii Europene şi Federaţiei Ruse faţă de R.Moldova“? La nivel informal au început deja negocieri dar, cel mai important, se aşteaptă reacţia UE după ce vor fi văzute rezultatele alegerilor. Nu a celor din R.Moldova, evidente de mai multe luni pentru orice analist politic începător, ci cele din Ucraina, singurele esenţiale deoarece acolo se decide linia de separare şi securitate de care sunt interesate în egală măsură NATO/UE şi Rusia. Dacă va exista o Conferinţă de pace comprehensivă, s-ar putea, după cum zic mai multe surse, să aibă câştig de cauză propunerea rusească de a pune totul la pachet, adică o rezolvare concretă a situaţiei din teren privind statutul statelor de pe linia de conflict combinată cu marea discuţie despre limitele posibile (sau imposibile) ale procesului de extindere a celor două alianţe către est.

România nu zice nimic oficial despre Conceptul Dodon, de parcă chiar am abandonat orice interese fireşti în zona respectivă. Tare păcat deoarece, exact în acest moment, se deschide o pistă majoră de evoluţie ulterioară la toată graniţa noastră de est. Indiferenţa noastră, combinată cu lipsa de informaţie, creează o vulnerabilitate care s-ar putea să ne coste scump în condiţiile în care devine poate predictibil ca interesele majore ale Rusiei să-şi găsească o formă negociată de fixare în toată zona noastră de est, nu numai la Marea Neagră.

Vedeţi vreun politician român în viaţă care să aibă curajul să discute la modul realist despre asta şi să solicite imperativ ca România să facă parte din orice formulă de negociere viitoare?