Recep Erdogan, la Comrat: Turcia va continua să susţină locuitorii din Găgăuzia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Turcia, cum a fost în trecut, şi de acum încolo va continua să susţină locuitorii din Găgăuzia. Este angajamentul preşedintelui Recep Erdogan, care a efectuat joi, 18 octombrie, o vizită în regiune. Alături preşedintele Igor Dodon şi başcanul regiunii, Irina Vlah, Recep Erdogan a participat la inaugurarea oficială a casei de cultură, a unei grădiniţe, dar şi a sediului medical de diagnostic din Comrat, transmite IPN.

De asemenea, preşedintele turc a susţinut un discurs în Piaţa Adunării Populare a Găgăuziei.

În cadrul conferinţei de presă cu participarea celor trei demnitari, Recep Erdogan a declarat că pe parcursul zilei de joi, la Chişinău, a avut ocazia să aibă discuţii valoroase bilaterale şi au fost semnate acorduri importante, atât în cadrul întrevederii cu preşedintele Igor Dodon, cât şi premierul Pavel Filip.

Oficialul a menţionat că pe parcursul ultimilor 16 ani, în care a fost şi premier, apoi preşedinte, şi-a dorit foarte mult să ajungă la Comrat.

„Suntem fericiţi să vedem că Moldova şi Găgăuzia sunt demne să trăiască în pace şi linişte din anul 1994 şi până în prezent. Rudele noastre găgăuze, care sunt elementele principale ale Moldovei, formează legătura de sânge dintre noi şi Moldova, pe care o considerăm o ţară învecinată. Existenţa acestei zone, Găgăuzia, face ca relaţiile moldo-turce să devină şi mai importante, şi mai speciale”, a declarat preşedintele turc.

Preşedintele Igor Dodon a declarat că Turcia a jucat un rol important în asigurarea stabilităţii în regiunea autonomă găgăuză. La începutul anilor 90, eram în pragul unei tragedii, însă cu implicarea partenerilor turci, s-a reuşit soluţionarea problemei. „Aş vrea încă odată, aici, să-mi reiterez poziţia: voi face tot posibilul ca înţelegerile de la începutul anilor 90 să fie aplicate la nivel naţional şi la nivelul cadrului legal naţional”, a mai spus şefului statului. În ceea ce ţine de aspectele economice, sociale, preşedintele a spus că autorităţile centrale vor face tot posibilul să le sprijine.

Başcanul Irina Vlah a exprimat recunoştinţă preşedintelui turc pentru sprijinul acordat pentru dezvoltarea proiectelor în Găgăuzia.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite