Regimul Dodon la Chişinău: autoritarism pro-rus. Dar nu e pentru cine se pregăteşte

FOTO EPA - EFE

Asistăm în această perioadă la o schimbare majoră de paradigmă în Republica Moldova. Nu, nu e vorba nici de dez-oligarhizare – asta e doar eticheta afirmată public - , nici de profesionalizarea administraţiei, nici de creşterea atractivităţii funcţiei publice pentru cei mai bine pregătiţi, nici măcar de pregătirea temeinică şi perfecţionarea celor aflaţi în asemenea funcţii. Nu.

E vorba despre constituirea Regimului Dodon! Regimul preşedintelui socialist, ostentativ pro-rus, dublat de un guvern de vitrină pro-european, cu oameni profesionişti şi spălaţi folosiţi pentru imagine internaţională şi pentru atragerea de legitimitate şi fonduri europene. Dar tot despre Regimul Dodon e vorba, oricum am întoarce-o.

Concentrarea neconstituţională a puterii în stat: securitate, apărare, justiţie, externe, infrastructura strategică

Ce înseamnă Regimul Dodon? Înseamnă, în primul rând, preluarea de către Preşedintele statului a unor atribuţii neconstituţionale, dar convenite prin acord politic para-constituţional şi complet ilegal prin acordul de coaliţie a mezalianţei majoritare de la Chişinău, pe de o parte, pe de alta preluate cu japca, pe sub uşă, fără nici o aparţine ca atribuţii şi fără respectarea competiţiei corecte, de către preşedintele mai vioi şi mai versat într-ale luptei politice murdare şi cu lovituri sub centură, profund imorală şi cu legitimitate discutabilă.

Aşa s-au strâns în panoplia instrumentelor de putere ale lui Dodon coordonarea, ba nu, conducerea autoritară a politicii de securitate, a politicii de apărare, eforturi majore pentru preluarea şi subordonarea politicii externe, preluarea Curţii Constituţionale şi a justiţiei, cu perspectiva acaparării complete a acestor componente. Mai mult, ba chiar şi elemente strategice de infrastructură şi de natură economică precum aeroportul Chişinău şi portul Giurgiuleşti, singurul al ţării, imediat aeroportul de la Mărculeşti şi alte puncte strategice se bucură de ingerinţa, acapararea şi înstrăinarea către nou-descoperitul partener strategic rus a acestor componente.

La nivel simbolic, am avut sărbătoarea eliberării de către ruşi de sub ocupaţia româno-fascistă şi avem alterarea sistematică a istoriei, fără nici o ruşine şi fără ca cineva să i se opună măcar pentru a contracara aberaţiile propagandei sovietice, moldovenismului retrograd de cea mai joasă speţă, a pornirilor velicoruse, panslaviste şi neo-imperialiste a Rusiei lui Putin la Chişinău, pe diverse diapazoane.

Ba mai mult, anul 2020 este declarat Anul Rusiei în Republica Moldova, cu aşteptarea vizitei lui Putin la Chişinău! Că doar Ministrul Apărării a venit deja, cu toată suita, pentru un contract de cooperare militară pe 3 ani cu statul în care îşi menţine trupe de ocupaţie despre care nu mai vorbeşte nimeni. Abia aştept să-i văd şi discursul la ONU al Preşedintelui de la Chişinău!

Vladimir Voronin a fost un naţionalist moldovean. Un preşedinte care a crezut sincer în moldovenismul statalist pentru a-şi prezerva statul şi pentru a forţa identitatea faţă de România, o greşeală sancţionată de realitate şi de conţinutul cultural şi ştiinţific al istoriei şi al identităţii românilor basarabeni. Dar nu s-a gândit niciodată să-şi târască din nou statul în fundul Siberiei şi să-l lege din nou ca şi colonie obedientă, la Rusia lui Putin! Dodon o face, ostentativ, pe faţă, fără nuanţe, fără nici o gândire strategică şi de interes naţional.

Interesul naţional l-a făcut pe Voronin - mai matur, mai versat şi, incomparabil, mai bun politician - să îmbrăţişeze în 2005 drumul pro-european şi să blocheze transnistrizarea propriului stat. Să evite ca să-i dicteze la Chişinău nu numai Rusia lui Putin, dar şi separatiştii lui Smirnov. Dodon nu are nici o străfulgerare de ruşine sau frică de Dumnezeu şi, în pragmatismul său declarat, este gata să vândă orice, şi memoria părinţilor şi strămoşilor săi, doar să rămână în fruntea bucatelor la Chişinău. Voronin a fost alungat de greşeala de la 9 aprilie, Dodon nu se ştie dacă nu va fi executat, înainte de vreme, când nu va mai fi nevoie de el, chiar de actualii stăpâni la care se închină.

Majoritatea la degetul mic şi şantajul la partenerii pro-europeni

Şi, ca să nu mai fie dubii şi discuţii, Igor Dodon ne anunţă, rituos, că dacă PSRM va dori, va avea majoritate într-o săptămână! Ştiam că ajunsese deja la 47 de deputaţi înregimentaţi, într-un alt moment, că era pregătit de lovitura de graţie după vacantarea poziţiilor de deputaţi ale aproape întregii fracţiuni a Partidului Şor – nocivă şi reprobabilă, dar promovată prin votul cetăţenilor Republicii Moldova în Parlament. Dar să arăţi pisica pe faţă şi să formulezi condiţiile şantajului şi încastrării la guvernare a actualei alianţe pro-europene, la impuse, nu mă aşteptam! O dovadă de exhibiţionsm, marcarea explicită a posturii celui care face jocurile, a omului forte a sistemului, a construcţiei Regimului Dodon.

Dacă socialiştii şi-ar fi dorit, ar fi creat singuri majoritatea parlamentară într-o singură săptămână după modelul care a existat în Parlamentul precedent, dar Partidul Socialiştilor nu-şi doreşte acest lucru, spune Dodon. „Noi nu vom face acest lucru pentru că noi suntem altfel, pentru că noi nu pentru aceasta am riscat la începutul lunii iunie, când am mers la crearea acestei majorităţi”, susţine Dodon.

„Eu cred că fracţiunea socialiştilor se va mări doar din contul unor atare situaţii – când vor avea loc alegeri parlamentare anticipate în circumscripţii”, mai menţionează preşedintele de la Chişinău. Preşedintele de la Chişinău a anunţat deja cum se vor face aceşti paşi: om cu om, arestare cu arestare, constrângere şi şantaj pentru fiecare să plece, şi să lase locul noilor alegeri anticipate.

Divide et impera: ruptura lucrată în partenerii pro-europeni din ACUM

Şi mai aflăm un lucru, pe care îl ştiam din bârfe şi informaţii de culise, dar care nu apăruse, afirmate direct şi pe faţă în spaţiul public: ACUM se va rupe şi doar un partid, o fracţiune, poate doar o bucată a acesteia, va rămâne la guvernarea de mezalianţă cât de curând, probabil după locale şi generalele parţiale din 20 octombrie. Igor Dodon afirmă direct că nu exclude faptul că, din actuala coaliţie de guvernare, ar putea să se retragă unul dintre partidele care formează blocul ACUM.

Aceste afirmaţii trădează discuţii, negocieri şi înţelegeri deja lansate, pe care ostentativul socialist pro-rus din fruntea statului din stânga Prutului nu s-a abţinut să nu le dezvăluie, şi pentru a stârni zâzanie în ACUM, între parteneri, în Guvern, şi pentru a arăta, din nou, mâţa celor ce s-ar gândi să părăsească fotoliile călduţe din funcţiile de la Guvernare. Fireşte, afirmaţia trădează şi o bună cunoaştere a stării de spirit din interiorul coaliţiei, şi reacţiile diferite ale partidelor şi deputaţilor opoziţiei în raport cu Puterea, cu încastrarea la putere, la impuse, şi cu constrângerea pro-europenilor de a participa la edificarea Regimului Dodon.

Dar ca variantă de ieşire, dacă, cumva, ar pleca ACUM pe de-a-ntregul sau dacă s-ar hotărâ să dea el afară pro-europenii de la guvernare, Igor Dodon reţine alegerile anticipate. Şi cum sondajele publice şi nepublice arată o majoritate simplă a socialiştilor pro-ruşi şi absenţa din Parlament a oricărui partid de stânga – Partidul Nostru, Partidul Comuniştilor lui Voronin sau Partidul Şor – conducerea absolută pro-rusă se anunţă ca un spectru de ameninţare pentru a păstra încartiruit la guvernare urme pro-europene măcar parţiale, dacă ceilalţi membri ai fracţiunii/fracţiunilor se răzvrătesc.

Dodon ne anunţă conţinutul Regimului său fără nici o reţinere: „Un plus al eventualelor alegeri parlamentare ar fi că numărul democraţilor în Parlament ar fi mult mai mic, iar reprezentanţi ai Partidului Şor n-ar fi deloc, cel mai probabil. Dar merită pentru aceasta să ne riscăm şansele? Nu este cert că după alegeri s-ar putea crea o asemenea coaliţie (PSRM-ACUM)”, susţine Dodon.

E adevărat, pe de altă parte, că nu e niciodată pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte. Mai că aş paria că alegerea Preşedintelui s-ar putea să fie ales, în viitor, în varianta anterioară votului direct, în Parlament, şi că, până la alegerile prezidenţiale, socialiştii vor descoperi noi opţiuni, sigur altele decât actualul deţinător al funcţiei. Ruşii nu uită şi, mai ales, nu iartă trădările şi promisiunile nerespectate. În plus, rămâne să vedem cine va fi omul forte care va profita după instalarea regimului autocrat centralizat pro-rus Dodon? Şi care vor fi costurile politice ale participanţilor, de voie sau de nevoie, la edificarea acestui regim.