Reacţiile deputaţilor după suspendarea legii pentru care Guvernul Chicu şi-a asumat răspunderea

Reacţiile deputaţilor după suspendarea legii pentru care Guvernul Chicu şi-a asumat răspunderea

Vicepreşedintele Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr Alexandru Slusari susţine că premierul Ion Chicu nu a putut să nu cunoască faptul că deputatul Dinu Plîngău a solicitat doar suspendarea a trei articole, care nu au nimic în comun cu măsurile de sprijin al populaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba despre prevederile cu privire la duty free, la tutun şi la taxele locale. Potrivit lui, „minciunosul şi generatorul conflictului civil, Ion Chicu, trebuie să-şi dea demisia imediat după depăşirea crizei pandemice”, transmite IPN.

„Chicu nu a putut să nu ştie că Curtea Constituţională, din propria iniţiativă, a suspendat toată legea, aprobată prin asumarea răspunderii, şi atenţie ! a stabilit examinarea cauzei în fond pentru luni, 13 aprilie, ora 12.00. Chicu nu poate să nu fi citit toate propunerile argumentate ale Platformei DA şi ale altor forţe de opoziţie reală privind sprijinul populaţiei şi al businessului, în special al şomerilor, patentarilor şi agricultorilor, mai ales că aceste propuneri au fost înaintate încă la începutul crizei. Atunci de ce acest prim-ministru bufon a minţit cu neruşinare şi cinizm cras? De ce a manipulat societatea minţind fără pic de ruşine că oamenii nu vor avea ajutor de şomaj din cauza opoziţiei?”, se întreabă Alexandru Slusari într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui, răspunsul este unul simplu şi trist. „Acest Guvern tot mai mult scapă situaţia de sub control. Tot mai multe semnale vin despre dosirea cifrelor reale de infectare a oamenilor. Tot mai multă informaţie parvine că şi în această situaţie dramatică guvernarea se ocupă cu multiplicarea diferitor scheme economice criminale”, a mai spune deputatul.

Şi Partidul Acţiune şi Solidaritate a acuzat Guvernul Chicu că „este iresponsabil şi cinic. „În loc să respecte procedurile prescrise de Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie de angajare a răspunderii Guvernului, a preferat să le încalce conştient şi făţiş, astfel întârziind şi mai mult puţinele ajutoare prevăzute de această lege. Curtea Constituţională nu a examinat încă cererea noastră, prin care am cerut anularea unor prevederi care promovează deschis scheme de corupţie în favoarea exponenţilor actualei majorităţi parlamentare: scutirea de taxe a magazinelor duty-free, modificarea cuantumului taxelor pentru extragerea zăcămintelor naturale şi extinderea termenului în care ţigările se vând conform unor noi reguli”, menţionează PAS într-un comentariu.

Liderul Grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, este de părere că guvernanţii au comis o nouă gafă publică de proporţii. „Cât de mari trebuie să fie încălcările pentru ca să fie recunoscute de o Curte în care aţi delegat foştii voştri fruntaşi de partid? Stare de urgenţă nu înseamnă dezlegare pentru corupţie, abuzuri şi încălcări. Nu vom permite să vă faceţi de cap cât timp oamenii stau acasă şi să profitaţi de situaţia complicată din ţară. Comisia pentru situaţii excepţionale putea şi poate în continuare să aprobe cu efect imediat suport pentru oameni, Parlamentul ar fi putut vota în două lecturi legea, pentru ca deja în aceeaşi zi să fie promulgată, au fost şi sunt instrumente legale eficiente pentru susţinerea populaţiei şi a medicilor”, a menţionat într-un comentariu Andrian Candu.

Prin decizia din 9 aprilie, Curtea Constituţională a admis cererea deputatului Platfromei DA, Dinu Plîngău, şi a suspendat acţiunea Legii din 2 aprilie 2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a cetăţenilor şi a activităţii de întreprinzător în perioada stării de urgenţă şi modificarea unor acte normative, până la soluţionarea în fond a cauzei. Curtea Constituţională urmează să se pronunţe cu privire la controlul constituţionalităţii Legii luni, 13 aprilie. Este vorba despre patru sesizări depuse de deputaţii din Platforma DA, cei din PAS, cei din Grupul Pro Moldova şi deputatul independent, Alexandr Oleinic. Aceasta după ce Curtea a conexat sesizările.

Şedinţa este programată pentru ora 13.00. La şedinţa Curţii va fi permis doar accesul părţilor, celelalte persoane interesate o vor putea urmări, în regim online, pe pagina CC.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: