Preşedintele Curţii Constituţionale: „N-am auzit ca undeva în lume să fie organizate referendumuri pe probleme ştiinţifice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova
Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova

Alexandru Tănase, preşedintele Curţii Constituţionale, spune că Parlamentul poate să modifice Legea Supremă, dar nu şi valorile care au stat la baza creării statului Republica Moldova. În opinia lui, nici referendumul nu este oportun.

Într-un interviu pentru radio Europa Liberă, Alexandru Tănase a explicat că Declaraţia de Independenţă este actul fondator al statului nostru, care „nu poate fi modificat, completat şi, cu atât mai puţin, anulat“.
„Fiecare ordine politică îşi are un «an zero», de unde ia naştere sistemul său valoric şi legal. Pentru sistemul valoric, legal şi politic existent la ora actuală în Republica Moldova, «anul zero» a fost 1991, când în frontierele fostei RSSM a fost creat statul Republica Moldova. Actul care atestă crearea Republicii Moldova – Declaraţia de Independenţă – conţine tezele esenţiale ale sistemului valoric şi legal pe care îşi are fundamentul statul moldovenesc, enumerând şi elementele de identificare ale acestuia: limba oficială, drapelul de stat, stema de stat, denumirea oficială a statului. În cazul în care Parlamentul va dori modificarea Constituţiei, poate să o facă oricând, respectând procedura legală. Dar, chiar având numărul necesar de voturi nu înseamnă că pot fi modificate acele valori fundamentale care au stat la baza fondării statului nostru“, a declarat Alexandru Tănase.

Potrivit lui,  conflictele între cei care se identifică drept moldoveni şi cei care-şi spun români este unul „fals, creat de forţele ostile independeţei Republicii Moldova, pentru a menţine dezbinată societatea“.

Totodată,  nicio lege şi nicio constituţie nu poate interzice cuiva să se identifice ca moldovean.  „E o chestiune personală a fiecăruia. La fel, este dreptul constituţional al fiecărui cetăţean de a-şi numi limba aşa cum consideră el. Statul nu are ce interveni în acest proces. Atât Declaraţia de Independenţă, cât şi articolul 13 din Constituţie fac referire la limba de stat (limba oficială), adică denumirea limbii în care funcţionează statul prin administraţia sa, denumirea limbii de instruire în şcoli, şi alte domenii unde pentru anumite considerente poate decide statul să o impună. Prin urmare, cetăţenii ţării noastre vor continua să vorbească limba pe care au vorbit-o şi până la hotărârea Curţii Constituţionale din 5 decembrie şi vor rămâne la convingerile sale privind denumirea acesteia“, afirmă Alexandru Tănase.

În acelaşi timp, el se întreabă ce fel de referendum au de gând să iniţieze politicieni privind denumirea limbii oficiale în Republica Moldova: „Nu am auzit ca undeva în lume să fie organizate referendumuri pe probleme ştiinţifice. Sunt curios, ce fel de referendum ar fi acesta?“
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite