Rep. Moldova. Deputaţii care au votat pentru ratificarea Convenţiei de la Istanbul nu vor fi acceptaţi în bisericile din Eparhia de Bălţi şi Făleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Chisinau

Toţi deputaţii PAS, care au votat pentru ratificarea Convenţiei de la Istanbul, au acces interzis la mărturisire şi împărtăşanie în bisericile din Eparhia de Bălţi şi Făleşti până la Duminica Mare anul 2022. Aşa au decis să-şi manifeste nemulţimirea faţă de ratificarea Convenţiei de la Istanbul un grup de preoţi din R. Moldova.

Potrivit N4, Dispoziţia a fost semnată de către Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Markel, şi a fost expediată tuturor celor 136 de biserici şi 5 mănăstiri din Eparhia dată.

Episcopul a luat această decizie după ce mai mulţi preoţi au cerut binecuvântarea de a nu-i mai pomeni în timpul Liturghiilor pe deputaţii PAS, notează TV8.

„Cerem binecuvântarea şi susţinerea Sfinţiei Voastre de a înceta rugăciunile pentru aşa conducere a ţării, care este lipsită de raţiune morală şi duhovnicească, fiind distrugătoarea tradiţiilor şi societăţii creştine. Încercările unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova de a trezi conştiinţa conducerii ţării au fost ignorate, fapt pentru care credem, fiind convinşi, că ei nu merită să fie pomeniţi la Sfânta Liturghie, pentru ce vă rugăm, Înalt Prea Sfinţite Stăpâne, să interiziceţi pomenirea stăpânirii ţării la slujbele religioase. De acum, nu vă rugăm, ci cerem să binecuvântaţ, ca această guvernare să nu o pomenim în rugăciunile noastre de la slujbele bisericeşti, iar de vor păşi pragul bisericii, pentru trebuinţe şi mai ales, Taina Sfintei Împărtăşiri, să nu le permitem”, se arată în adresarea preoţilor către Episcopul Markel.

Parlamentul a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Convenţia de la Istanbul include 81 de articole cu prevederi prin care statele părţi asigură prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei în familie, protejarea victimelor, urmărirea penală a infractorilor şi adoptarea politicilor integrate.

Convenţia a fost susţinută de 54 deputaţi ai Fracţiunii parlamentare ”Partidul Acţiune şi Solidaritate”.

În semn de protest faţă de respingerea amendamentului propus de către deputatul Grigore Novac pentru cea de-a doua lectură, deputaţii Fracţiunii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au părăsit sala de şedinţe plenare şi nu au participat la procedura de vot.

La rândul său, liderul Socialiştilor, deputatul Igor Dodon, a criticat dur votul din Parlament. El a declarat că cinismul actualei guvernări nu are limite. Potrivit lui Dodon, Convenţia de la Istanbul „legitimează perversiunea sexuală” şi „subminează fundamentele morale ale poporului nostru”. Dodon consideră că nu era necesar de adoptat un nou document care să protejeze femeile împotriva violenţei, deoarece această problemă este deja prevăzută în legislaţia naţională.

Pe de altă parte, raportorii APCE au felicitat Parlamentul Republicii Moldova pentru adoptarea legii de ratificare a Convenţiei de la Istanbul.

Raportorii de monitorizare ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Inese Lībiņa-Egnere (Letonia, PPE / CD) şi Pierre-Alain Fridez (Elveţia, SOC), care efectuează o vizită de cercetare la Chişinău au declarat următoarele: „Felicităm Republica Moldova pentru progresele realizate în ratificarea Convenţiei de la Istanbul: Parlamentul moldovean a făcut astăzi un pas istoric şi decisiv pentru a proteja mai bine femeile, a combate violenţa în familie şi a construi o societate care preţuieşte respectarea drepturilor fundamentale ale omului în toate sferele vieţii. Acesta este un prim pas important şi încurajăm autorităţile să sensibilizeze acum publicul cu privire la Convenţie şi să ne reamintim scopul de bază, care este în primul rând prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Republica Moldova se va alătura celor 34 de state membre ale Consiliului Europei care, prin ratificarea acestei Convenţii de referinţă, s-au angajat împreună să asigure mai multe drepturi pentru societăţile lor şanse mai mari de a trăi fără frică”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite