Reacţia Parlamentului European la presiunile Rusiei asupra ţărilor din Parteneriatul Estic

Reacţia
Parlamentului European la presiunile Rusiei asupra ţărilor din Parteneriatul
Estic

Parlamentul European va dezbate şi va aproba o rezoluţie cu privire la presiunile Rusiei FOTO: Arhivă

În cadrul unei şedinţe a Conferinţei Preşedinţilor din Parlamentul European s-a decis dezbaterea şi ulterior aprobarea, săptămâna viitoare, a unei rezoluţii cu privire la presiunile Rusiei asupra ţărilor din Parteneriatul Estic.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Mă bucur că Parlamentul European va adopta o poziţie clară în această problemă”, a declarat Jacek Saryusz-Wolski, vice-preşedintele Adunării Parlamentare Euronest potrivit UNIAN.

Potrivit oficialului, decizia a fost luată în legătură cu recentele evenimente: declaraţia de aderare la Uniunea Vamală a Armeniei, declaraţiile premierului Georgiei cu privire la posibilitatea aderării ţării sale la aceeaşi organizaţie, războiul comercial cu Ucraina şi ameninţările adresate Republicii Moldova.

„UE are o responsabilitate de a-şi proteja partenerii de Est de acţiunile inacceptabile ale Rusiei, care vizează distanţarea ţărilor Parteneriatului Estic de Uniunea Europeană”, a declarat deputatul european.
Potrivit aceleiaşi surse, dezbaterile şi aprobarea rezoluţiei vor avea loc joia viitoare în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, la Strasbourg.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările