Renato Usatîi: Vlad Plahotniuc vrea să jefuiască banca „Moldova Agroindbank”

Renato Usatîi: Vlad Plahotniuc vrea să jefuiască banca „Moldova Agroindbank”

FOTO colaj Adevărul

Preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, intenţionează să jefuiască una dintre cele mai stabile bănci din ţară, „Moldova-Agroindbank”, şi chiar să devină acţionar al instituţiei financiare respective.

Ştiri pe aceeaşi temă

Renato Usatîi susţine că ar fi primit această informaţie de la unii procurori de bună-credinţă, care i-au mărturist că Vlad Plahotniuc şantajează prin intermediul dosarelor penale conducerea băncii „Agroindbank”, mai exact pe preşedintele Comitetului de conducere al băncii, Serghei Cebotari, precizând că unul dintre adjuncţii lui Cebotari chiar ar fi fost recent reţinut.

Politicianul afirmă că liderul PDM l-a impus pe Serghei Cebotari să achiziţioneze hotelul „Codru”, din centrul Chişinăului, pentru o sumă mai mare decât preţul real al clădirii. Tranzacţie ar fi avut loc sub ameninţarea deschiderii unui dosar penal pe numele conducătorului băncii, în cazul în care refuză să o accepte.
 
„Cel mai groaznic este că în timpul apropiat, avândul sub control pe Cebotari, ei vor să transmită o parte din acţiunile Agroindbank către stat. La televizor vă vor arăta cum guvernarea luptă cu Veaceslav Platon şi vor zice că, de fapt, aceste acţiuni aparţineau lui Platon prin persoane interpuse la Agroindbank”, a declarat Renato Usatîi într-o postare video pe Facebook.
 
În acest context, Usatîi a făcut un apel către Serghei Cebotari să iasă public şi să spună adevărul, „să nu vă fie frică”.
 
„Eu cred că dumneavoastră trebuie să ieşiţi în faţa cetăţenilor şi să recunoaşteţi că Plahotniuc vă şantajează cu aceste dosare penale. Puteţi pleca în România, la Bruxelles, în SUA, veniţi la Moscova, unde doriţi, dar dacă astăzi mergeţi la mârşăvenia pe care a pregătit-o Plahotniuc, vreau să ştiţi că o să răspundeţi şi dumneavoastră personal, că aţi cumpărat cu preţ exagerat hotelul „Codru” şi astăzi pregătiţi ca acţiunile să ajungă de jure la stat, după aia le preia Serhei Iaralov (un apropiat a lui Vlad Plahotniuc)”, a menţionat Renato Usatîi.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările